Cand si cum se schimba Romania

Bine, bine, si cand se va schimba ceva dupa toate astea? Am evitat sa-i spun ce cred, oricum nu m-ar fi crezut sau, mai bine zis, s-ar fi dezumflat. Am balbait, in schimb, ceva fara sens, niste platitudini. Insa nu e deloc simplu de dat un raspuns onest. Chiar asa, cand si cum vom simti ca a meritat? Peste un an, doi, zece? Si mai ales, cu cine? Cu politicienii de azi, cu altii? Azi ne racorim cu procurorii, dar stim cu totii ca nu e suficient. Si atunci de ce ar mai fi nevoie? Aici, avem deja o groaza de raspunsuri. Asadar, e pe alese.

Cel mai uzual raspuns vine de la prapastiosi: nu se schimba nimic, niciodata, in Romania totul va fi la fel. Chiar si dupa atatea arestari, dupa curatenia generala din politica si afaceri? Da, nicidoata, ever never, tara asta e blestemata, condamnata, ma rog, cunoasteti genul plangacios, vesnic nefericit. N-ar misca un deget dar se smiorcaie intr-una ca totul merge prost. Cu cat vrei sa pari mai optimist, in prezenta lor te vei simti mereu ultimul idiot.

In extrema cealalta gasim geniile neintelese. Astia se apuca mereu de munci sisifice, au asa o placere aproape bolnavicoasa de a face un inventar precis al cailor verzi de pe pereti. Pentru ei nimic nu e simplu. Tara are nevoie de viziune pe termen lung, de un plan bine elaborat. In preajma lor te simti mic si prost, mai ales cand ajungi la discutia despre competitia intre state, despre masinile viitorului sau despre schimbarile globale tot mai rapide. Ce facem noi azi si unde vrem sa ajungem? Cu asta, te-au inchis. Sah mat.

Totusi, ei merita uneori ascultati. Nu bat campii tot timpul iar inviatia de privi in viitor are ceva sens. Problema ar fi una singura cu strategii sistemului: traiesc prea mult in viitor. Cu prezentul au rezolvat-o, gata, next level. Ne trebuie, va sa zica, strategii intinse pe doua-trei decenii, o foaie clara de parcurs pe invatamant, educatie, sanatate. Nu ca n-ar fi dulapurile ministerelor si ong-urilor pline de strategii globale si sectoriale pe zece, cinspe, douazecisicinci sau chiar o suta de ani. Dar tot timpul mai este nevoie de inca una, de una pe bune, mai bine pritocita, mai atent gandita. Asadar, sa mai coacem inca o strategie. Putem scrie acolo tampenii oricat de mari, oricum nu vom apuca sa le verificam.

Preferatii mei sunt, insa, pragmaticii. Pe astia ii cam doare in cot de procurori, de fisc, de valori morale, de coruptie si anticoruptie. Gandesc tot timpul ca niste pacienti pe masa de operatie care asteapta sa fie taiati fie de doctori, fie de macelari. Daca ai sansa unui doctor priceput, inca mai poti spera. Daca ai ghinion sa incapi pe mana unui macelar, ai murit, la revedere, pa. Iar astia, pragmaticii, cred ca azi ne conduc niste carnatari.

Varati pana in gat in lupta pentru supravietuire, pragmaticii tipa din spatele unui birou, sufocati de facturi si bonuri fiscale: avem nevoie urgenta de masuri economice, de reducerea birocratiei, de mai putine taxe, impozite si functionarime parazitara, de mai multa viteza in circulatia banului. Pragmaticii au si ei dreptatea lor. Arestarile nu tin loc de foame. Iar daca fiscul mai strange mult garoul pe venele prin care curge sangele economiei, pacientul moare.

Insa pragmaticii nu vor neaparat o tara, ci doar mai multi bani in buzunar. E si asta o perspectiva.

Bun. Si ajungem la borfasi. Ei si avocatii lor spun mereu aceleasi prostii inainte de a intra la puscarie sau dupa aia. Tara a luat-o pe un drum periculos, democratia a murit. Plus lozincile binecunoscute tipate la televizor: justitia distruge vieti, anchetele au paralizat Romania, ne guantanamizam, republica procurorilor, fiscul omoara cu premeditare capitalul romanesc, daca bagam la puscarie toata elita politica cine ne mai conduce, am ajuns tara denuntatorilor, ne conduce binomul sri-dna, etc. Din fericire, toti astia se asculta intre ei, publicul nu mai da doi bani pe mizeriile lor. Nici un om intre la cap nu-i poate lua in seama dupa doua decenii de jaf ca in codru. Din nefericire, si-au dat mana si nu se stie niciodata de ce sunt in stare. Prin urmare, de tinut un ochi pe ei.

Vin apoi la rand lucizii, care pun totul in context, stau cocosati deasupra unei harti si holbeaza crispati la razboiul nervilor dintre rusi si americani, la jocul cinic al nemtilor, maruntind iute din buze. Se roaga sa nu picam, ca de atatea ori, de partea proasta a istoriei, vanduti eventual la masa negocierilor. Ei stiu ca jocul nu este inca jucat si ca nu putem spune azi cu certitudine ce se va intampla in Romania. Pe ei n-as risca sa-i deranjam cu intrebarea incotro ne indreptam deoarece o vor da pe geopolitica unde totul e clar dar nimic nu e sigur.

In treacat fie spus, o categorie larga o formeaza cei care nu pricep absolut nimic, incurca personaje si institutii sau pentru care tot ce traim azi e o uriasa farsa. Nu merita sa ne batem prea tare capul.

De departe, cei mai enervanti sunt cu scepticii de meserie, gata sa aduca noi vesti proaste. Astia va spun ca nu se schimba nimic de pe azi pe maine si ca nu exista un singur raspuns, ca toti cei de mai sus au putina dreptate. Ca tot ce se intampla azi are nevoie de timp, perseverenta si multa forta pentru a nu obosi plus rezistenta la presiuni pentru a schimba ceva in tara asta.

Va trebui sa treaca inca o generatie intreaga inainte sa apara rezultate notabile. Pentru asta, estential este sa dispara o garnitura intreaga din liderii celor care au format establishment-ul in ultimul sfert de veac, ca vorbim de politicieni, oameni de afaceri, jurnalisti. Nu se vor preda prea usor, nici de buna voie. Generatia mea e cam pierduta, sunt toate sansele ca nu noi sa ne bucuram de marea schimbare, ci copiii nostri, in cel mai fericit caz.

Tot ce se intampla azi e inutil daca nu dureaza cel putin zece ani de acum incolo, daca nu vom elimina si descuraja treptat cultura coruptiei si neincrederii raspandita de sus pana jos. Daca totul se va opri intr-un an, doi, trei, totul va fi fost inutil. Vom rata sansa de a ne creste copiii intr-o tara cu alta mentalitate, cu mai mult respect fata de reguli, legi si institutii.

Apoi, ar mai fi nevoie de ceva. De un mic efort din partea fiecaruia dintre noi, dupa atatia ani in care am asteptat mereu de la altii sa faca ceva in locul nostru. De ceva mai multa determinare de a schimba, intr-adevar, cat de putin in jur, atat cat sta in puterea noastra. Sunt destui care misca, s-au organizat si numai stau cu mana intinsa. Cer mai mult, se bat petnru drepturile lor, protesteaza, provoaca. In comparatie cu acum zece ani, Romania chiar s-a schimbat in bine, e mult mai vie. Am vazut, in noiembrie, cum s-au dat peste cap toate socotelile, ca miracolul e posibil.

Cam asta as fi vrut sa-i pot raspunde in cateva cuvinte cand m-a intrebat: si cu noi, cu viata noastra ce se va intampla, de maine incolo?