Brasov 1987: revolta si teroare

Trei studenti au fost arestati si exmatriculati pentru ca s-au solidarizat cu muncitorii. Trei studenti brasoveni au fost arestati pe 22 noiembrie 1987, apoi exmatriculati si trimisi in domiciliu fortat pentru ca s-au aratat solidari cu manifestantii de la 15 noiembrie.

„Cam prin anul doi incepusem sa avem o oarecare atitudine impotriva comunismului. Eram mai multi colegi, eu, Sebastian Stroe, Horatiu Serban, Ion Florea. Comentam pe la orele de socialism stiintific, nu ne-am dus la referendumul pentru reducerea cheltuielilor militare cu 5a.

Era o atmosfera pregatitoare, intr-un fel”, povesteste Catalin Bia, cel care a iesit cu o pancarta in fata cantinei universitatii Transilvania, pe care scria „Muncitorii arestati nu trebuie sa moara”.

„Auzisem ca directorii de uzina trebuia sa ceara condamnarea la moarte a muncitorilor care iesisera in strada. Am protestat pentru ca, sufleteste, nu puteam sa fac altfel”, isi aminteste Bia.

„Se zvonea ca muncitorii care iesisera in strada urmau sa fie condamnati la moarte. Era duminica, ora 13.00, cand l-am vazut pe Catalin cu pancarta.

M-am asezat langa el. Dupa vreo cinci minute, ni s-a alaturat si Horia. Apoi a venit politia si ne-a arestat”, povesteste Lucian Silaghi. Alti studenti, aproape o suta de colegi de la Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere Brasov, au cerut eliberarea celor arestati. „In nici cinci minute, au aparut 7 Aro cu trupe USLA care i-au imprastiat”, spune Silaghi.

Cei trei au fost dusi in garajul de langa cantina. „Am fost dusi la sediul militiei si anchetati. Nu ne-au batut, dar auzeam din incaperile vecine gemete si tipete, cred ca erau muncitorii de la „Steagul”. In seara aceea am dormit la politie. A doua zi, am fost dusi la sediul facultatii, la sedinta senatului in care am fost exmatriculati”.

„Solidaritate prost inteleasa”

Conform deciziei de exmatriculare, studentii au dat dovada de „o solidaritate prost inteleasa cu huliganii care au produs actele de vandalism din 15 noiembrie (…), conduita incompatibila cu calitatea de student”.

„Nu stiam daca vom mai putea sa ne mai inscriem din nou la vreo facultate. Ne-au trimis pe toti acasa, la Oradea, la Cluj. Ni s-a pus in vedere sa ne gasim locuri de munca. Am lucrat ca necalificati: eu am fost gestionar, Catalin a lucrat ca zidar si la drumuri forestiere, iar Horia, ca lacatus si croitor.

N-aveam voie sa parasim orasul decat cu voie de la militie si eram urmariti constant”, spune Lucian Silaghi.

„Am fost urmarit in mod ostentativ. Familia mea a fost mai mult sub presiune. Dar nu mi-a parut rau, asta credeam atunci, asta cred si acum. Imi pare rau ca au trecut 20 de ani de la acele evenimente si eu inca le mai povestesc, si sunt unii care tot n-au inteles ce-a fost comunismul”, spune Bia.

de Ovidiu Eftimie

integral in EvZ