Bunul si marele festival (de Catalin Sturza)

In mod normal, intre Festivalul Sighisoara Medievala si Desantul Mamaia Turistica nu ar trebui sa existe nici o asemanare. Intamplator, acum o saptamana am nimerit de la Sighisoara la Mamaia si mi-am dat seama ca, din pacate, exista prea putine diferente. Mai intai, Sighisoara.

Ca in fiecare an, la sfarsitul lunii iulie aici se desfasoara, in paralel, doua festivaluri: unul in cetate si altul in jurul ei.

Piesele de teatru stradal, farsele si comediile, proiectiile de film, concertele de muzica medievala, lectiile de dans si atelierele de confectionat papusi s-au desfasurat intre zidurile vechii cetati.

Chiar daca nu au urmat, strict, ordinea din program, chiar daca multe dintre ele n-au fost minuni de virtuozitate, chiar daca la un atelier de confectionat papusi, de pilda, pe fundal se auzeau hit-uri de Tarkan Tevetoğlu, aceste momente au tinut, totusi, de spiritul medieval impus de decor, de gusturile unei parti a publicului si de numele festivalului.

O parte a publicului, zic, umbla dupa arlechini si cavaleri, in timp ce alte parti se bucurau de Tarkan (prea multe vihuele, violoncele si oboaie strica urechilor!) si plonjau, cu pumnii stransi in jurul portofelelor, in placerea shopping-ului.

Tarabele cu bibelouri si priogravuri cu Dracula, damigenele in forma de bust de Dracula si coltii de Dracula de plastic se gaseau, alaturi de bratari si cercelusi, la tot pasul. Odata ce-si ostoiau, putin, foamea de kitsch aceiasi turisti luau cu asalt terasele si barurile ce concurau, ca numar, tarabele cu suveniruri: mici si bere pentru toata lumea!

Partea din jurul cetatii n-avea, insa, nimic de-a face cu medievalitatea: sunt convins ca nici in Evul Mediu o asemenea salbaticie impotriva strazilor si-a orasului n-ar fi fost posibila.

Pe sub ziduri, nu se mai deosebeau terase, muzici si turisti, ci doar un vacarm de plastic, fum, falci, gunoaie si acorduri din World Music-ul contemporan – cel care incepe cu Meneito si se sfarseste cu De Vito-Minune.

Am avut ocazia sa vad scena bataliei si noaptea, cand grupuri de localnici umblau pe strazi, se jucau de-a pestii si hartuiau, sagalnic, turistii: acelasi vacarm de plastic si gunoaie, fara fum, Meneito si falci.

La Mamaia n-ar fi trebuit sa ajung dupa Sighisoara, ar predica iubitorii de tamburine, clopotei tubulari si corturi. Pentru ca, totusi, am ajuns, pot spune ca Desantul anual care, dupa toate ziarele, in prezent biciueste Albena si Nisipurile de Aur isi facea, linistit, de cap intre Parcul Tabacarie, Marea Neagra si Lacul Siutghiol.

Din care parc al Tabacariei, apropo, n-a ramas mare lucru dupa ce primaria l-a impartit intre un mall, o biserica ortodoxa si o statie europeana de epurare a apei – dar acesta este un subiect pentru o alta ocazie.

Un festival perpetuu, la Mamaia, tot in doua straturi: unul in statiune, cu un culoar al discotecilor house, pana hat-departe, dupa Cazino, si un altul al manelelor de restaurant, intr-un loc din care au ramas doar numele si cateva tiribombe: Satul de Vacanta.

Ce-i drept, din Sat s-au pastrat si denumirile casutelor tematic-zonale, care ar fi trebuit sa adune, pe cateva sute de metri, specificul culinar al unei bune parti a Romaniei: Casuta Dobrogeana, Valceana, Doljana (parca) s.a.m.d. Plus Cuptorul cu Placinte, singurul loc unde imi mai puteam tortura prietenii cu o bautura de mult uitata: braga.

Desigur, de placinte nu te mai poti bucura, acum, decat daca inveti sa savurezi, rabdator, competitia Casutelor: cine are boxe mai puternice, manelisti mai aproape de idolul Salam si dansatoare adolescente mai predispuse sa-si exercite vocalizele, in pauza de masa a manelistilor.

Nici o lege nu reglementeaza volumul decibelilor, nici o norma nescrisa nu impiedica sonorul unei terase sa incalce tentativele artistice ale celorlalte terase. Legea ad-hoc a junglei comerciale: isi paralizeaza clientii la mese cine are basii mai mari.

Partea cealalta de festival plastic-falci se desfasoara intre Mare si Lac: Mamaia a ajuns, in sfarsit, la intreaga glorie turistica din visele ei. O telegondola duce turistii in cautare de sonoritati alternative fix peste culoarul de discoteci, peste plaja se insira linii ordonate de sezlonguri, gratarele si gunoaiele sunt chiar mai omogene decat la Sighisoara.

Nici un coltisor n-a fost scapat din vedere, nimic nu va ramane neexploatat, spre fericirea comerciantilor si a turistilor. Bineinteles, pentru discoteci nu exista nici aici vreun regulament sau consens care sa limiteze orele de difuzare si decibelii.

Turistului nu-i ramane decat sa se arunce in lotiuni de plaja, cartofi prajiti si bere si sa multumeasca autoritatilor pentru abundenta. Oriunde s-ar duce, va primi, prin toti porii si prin toate simturile, mult, foarte mult, cat se poate de mult, din unele si aceleasi lucruri. Indiferent daca are chef, poate sau gusta, in vreun fel, acele lucruri.

La Sighisoara si la Mamaia, in fiecare an putem sa savuram, cu totii, acelasi mai bun si mai mare festival. (Articol aparut si in revista „Cultura”)