Autoportret cu primari penali, nicusori dani si mama

​Dan Tapalaga scrie corect aici ca justitia va ramane ultima reduta in calea tendintelor de monopolizare a puterii. Doar ca aceasta justitie nu are vreo influenta semnificativa asupra deciziilor romanilor. Sase din opt primari cu probleme penale si-au pastrat confortabil pozitiile in urma alegerilor locale. Cei doi invinsi au fost eliminati nu datorita necazurilor lor cu justitia, ci a legaturilor politice.

De ce ii voteaza romanii pe primarii penali? O participare redusa la urne ne-ar fi garantat un raspuns comod. Dar alegerile din 10 iunie ne pun in fata unei realitati mult mai dure.

Toate dosarele initiate de procurori impotriva primarilor a sase orase mari nu au cantarit cat un fulg in hotararea cu care alegatorii au pus stampila pe acesti oameni. De altfel, sloganurile folosite de cei sase primari nu vorbesc despre onestitate sau justitie, ci despre iubire si incredere.

Alegatorul roman si primarul penal seamana cu un cuplu in care barbatul ii mai arde sotiei cate una la ficati, dar ea ii iarta aceste „mici” scapari caci, nu-i asa?, omul are grija de casa. „Te-ai obisnuit sa fie. Le simti doar cand iti lipsesc. Pastreaza tot ce ai pentru ca tinem pe acelasi drum” este sloganul unuia dintre cei sase primari penali, despre care procurorii spun ca ar fi bagat in buzunar trei milioane de euro din fonduri publice. Si cum sa nu-l votezi inca o data?

Duminica nu au votat doar trupetii de partid si membrii retelelor de influenta care mulg iscusit ugerul bugetului public. Au votat si fraierii, si profesorii, si prostii, si desteptii. Cei mai multi au pus stampila pentru primarul penal. De ce?

• “Pentru ca oricum toti fura…” – Suntem un popor de cinici realisti. Stim ca toti fura. Cel care nu o face e suspect. Iar generalizarea furtului a transformat hotia intr-un detaliu de coloratura.

•  “A furat, dar a si facut ceva” – Primarii penali au descoperit ca panselutele, varul si vopseaua suplinesc cu succes spitalele si soselele bune. Si intr-o tara gri, in care blocurile nu au mai fost spalate si vopsite de 30 de ani, un decor nou (fie el de mucava) fura ochii si odata cu ei fura si votul.

• Pentru ca cei care au gena hotiei sunt de fapt respectati. – Alegatorul roman traieste intr-o tara in care fiecare e “pe descurcareala”. Cand fiul vine acasa de la examenul de bacalaureat, tatal nu-l intreaba “Ai stiut?” sau “Ai facut bine?”, ci “Te-ai descurcat?”. “Sa se descurce in viata” este visul oricarei mame pentru copilul ei roman.

• Pentru ca multi ar face puscarie cativa ani pentru un cont de 10 milioane de euro. – Saracia ne influenteaza mentalitatea, iar banii intr-o tara saraca dar sclipicioasa raman etalonul ultim al reusitei. Indiferent de felul in care sunt facuti.

Asa arata mentalitatea majoritatii in Romania lui 2012. Ne-o spun rezultatele alegerilor din cel putin sase orase mari. Cei care pun stampila pe primarii penali o fac pentru ca seamana cu ei si se viseaza asemenea lor. Desigur exista si exceptii, semnificative ca numar, precum ar fi acel procent de 10% care a votat in Bucuresti cu Nicusor Dan.

I-am auzit/citit pe multi dintre ei bucurandu-se de procentul obtinut(aici un reportaj audio pe RFI). Si la „sediul de campanie” rezultatele au fost intampinate cu urale. Dar ce demonstreaza acest 10%? Ca existam si noi, cei incapabili sa votam primari penali. Dar ati avut vreun moment indoiala ca n-ar fi asa? Din ce credeti ca se hraneste industria de concerte şic, cărtureştii si toate ceainariile frumoase din Bucuresti? Atatia suntem: cateva zeci de mii, nici mai multi, nici mai putini. Cat un stadion plin la Steaua care urla m*** Dinamo.

Asa, si am demonstrat ca suntem 10% si contam. Ca uite avem si noi un muschiulet, poate doi, un biceps de categoria musca. Dar credeti ca-i pasa cuiva?

Va spune ceva numele Horia Mocanu? In acelasi Bucuresti, candidatul partidului lui Dan Diaconescu la primaria generala, Horia Mocanu, a obtinut la fel de multe voturi precum Nicusor Dan. Majoritatii care voteaza cu primari penali numele lui Nicusor Dan sau al lui Horia Mocanu nu le spune nimic. Suntem si noi, ca si oamenii OTV, niste ciudati. Niste marginali, ceva mai respectabili decat oamenii OTV, dar si mai greu de inteles.

Pentru ca vocile pe care majoritatea le asculta zilnic venind dinspre ecrane nu sunt ale noastre, ci ale lui Diaconescu, Becali si Irinel (care impreuna au strans mai multe voturi decat Nicusor Dan). Ele domina astazi, ele modeleaza sinapsele romanilor. Iar acea batalie dintre Romania buna si Romania nebuna (pe care cu totii ne-o dorim deschisa) aici se da. Nu in procente, nu in prezenta la vot, ci in influenta.

Educatia si media sunt cele doua canale prin care o societate poate fi modelata. Astazi, in Romania, ambele sunt dominate de tipologia Diaconescu-Mang. Oamenii cu bani care sprijina acest model vin la randu-le din lumea primarilor penali, lumea in care hotia e un detaliu. Niciunul dintre ei nu are interesul sa sustina o scoala sau o institutie media din Romania buna.

Asta ar trebui s-o facem noi, mai ales cand avem ce sprijini. Dam mult din gura, dar cati dintre noi am da zece dolari pe luna pentru a sustine jurnalism de calitate (fie el facut la HotNews, la Dilema sau la Decat o Revista)? Am discutat in SUA cu directorul unui ziar online cu 7.000 de abonati, fiecare platind acesti zece dolari lunar pentru a sprijini articolele de calitate. Accesul la aceasta publicatie ar ramane gratuit pentru toata lumea, iar cei 7.000 considera ca, prin contributia lor, isi indeplinesc o datorie civica. Veti spune ca aia e America. Dar nu suntem noi cei mai occidentali si civilizati romani? Veti spune ca sunt idealist. Dar nu Dan Voiculescu este ultimul roman care a infiintat o scoala de jurnalism?

Dan Puric bantuie sute de scoli prin sate si orase mici pentru a le vorbi adolescentilor. Noi facem cateva scoli de vara pe an si zeci de cursuri motivationale (care sunt utile, dar nu esentiale). Exista fundatii care ii sprijina perseverent si practic pe elevii si studentii excelenti aici, in Romania. Dar le putem numara pe degete, iar cele care pot servi drept modele (precum New Europe College, infiintata de Andrei Plesu) sunt fie cvasianonime, fie sprijinite cu bani din afara Romaniei. Exista cateva programe serioase in care oameni ca noi, dintre cei 10%, merg de doua-trei ori pe luna intr-un sat unde le povestesc copiilor despre arta, istorie si buna-cuviinta. Dar sunt vai, atat de putine. Si nu banii sunt cei care ne lipsesc.

Veti spune din nou ca sunt idealist, dar nu dau deja celebrul exemplu al Melaniei Medeleanu (care a facut si face asta in continuare), ci exemplul mamei mele. Intr-un sat oltenesc oarecum izolat, mama aduce de cateva ori pe lunacativa profesori, artisti sau oameni de stiinta de la oras pentru prelegeri (si-a facut si site www.casapentrucultura.ro). De aproape un an are un „public” constant, format din zece adolescente din sat pentru care vocile lui Diaconescu si Becali nu mai sunt singurele auzite. Nu am o mama bogata. Are o pensie decenta si mult suflet. E insa una singura si nu poate vorbi cu mai mult de zece fete, in timp ce Diaconescu e ascultat de zeci de mii.

Dar parca descoperirea noastra majora era ca existam. Ca si noi suntem multi, cateva zeci de mii. Zece mii care ar vorbi fiecare cu cate zece adolescenti… Nu asta era principiul?

Sa punem o stampila pe Nicusor Dan nu ne-a costat nimic. Am dat cateva de minute din timpul nostru liber si am plecat convinsi ca am facut ceva plin de sens. Dar asta s-a intamplat pentru ca traim inca intr-un infantilism al democratiei, in care cautam cu seriozitate creaturi de basm precum liderul politic fara partid, curat dar mai viclean decat primarii penali, cu principii temeinice dar capabil in acelasi timp sa guverneze. Asa ceva nu exista, iar cei curati si albi nu vor ajunge niciodata intr-o functie din care sa ne poata influenta prezentul si viitorul.

Si, desi stim ca orice om e sortit sa ne dezamageasca (fie ca se numeste Nicusor Dan, Raed Arafat sau Mihai Razvan Ungureanu), noi continuam sezonier vanatoarea de printisori imaculati. Iar atunci cand ni se pare ca am dat peste unul, ii dam imediat un like si, daca el vrea, si o stampila.

In realitate, asta inseamna atat de putin. Ca sa obtinem tara pe care ne-o dorim, tara in care sinapsele majoritatii nu sunt modelate pe placul primarilor penali, e nevoie de altceva. Doar o stampila aplicata pe o foaie subtire de vot nu e indeajuns. E nevoie sa punem osul. Toti cei 10%, nu doar cativa. Si stim prea bine, toti cei 10%, cat de multa munca si rabdare e necesara pana sa construiesti ceea ce iti doresti.