Apel catre un prieten dobitoc (de Doru Buscu)

Nu vreau sa te insult, incerc doar sa-ti atrag atentia. E bine ca acum, cind nu se mai prinde nimeni si cind ai ajuns la aparenta unui om civilizat, sa-ti reamintesti cit rau ti-ai facut singur, in urma cu multi ani.

Piata Universitatii a murit de batrinete, la un moment dat, prin anii ’90. S-a stins in uitare si indiferenta, parasita de copiii stabiliti acum in SUA si Canada. Cind si cind, la aniversarea decesului, din 13-15 iunie in 13-15 iunie, memoria afectiva se prezinta la parastas cu lacrimile uscate si cu aceeasi litanie resemnata mormaita pe la stiri.

Cind spun Piata Universitatii, eu nu ma refer deloc la violenta din final. Crimele cu voie de la stapinire sint doar epilogul fenomenului, partea lui urita si dispensabila. Minerii, scutierii, securistii revopsiti, bitele de lemn, militienii-calauze, trutulestii, cama- rasestii, conversatia Chitac-Diamandescu si multumirile lui Iliescu sint din alt film. Un thriller descris cu acuratete, secventa cu secventa, de Codul penal.

Navalirea ortacilor si entuziasmul de dinainte al Pietei nu au nimic in comun. De aceea, eu separ cu o linie convenabila cintecele de tirnacop. Sa ne amintim: folk, poezie, disidenti, umor, aplauze, politica, sunet de chei, solidaritate. Un grup de tineri a stricat pentru o luna socotelile unei tari. O tara trezita din somn cu draperiile ridicate, frecindu-se speriata la ochi de atita lumina.

Pentru alegatorul buimac, sculat, dar nedesteptat inca, versul inseamna galagie, aplauzele fac deranj, iar umorul aduce a pericol. Putini, inteligenti si inconstienti, tinerii isi joaca viitorul pe o rima. Ei stiu ca o vorba de duh face cit un cosmar si improvizeaza cu indrazneala sub fereastra Puterii intimidate. Din formula euforiei e izgonita orice forma de bilci.

In spatele comediantului sta mereu ideea. Minti si condeie de prima mina se pun in slujba serbarii. Politica e articulata cu finete in discursul ludic. Putina multime a Pietei cere Punctul Opt de la Timisoara: comunistii trebuie sa plece din structuri. E cel mai radical program politic de la rezistenta in munti incoace.

Profunde, vizionare si pasnice, aceste voci pe care clasa muncitoare le viseaza urit vor rapid democratie, nu vor sa ocoleasca pe drumul lui Brucan. Isi striga idealul cu veselie, il cinta in fiecare seara, il glorifica in ceremo-nii si-l transmit rudelor ursuze din provincie ca pe o epidemie luminoasa, dar slaba, care nu se ia.

Privita cu un ochi pervers, aceasta febrilitate festiva aduce putin a Saturnalii, dar bacantele si satirii Pietei sint destepti, inocenti, plasati de partea buna si, nu voi obosi s-o repet, putini.

De cealalta parte sint cei multi. Cei multi pur si simplu, multimea inertiala indobitocita de trecut, si ceilalti, putinii celor multi, apropiatii domnului Iliescu cocotati, fiecare dupa lungimea ghearelor, pe capra. Esential pentru aceasta fauna mi se pare nu orbirea sau ticalosia ei, ci faptul elementar ca n-a avut dreptate.

Ei, cei multi, prosti, orbi sau nemernici, de-a valma cu stapinii emanati, s-au inselat. Pe cind ei, cei putini, batutii, injuratii si scuipatii Pietei, demonizatii anilor ce vor urma, vinovatii predilecti din cuvintarile Puterii, drogatii, legionarii si spionii aciuati in Piata – ei au avut dreptate.

Sint cincisprezece ani de atunci. Tinerii sint acum maturi si au ramas si mai putini. Oricit ai fi de dobitoc, oricit de mult i-ai fi urit la vremea lor, n-ai cum sa nu le dai dreptate. Daca lucrurile ar fi mers dupa ei, cei putini, ar fi fost mai bine. Daca fostii activis ti, securistii si informatorii fostei Securitati erau blocati de lustratie, traiai intr-o tara mai buna.

Ti-era mai bine, mai repede. E limpede si usor de priceput, chiar si pentru tine.

Despre Piata Universitatii nu poate vorbi destul nici macar procesul lui Iliescu. Condamnarea unui ba- trin expirat n-ar rascumpara nimic. Nici condamnarea tuturor complicilor n-ar ajunge. Ar fi o tardiva aplicare a legii si atit.

Destinele pustanilor de-atunci, schimbate de unanima prostie, sint imposibil de recuperat. Ofensa adusa spiritului liber – imposibil de sters. Insulta numa rului mare a fost fatala numarului mic. Sau, ca sa-l parafrazez pe Churchill: niciodata atit de multi romani n-au nedreptatit atit de mult pe atit de putini.

Asa ca, draga dobitocule, prietene: daca vezi citiva exaltati cu plete, ochelari si chitare uneltind undeva, intr-o zona simbolica a orasului, nu te mai enerva. Abtine-te si treci pe trotuarul celalalt. Se pune la cale viitorul tau si e mai bine sa nu-ti dai cu parerea.