Ambuteiaj (de Sorin Ionita)

Sorin Ionita ne da doua vesti in legatura cu ambuteiajele rutiere: una rea si una buna.

A venit toamna, cu scoala, greve si ploi, deci ne intoarcem la traditionalele blocaje de trafic, in Bucuresti si in marile orase ale tarii. Din 1990 pana azi, numarul de autoturisme in Romania s-a triplat, cel de camioane s-a dublat, iar traficul intens este concentrat in preajma municipiilor, unde cresterea este peste cifrele mentionate mai sus.

Cum noi am pornit mai de jos decat celelalte tari foste socialiste, motorizarea Romaniei este in plin avant, deci mai e pana la pragul natural de saturatie: fata de o masina la doua persoane in UE, noi avem sub una la sapte.

Conform proiectiilor din programul sectorial Transport pregatit pentru fondurile europene, e de asteptat ca intre 2005 si 2010 volumul traficului in Romania sa sporeasca cu 50%.

Tendinta se va suprapune cu demararea – in sfarsit – a marilor lucrari de infrastructura atat de mult lalaite de autoritati de zece ani incoace. De altfel, Bucurestiul, Clujul sau Timisoara gusta deja deliciile sofatului printre sapaturi si basculante.

Totusi, unde o sa ajungem in ritmul asta, se intreaba pe buna dreptate lumea? E ceva de facut ca sa ne usuram situatia? Sunt doua vesti de dat aici.

Cea proasta este ca, dupa cum sustin doua carti intens dezbatute la recentul congres al Asociatiei Europene de Studii Regionale, ambuteiajele nu se pot „rezolva”, ci doar diminua pe ici pe colo.

Mesajul optimist este insa ca n-ar trebui sa ne vaitam atat: analizele arata ca traficul congestionat este un semn de sanatate economica in zona respectiva, care nu provoaca mare pierdere de competitivitate, cum se crezuse

Cu alte cuvinte, este un efect neplacut, dar benign al dezvoltarii accelerate.

Aceasta neplacere se poate reduce in doua feluri: (a) cu metode radicale si eficiente (tarife de tranzit in zone aglomerate sau la ore de varf; constructia de magistrale prin orase; transport alternativ), dar cu costuri financiare si politice mari, ceea ce le face mult discutate, dar rar puse in practica, chiar in Vest; (b) cu metode modeste si fezabile (reorganizare si supraveghere trafic;

masuri disciplinare mai severe), dar care depind mult de corectitudinea autoritatii publice.

Teoria celor doi autori se aplica bine la situatia din Romania: iata ca discutam interminabil de noi proiecte de infrastructura, in orase si in afara lor, de promovarea transportului in comun si a bicicletei samd. Dar cu marile proiecte merge greu, pentru ca lucrurile sunt mai complicate decat le prezinta entuziastii, iar transportul in comun pierde, nu castiga clienti.

Ce avem sunt mai curand masuri din planul (b), precum inasprirea pedepselor rutiere. Iar aici avertismentul privind capacitatea autoritatilor trebuie luat foarte in serios. Cea mai buna dovada este noul Cod Rutier, care trebuia sa intre in vigoare la sfarsitul acestei saptamani.

Desi legislatia e gata de sase luni, campania de informare a fost inexistenta: niciun fluturas, brosura, reclama care sa anunte principalele schimbari.

In stil sovietic, politia mizantropa sta dupa colt cu bulanul, asteptandu-se ca sase milioane de soferi sa rascoleasca singuri prin Monitorul Oficial, cu carioca in mana. (Rezultatul previzibil: confuzia din intersectiile fara scuar, unde nu mai stii daca sa ocolesti sau nu centrul cand virezi la stanga, deci face fiecare cum il taie capul).

Doi la mana, cu cateva zile inainte de intrarea in vigoare, guvernul s-a trezit sa amane Regulamentul atasat legii, astfel ca dupa ce s-a palavragit atat, totul a ramas complet in aer.

Trei, penalizarile s-au inasprit considerabil, in principal prin retinerea permisului pentru unele contraventii, chiar daca nu duc la accident (prioritate, depasire, pietoni etc.). Intentia o fi buna, dar problema pana acum era ca politia nu aplica sistematic regulile existente, nu ca acestea erau prea blande.

Daca le-ar fi aplicat, jumatate din taximetristii bucuresteni dispareau in trei zile, pentru ca se baga tot timpul in fata la semafor.

A da putere sporita unei politii lipsite de resurse, sa faca constatari inerent subiective precum cele legate de prioritatea pentru pietoni intr-un oras aglomerat, cu masini parcate aiurea pe zebra, in paralel cu permisiunea de a incasa amenzi pe loc nu mi se pare o combinatie fericita. Dimpotriva, este o reteta pentru bulibaseala si coruptie.

Cel putin atata vreme cat agentii rutieri vor ramane la obiceiul de a iesi doar din cand in cand la campanii de vanat acari Paun – nu de a supraveghea sistematic circulatia, de a-i pedepsi in primul rand pe cei care incalca legea deliberat, evident si cu nesimtire, si de a ajuta cetatenii onesti sa se descurce intr-un trafic, inevitabil, tot mai dificil.