Au fost taind un brad tanar: Ioan Petru Culianu ar fi putut implini 65 de ani

Motto: “Au fost tăind un brad bătrân, Fiindcă făcea prea multă umbră”–Nicolae Iorga

Pe 5 ianuarie, Ioan Petru Culianu ar fi implinit 65 de ani. Nu i-a apucat pentru ca a fost ucis de un glont las, nemernic, ticalos. Parafrazandu-l pe Nicolae Iorga, a fost ucis un brad tânăr. De catre cine? De cei care urasc valorile spiritului liber, de maniacii fundamentalisti pe care i-a denuntat fara mila si fara rest in scrierile sale. Fie-mi ingaduit ca acum, cand unii se straduiesc sa ne demonstreze ca a participa la manifestatii neo-legionare e doar un gest pios, ba chiar o actiune civica respectabila, sa aduc un omagiu din suflet carturarului omorat pentru ca nu voia sa pactizeze cu infernul.

Un timp al dispretului, vorba lui Malraux, cand, in “Observator Cultural”, aceasta noua “Saptamana” barbista, Marius Oprea, cercetator intr-un institut guvemamental, adica IICCMER, numeste Asociatia pentru Combaterea Antisemitismului un “Centru pentru Combaterea Fostilor Detinuti Politici”. Ati citit enormitatile instigatoare, nu tocmai camuflat antisemite, ale lui Marius Oprea, doamna profesoara universitara Carmen Musat (era sa scriu Artur Silvestri)? Va asociati pozitiilor sale nostalgic-verzi? Lasati sofismele de-o parte, aveti curajul sa spuneti ca va delimitati, explicit si fara ambiguitatii, de aceste pozitii! Ati citit mizerille debitate impotriva MCA România de catre “vanatorul de securisti” devenit intre timp marele lor aparator (de mine, de Adrian Cioflanca, de Marius Stan, de Mircea Marian nu mai vorbesc, am fost cu totii tintele linsajului mediatic)? Nu va este rusine sa le perpetuati in revista Dvs care nu doar “observa”, ba se vrea si “culturala”? Va simtiti bine in compania lui Victor Roncea, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, Alexandru Racu, Dorin Tudoran (fostul disident si fostul sfetnic platit al lui Felix), a lui Florin Dobrescu si a partidului “Totul pentru Tara”?

Sa asteptam un numar al revistei Dvs dedicat lui Ion Gavrila Ogoranu? Despre antisemitismul lui Ovidiu Simonca am am mai scris. Pentru mine este un caz inchis, il asez langa Vadim, Nistorescu, Ungheanu, Pelin, Rogojanu (seful de cabinet al lui Iulian Vlad) si Romosan. Iata-l recidivand, in compania lui Marius Oprea si a lui Andrei Muraru, principalul responsabil pentru iresponsabila decorare a lui Octav Bjoza, cel care omagiaza “martirii neamului” si ii infiereaza pe “tradatorii de tara”. Vorbiti, doamna Musat, cu colegul Dvs, profesorul Caius Dobrescu, poate va ajuta sa va lamuriti in ce “padure cu fiare” ati intrat. Iata ce scria el aici, pe “Contributors”: “In orice caz, profit de ocazie pentru a ma alatura pozitiei exprimate si de tine şi de William Totok: dincolo de respectul pe care il datoram suferintei d-lui Bjoza si sacrificiului sau, modul in care domnia-sa face elogiul legionarilor si al etosului legionar mi se pare complet inacceptabil moral.” Se pare ca nu si “Observatorului Cultural”. Etosul legionar, doamna profesoara Musat, aceasta este tema in discutie. Pentru ca l-a denuntat si l-a demascat, in versiunea sa combinata cu “etosul” securist, Culianu a murit. Nu ma va convinge nimeni ca nu asa au stat lucrurile. Fostul meu prieten, G, M. Tamas, imi cita, la un moment dat, o fraza a unui scriitor maghiar: “Vacile si antisemitii nu se tin in casa”. V-as sfatui sa meditati la ea.

Ioan Petru Culianu a fost un inamic al extremismului. Ii repugnau misticismele de caverna. Sa ne amintim de el cu pietate si cu imens regret ca s-a dus dintre noi scandalos, insuportabil si inadmisibil de devreme. Gandurile mele, in aceasta seara, se indreapta spre Tereza si Dan Petrescu, sora si cumnatul sau. Ii imbratisez din departare si ii incredintez ca nu l-am uitat pe Nene. Nu-l voi uita nicicand. A fost victima unui atentat terorist.Eu unul nu-i voi ierta in veci de veci pe cei care l-au asasinat. Si voi scrie, fara ragaz, mereu, despre ei si obsesiile lor criminale.

Public mai jos un articol aparut aici, pe “Contributors”, in luna mai 2011. Apelul catre domnii George Maior si Mihai-Razvan Ungureanu ramane valabil.

“In urma cu doua decenii, pe campusul Universitatii din Chicago, s-a comis o crima abominabila. Toute l’eau de la mer ne suffirait pas à laver une tache de sang intellectuelle, scria Lautréamont. Cel ucis, profesorul Ioan Petru Culianu, a fost un spirit eminamente democratic, un erudit de geniu, urmas al uneia dintre marile familii intelectuale ale romanilor, cosmopolit in sensul cel mai nobil al acestui cuvint, sprijinitor statornic al pluralismului si adversar al totalitarismului, al national-securismului fascistoid. A fost un carturar din stirpea lui Hasdeu, Parvan, Iorga si Mircea Eliade. Nici azi nu stim cine l-a lichidat pe Culianu. In ceea ce ma priveste, stiu un lucru, ca la intrebarea cui prodest raspunsul nu poate fi decit unul: celor care urasc toleranta, adevarul si increderea intre oameni.

In perioada cat am lucrat la Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, am cerut (nu doar eu) sa ni puna la dispozitie documentele despre Culianu din arhivele SRI si SIE. La vremea aceea, deci in 2006, in pofida prevenitoarelor asigurari de cooperare venite din partea sefilor de-atunci ai celor doua institutii, n-am obtinut nimic. Asemeni lui Andrei Oisteanu, sper si eu ca toate informatiile legate de acest caz, fara nici o exceptie, sa fie complet de-secretizate. Apelez in acest sens la domnii George Maior si Mihai-Razvan Ungureanu.

Constatand in anii din urma o resurectie a “stilului” impertinent, virulent si resentimentar propriu mediocritatii axiofobe (si inevitabil xenofobe), a tentativelor de calomniere a celor care sunt intr-adevar devotati culturii democratice romanesti, demascat cu ani in urma de Ioan Petru Culianu, am decis sa recitesc cartea sa “Pacatul impotriva spiritului. Scrieri politice”, editia a II-a adaugita, Polirom, 2005. Sunt strinse astfel intr-o constructie coerenta, gratie Terezei Petrescu Culianu, articole si interviuri pe teme politico-istorice. Sa amintesc ca volumul se incheie cu textul meu “Cei pe care zeii ii iubesc mor tineri”, publicat ca necrolog pentru prietenul ucis, in revista 22 din 31 mai 1991. Este o carte pe care neo-fundamentalistii nu pot decit sa o deteste, tot asa cum urasc ratiunea, spiritul critic, autonomia individului, valorile liberale si conservatoare, moderatia, constitutionalismul. Toate aceste sunt pentru ei patologii ale modernitatii burgheze. Patria lor este de fapt ceea ce nazistii numeau Volksgemeinschaft, comunitatea tribala in care noii şamani să-şi poată exercita atributele magico-delirante.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro