Avertisment ferm al salvamontiştilor după tragediile de pe munte. Pericol pentru turiştii fără experienţă
Salvamontiştii din Sibiu avertizează că, deşi vremea s-a încălzit semnificativ, în zona înaltă a Munţilor Făgăraş condiţiile sunt dificile, iar turiștii fără experiență și echipați necorespunzător riscă dacă se aventurează.
„Chiar dacă afară s-a încălzit semnificativ, în creasta Făgăraşului, pe versantul nordic, zăpada îngheţată rămâne neschimbată. Pe versantul sudic şi zonele expuse la soare, pe timpul zilei zăpada moale de la suprafaţă poate facilita alunecarea chiar şi cu colţarii în picioare”, avertizează salvamontiştii din Sibiu, potrivit News.ro.
Aceştia nu recomandă turiştilor fără experienţă să facă drumeţii în zona înaltă a muntelui.
„Nu recomandăm drumeţiile în această perioada în zona înaltă turiştilor fără experienţă în astfel de condiţii şi binenţeles fără echipamentul adecvat”, au mai transmis salvamontiştii.
Potrivit meteorologilor, până luni seară, în Munţii Fărăraş, la peste 2000 de metri altitudine, zăpada este compactă şi prezintă unele cruste de gheaţă în interior.
„Îndeosebi pe versanţii însoriţi, pot apărea unele curgeri ale zăpezii umezite de la suprafaţă, ce poate aluneca peste straturile mai vechi şi îngheţate, ducând la declanşarea unor avalanşe de topire de mici dimensiuni, riscul fiind amplificat la supraîncărcări”, au precizat meteorologii, în buletinul de specialitate emis de ANM.
Salvamont România a emis vineri o avertizare pentru pasionații de drumeții pe munte, după ce în ultimele zile, au avut loc cinci accidente mortale şi mai multe accidente cu urmări foarte grave.
„La altitudini de peste 1600-1700 m, stratul de zăpadă este alunecos, îngheţat, dur, având consistenţa sticlei, creând condiţii extrem de periculoase pentru turişti neechipaţi corespunzător sau pentru cei echipaţi, dar, fără o experienţă foarte bună în teren de pe timp iarnă. În aceste condiţii, deplasarea necesită echipament specific de iarnă/alpin (colţari, piolet, cască, ham) şi cunoştinţe solide de progresie pe teren mixt, asigurare şi autoasigurare”, a precizat, vineri, Salvamont România într-o postare pe Facebook.
sursă foto: Dreamstime.com
