Banii angajatilor Petrom au luat alta directie
Titluri in valoare de peste 400 milioane de euro, vandute angajatilor, ar putea avea alti destinatari, scrie Capital. Miscarile de actiuni pe traseul Luca-Vantu lasa sindicalistii Petrom fara jumatate din imparatie, scrie Gandul. Salariatii Petrom au fost lucrati prin procura, dezvaluie Cotidianul.
Salariatii pleaca de la stat cu „actiuni la purtator”
Marile companii din sectorul energetic si petrolier, vandute de stat unor investitori strategici, risca sa intre intr-un mare scandal daca povestea celor 8% din actiunile Petrom destinate angajatilor se va repeta de zece ori. Adica la companiile din domeniul energiei electrice si gazelor naturale (opt filiale Electrica si doua Distrigaz).
Presedintele Traian Basescu si Dan Voiculescu, pe de o parte, si omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu impreuna cu liderul sindical Liviu Luca, pe de alta parte, poarta un razboi mediatic pe tema adevaratilor destinatari ai actiunilor cumparate de salariatii Petrom. Ultimii doi sunt acuzati ca planuiesc acapararea acestora.
Liderii sindicali strang randurile, infiintand asociatii ale salariatilor, pentru a prelua 8% din Distrigaz, respectiv 10% din actiunile celor opt filiale Electrica, dupa cum le permite legea.
„Nu avem nici puterea financiara si nici nu cunoastem valoarea de piata a companiei, ca in cazul Petrom, asa ca nu stim daca vom face o afacere profitabila”, spune Dumitru Chirita, presedintele Federatiei sindicale din energie „Univers”. Ministrul economiei, Codrut seres, sustine ca, din cauza recentelor scandaluri, va mai dura ceva timp pana cand salariatii isi vor putea cumpara actiunile.
Salariatii Petrom, lucrati prin procura
de Mihai Nicut (Cotidianul)
Procurile prin care salariatii Petrom l-au mandatat pe Liviu Luca sa cumpere in numele lor cele 8 procente din Petrom nu contin nici o prevedere ca vor primi ceva inapoi. Liderul sindical sustine ca asa ceva nu se trece pe nici o procura.
Procurile prin care salariatii Petrom au mandatat liderii din sindicatul condus de Liviu Luca sa cumpere actiunile Petrom nu contin nici o referire la modalitatea prin care ei vor primi banii pe actiunile care li se cuvin.
Un salariat al Petrom ne-a oferit o astfel de procura dar, in afara mandatului pe care el l-a dat Asociatiei condusa de Luca, in aceasta nu este specificat nimic referitor la plata catre salariati a banilor rezultati din vinzarea actiunilor.
Amintim ca, potrivit contractului de privatizare, pretul cu care salariatii Petrom pot cumpara actiunile este acelasi pret cu cel platit de OMV la privatizare, adica 5 eurocenti pe actiune.
Liviu Luca a spus, in trecut, ca Asociatia Salariatilor, care a fost mandatata in acest sens prin procuri notariale din partea a 55.000 de angajati ai Petrom, va cumpara actiunile de la stat prin intermediul unei banci, urmind ca banca sa vinda actiunile la pretul pietei, de trei ori mai mare, cel putin potrivit cotatiei de la Bursa, diferenta obtinuta urmind sa fie oferita salariatilor.
Articol integral in Cotidianul
Miscarile de actiuni pe traseul Luca-Vantu lasa sindicalistii Petrom fara jumatate din imparatie
de Caterina Nicolae, Tudorel GLAMAN (Gandul)
Datele problemei s-au schimbat, iar sindicalistii s-au trezit scosi din afaceri la fel de brusc precum fusesera bagati. Realitatea a trecut la Sorin Ovidiu Vantu, un partener de nadejde inca din timpul in care conturile Federatiei Sindicatelor Libere Petrom erau la FNI, iar Petromservice-ul, la Elbahold Ltd.
Aceasta firma despre care nu se stie nimic controleaza acum celelalte firme la care Petromservice era actionar majoritar sau semnificativ.
Parte din ele figureaza pe lista societatilor comerciale verificate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul in care Sorin Rosca Stanescu si Dinu Patriciu sunt invinuiti pentru manipularea pietei de capital sau spalare de bani, respectiv firmele Ana-Maria Press SRL, Euroest Press SRL, Editura Ziua
SRL, Ziua SRL, Imobiliar Network 2002 SA. De asemenea, Elbahold a preluat controlul institutului de sondare a opiniei publice Insomar, la care Petromservice detinea 87,5% din actiuni. Mai mult, Elbahold a devenit si noul proprietar al Radio Total, prin preluarea a 50% din Comac ltd., firma cipriota care detine acest post.
Despre Radio Total, ca si despre Realitatea TV, se spunea ca se afla de mult in ograda lui Vantu.