Argumente pentru trecerea clasei a IX-a la gimnaziu
Legea Educatiei Nationale prevede ca peste trei ani clasa a IX-a sa treaca la gimnaziu, prevedere pe punctul de a fi schimbata de catre actuala guvernare la initiativa ministrului Remus Pricopie.
Iata care au fost argumentele trecerii clasei a IX-a la gimnaziu.
1. La trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a la liceu, circa 16% dintre absolventii clasei a VIII-a, in special din rural, renuntau la scoala pentru ca familiile lor nu aveau banii necesari pentru deplasarea si/sau cazarea la oras unde se afla liceele. O parte insemnata dintre cei care incepeau, totusi, clasa a IX-a, renuntau dupa primul semestru cand realizau ce costisitoare si obositoare era naveta de zeci de km intre locuinta lor si liceu. In felul acesta, la 14-15 ani, fara scolarizare terminata si cu varsta sub aceea permisa de Codul Muncii pentru intrarea in piata muncii, elevii aveau doar sansa prestarii de munci agricole alaturi de parinti.
2. Nu toti elevii au resursele intelectuale conceptual-teoretice pentru a parcurge un traseu educational dificil cum este traseul liceal. Dupa terminarea unui gimnaziu de noua clase, la 16 ani, tinerii pot alege dintr-o paleta de trasee educationale, nu neaparat traseul liceal, cursuri de formare profesionala de scurta sau medie durata, scoala profesionala, intrarea in piata muncii cu recunoasterea ulterioara a achizitiilor in regim nonformal si informal.
3. Scopul politicilor publice nu trebuie sa fie depopularea comunelor si mediului rural, ci concentrarea resurselor umane si materiale in centre comunale mari, cu scoli puternice si relevante, viitoare licee, asistenta medicala de calitate, strazi asfaltate si conditii decente de trai, viitoare orasele. Forta de munca din rural are nevoie de calificare, in scoli profesionale sau licee tehnologice, in specializari necesare agriculturii, zootehniei, prelucrarii materiei prime agricole si din zootehnie, manevrarii si intretinerii utilajelor din ce in ce mai complexe. Aceste specializari nu se pot invata la liceele din orase.
4. Argumentul ca elevii care fac liceul (filiera tehnologica) obtin si o calificare nu sta in picioare pentru ca: au intreite sarcini de invatare, carora nu le fac fata (curricula teoretica, tehnica, instruirea practica), in majoritatea liceelor tehnice nu exista maistri instructori si baza materiala de instruire practica, iar numarul de ore de instruire practica a fost redus drastic, la 1-2 ore pe saptamana. Cat despre rezultatele finale, am vazut la bacalaureatul lui Funeriu ca procentul de promovare la liceele tehnice este situat abia la circa 20%. Pentru majoritatea elevilor de la filiera tehnologica care au picat bacalaureatul (80%) solutia este scoala profesionala, nu liceul, pentru ca nu pot asimila intreitele sarcini de invatare.
5. Argumentul ca nu exista spatii de invatare este si el fals, populatia scolara este in scadere, peste trei ani vor fi si mai putini elevi in scoli, iar in gimnaziile din rural se invata, de regula, intr-un singur schimb. Pozitia sindicatelor deriva din situatia ca se deplaseaza numarul de norme spre rural, cu eventuale transferuri de cadre didactice de la urban spre rural.
Filosofia Legii Educatiei Nationale presupune ca in gimnaziu elevii sa castige competente minimale de supravietuire sociala, insemnand comunicare inclusiv in limbi straine, informatica, educatie pentru societate, abilitati tehnice minimale, etc., iar desavarsirea formarii profesionale sa fie realizata pe mai multe trasee educationale, astfel:
- a. Piata muncii cu certificarea ulterioara a competentelor obtinute in regim nonformal si/sau informal
- b. Formare profesionala de scurta sau medie durata pentru meserii nepretentioase
- c. Formare profesionala de lunga durata prin scoala profesionala
- d. Preprofesionalizarea unei calificari superioare prin liceu, filiera tehnologica, urmata de un bacalaureat normal care sa permita accesul lal facultate
- e. Filiera vocationala pentru cei cu inclinatii relevante spre domenii artistice, sportive, etc.
- f. Filiera teoretica, de regula urmata de studii superioare
Pastrarea clasei a IX-a la liceu scoate scoala din aceasta logica si o mentine in vechea paradigma, dedicata furnizarii de clienti fabricilor de diplome universitare.
Citeste si: