Fondatorul Telegram a fost scos din arest. Un tribunal se va pronunța asupra unei eventuale inculpări sau prelungiri a arestului
- Andrei Georgescu
Reținerea şefului Telegram, Pavel Durov, cercetat pentru 12 infracţiuni legate de criminalitatea organizată, a fost ridicată miercuri după-amiază, iar acesta a fost transferat la Palatul de Justiţie din Paris în vederea unei eventuale inculpări sau prelungire a detenției preventive, relatează Le Figaro, citat de News.ro.
Procurorii l-au acuzat că nu a luat măsuri împotriva difuzării de conţinut infracţional pe Telegram, reţeaua pe care a fondat-o şi pe care o conduce şi care are peste 900 de milioane de utilizatori. Compania neagă acest lucru. Reținerea lui Pavel Durov, care poate dura până la 96 de ore, fusese prelungită până miercuri.
Potrivit legislației franceze, pentru faptele de care este acuzat fondatorul Telegram reținerea de către poliție nu poate dura mai mult de 96 de ore, perioadă la finele căreia suspectul trebuie adus în fața unui tribunal. Acesta trebuie să aprobe o eventuală inculpare, caz în care pot fi dispuse și alte măsuri preventive, precum controlul judiciar, arestul la domiciliu sau, în cazuri exceționale, prelungirea arestului.
Capetele de acuzare împotriva lui Durov
Însoţit de garda sa de corp şi de asistenta sa, miliardarul rus în vârstă de 39 de ani a fost reţinut sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, din nordul Parisului, în baza unui mandat francez de căutare şi a fost plasat în arest. Pavel Durov tocmai sosise din Baku, Azerbaidjan, şi urma să petreacă cel puţin o seară la Paris, unde planificase să ia cina.
Potrivit „Le Canard enchaîné”, publicaţie franceză de investigaţii, Pavel Durov, le-ar fi spus poliţiştilor care l-au ridicat la coborârea din avion că era aşteptat să ia cina cu preşedintele Emmanuel Macron. Palatul Elysée a negat însă, oficial, acest lucru. „În acea seară, preşedintele a fost la Le Touquet” (o staţiune din nordul ţării – n.r.), a declarat pentru Le Canard un consilier de la Elysee.
El a fost arestat în cadrul unei anchete judiciare deschise la 8 iulie de către judecătorii de instrucţie specializaţi din Paris, urmare a unei anchete preliminare a unităţii de criminalitate informatică a Parchetului din Paris.
Printre capetele de acuzare se numără „refuzul de a comunica informaţiile necesare pentru interceptări autorizate de lege”, complicitate la infracţiuni şi crimă organizate pe platformă (trafic de droguri, pornografie infantilă, escrocherie şi spălare de bani în formă organizată) şi „prestarea de servicii de criptare pentru asigurarea confidenţialităţii fără declaraţie corespunzătoare”. Anchetele au fost încredinţate Centrului pentru Combaterea Criminalităţii Digitale (C3N) şi Oficiului Naţional de Luptă Antifraudă (Onaf).
Reacții din mediul politic
Arestarea lui Pavel Durov, care locuieşte în Dubai, a provocat reacţii puternice în întreaga lume. În special, el a primit sprijinul denunţătorului american Edward Snowden, stabilit în Rusia, şi al lui Elon Musk, patronul american al X.
La Moscova, vicepreşedintele Dumei de Stat, Vladislav Davankov, şi membri ai partidului său liberal Noul Popor au plasat duminică avioane de hârtie – forma logo-ului Telegram – în faţa Ambasadei Franţei. „Acuzaţiile formulate sunt foarte grave şi necesită dovezi la fel de solide”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, denunţând o „încercare de intimidare”.
Emmanuel Macron a declarat luni că arestarea lui Pavel Durov nu a fost „în niciun caz o decizie politică”, ci „parte a unei anchete judiciare”, adăugând că Franţa rămâne „angajată faţă de libertatea de exprimare şi comunicare”.
Serviciul de mesagerie online pe care Pavel Durov l-a lansat în 2013 împreună cu fratele său Nikolai, unde comunicaţiile pot fi criptate de la un capăt la altul, s-a poziţionat în contrast cu platformele americane, criticate pentru exploatarea comercială a datelor personale. În special, Telegram s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatorii săi.
„Telegram respectă legislaţia europeană, inclusiv Regulamentul privind serviciile digitale, iar acţiunea sa de moderare se încadrează în standardele industriei”, s-a apărat Telegram pe propriul canal, duminică seara, considerând că este „absurd să spui că o platformă sau patronul acesteia sunt responsabili pentru abuzurile” constatate pe platforma respectivă.
Pavel Durov are dublă cetăţenie, a Emiratelor Arabe Unite şi a Franţei, pe lângă naţionalitatea rusă. Cetăţenia franceză a obţinut-o în 2021, printr-o procedură destul de discretă.
Emiratele Arabe Unite au anunţat marţi că au cerut Franţei acces consular pentru Pavel Durov, afirmând că monitorizează „îndeaproape” situaţia acestuia. Pavel Durov, care a înfiinţat Telegram după ce a părăsit Rusia în urmă cu zece ani, are o avere estimată de Forbes la o valoare de 15,5 miliarde de dolari.