Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură din 2026, surprinsă de veste: „Pentru moment, se află în Islanda”
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură din 2026, ea exprimându-și surprinderea când a fost anunțată telefonic de acest lucru înainte de anunțul oficial făcut de Academia Regală Suedeză de Științe, relatează BBC.
Carson, în vârstă de 76 de ani, este celebrată pentru operele sale care depășesc adesea granițele dintre poezie, ficțiune și cercetare academică.
Academia Regală Suedeză de Științe a declarat că a ales-o „pentru opera sa îndrăzneață și inventivă care, într-un dialog ludic cu tradiția clasică, a creat forme noi pentru literatura contemporană”.
Premiul Nobel pentru Literatură este acordat pentru întreaga activitate a unui autor și este considerat cea mai prestigioasă distincție din literatura mondială, câștigătorul primind 12 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1,2 milioane de dolari).

Anne Carson, anunțată în Islanda că a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2026
Ingrid Carlberg, secretara permanentă a Academiei Suedeze, a declarat că i-a dat lui Carson vestea la telefon cu puțin timp înainte de anunțul public.
„Tot ce a avut timp să-mi spună a fost că, pentru moment, se află în Islanda, unde ascultă vântul”, a declarat Carlberg.
„A fost luată prin surprindere, dar foarte fericită. Puteam auzi asta în vocea ei”, a mai spus Carlberg.
Carson a tradus, de asemenea, literatură greacă antică și a fost profesoară de studii clasice timp de peste 30 de ani.
Carson era considerată unul dintre marii favoriți anul acesta.
„Aproape întreaga sa operă literară s-a concentrat asupra intersecției dintre obsesia filologului pentru cuvinte și dorința poetului de a găsi sensuri noi. Ea însăși a identificat etimologia cuvintelor drept punctul de pornire al întregii sale activități”, a subliniat Academia Regală Suedeză de Științe.