Sari direct la conținut

Aproape 600 de diplomați ruși au fost expulzați de țările UE și alte state

HotNews.ro
Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, Foto: Alexander Shcherbak / TASS / Profimedia
Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, Foto: Alexander Shcherbak / TASS / Profimedia

Țările occidentale, precum și unii aliați ai SUA din Pacific, au declarat un total de 574 de diplomați ruși persona non grata începând cu 24 februarie 2022, conform calculelor TASS.

Expulzările au fost motivate atât de agresiunea rusească din Ucraina, cât și de acuzații privind desfășurarea unor activități incompatibile cu cele diplomatice.

Seria actuală de expulzări a fost cea mai mare cu care s-a confruntat vreodată diplomația rusă, jurnaliștii de la TASS amintind că în 2018 de cinci ori mai puțini diplomați ruși (123) au fost declarați persona non grata după otrăvirea în Marea Britanie a fostului agent dublu Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia.

După declanșarea „operațiunii militare speciale” anul trecut cel mai mare număr de diplomați ruși a fost expulzat într-o singură acțiune de către Bulgaria, Sofia anunțând la sfârșitul lunii iunie că a cerut ca 70 de membri ai personalului diplomatic al Rusiei să fie retrași din posturile ocupate.

Bulgaria a expulzat mai mulți diplomați ruși decât orice altă țară – 83. Un număr semnificativ de diplomați au fost expulzați din Polonia (45), Germania (40), Slovacia și Franța (35 fiecare), Slovenia (33), Italia (30), SUA ( 28).

Rusia deplânge „acțiunile neprietenoase” la adresa diplomaților săi

În total 29 de țări europene, dar și SUA și Japonia, „au întreprins acțiuni neprietenoase față de diplomații ruși”, afirmă TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus. Aceasta amintește de asemenea că 19 angajați ai Misiunii Permanente a Rusiei în Uniunea Europeană au fost la rândul lor expulzați.

Statele baltice au dispus de asemenea diminuarea nivelului reprezentării diplomatice de la cel de ambasador la trimis special sau însărcinat cu afaceri.

Consulate ruse au fost închise în Bulgaria (Ruse), Letonia (Liepaja și Daugavpils), Lituania (Klaipeda), Estonia (Narva și biroul din Tartu).

Comentând situația în luna octombrie a anului trecut, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova „nu vede niciun rost” în menținerea unei prezențe diplomatice în Occident.

„Nu are sens și nu avem nicio dorință de a menține aceeași prezență în țările occidentale. Oamenii noștri lucrează în condiții care cu greu pot fi numite umane. Ei se confruntă cu probleme constante, cu amenințări cu atacuri fizice” a susținut el în timpul unei întâlniri cu absolvenții universitari acceptați în serviciul diplomatic.

„Principalul lucru este că acolo nu mai există locuri de muncă de când Europa a decis să se închidă față de noi și să oprească orice cooperare economică. Nu poți fi forțat să fii amabil”, a deplâns ministrul de Externe al Rusiei.

Urmărește ultimele evoluții din a 337-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro