Sari direct la conținut

Cat de taraneste mananca romanii si bilantul de exceptie al Grüne Woche de la Berlin

HotNews.ro

​Peste 420.000 de vizitatori au fost la Grüne Woche din Berlin. Expozitia este considerata cea mai importanta platforma internationala de agribusiness. O mare parte dintre acestia a trecut si pe la standurile romanesti, pline cu specialitati culinare. Vanat la gratar sau ceaun, curcan si vita in aspic, sarmalute de pui si in foi de vita, stiuca afumata, telemea, cascavaluri, placinte, gemuri, branza de burduf. Carnati de Plescoi si urs carpatin cu ciuperci. Din ultimul, n-as fi gustat nici de frica. Mi se pare nedemn ca Mos Martin din Carpati sa sfarseasca pe farfurie.

Grüne Woche, adica Saptamana Verde, a avut loc intre 20-29 ianuarie. Seful Messe Berlin GmbH, Dr. Christian Göke, a facut duminica un bilant al evenimentului: „In acest an, Grüne Woche a marcat cea mai puternica implicare agrar-politica din istoria sa: 70 de ministri ai agriculturii din toata lumea, varfurile economiei agrare si de consum, ca si un important numar de reprezentanti din agribusiness s-au intalnit aici in dialog. Ca la nici un alt targ de profil, la Grüne Messe sta in centrul atentiei informarea consumatorului in ceea ce priveste calitatea si siguranta alimentelor. Consumatorul a devenit mai critic in ce priveste hrana. La Grüne Woche, el a gasit raspunsuri la intrebarile sale”.

Organizatorii au inregistrat si un apetit de consum ridicat, in randul vizitatorilor. La 109 de euro au fost calculate cheltuielile in medie pe vizitator, care a consumat la stand, dar a si comandat produse culinare, pentru acasa. Circa 45 de milioane de euro au intrat in conturile firmelor participante, iar orasul Berlin si imprejurimile sale au putut profita de cca 150 de milioane de euro, din „pofta de cumparare” generata de afluxul de vizitatori de la Grüne Woche.

1.624 de expozanti, din 56 de tari, au ocupat spatiul expozitional de 115.000 de metri patrati. Peste 1.000 de mp au fost ocupati de standul expozitional romanesc. In plus, Romania a avut anul acesta un statut deosebit in cadrul targului, fiind tara partenera la cea de-a 77-a editie a Saptamanii Verzi. In aceasta calitate, ea a organizat impreuna cu partea germana, in seara zilei de 19 ianuarie, ceremonia de deschidere a Targului international „Grüne Woche” si receptia la care au fost prezenti peste 6.000 de invitati din mediul politic, economic si agricol din Romania, Germania si tarile participante la targ.

Evenimentul a fost deschis de ministrul federal al alimentatiei, agriculturii si protectiei consumatorilor, Ilse Aigner, care a salutat participarea Romaniei ca tara partenera, apreciind cooperarea cu partea romana in pregatirea evenimentului. Au luat cuvantul presedintele Messe Berlin, Raimund Hosch, primarul Berlinului, Klaus Wowereit, presedintele Asociatiei Federale a Industriei Alimentare germane, Jurgen Abraham, presedintele Federatiei germane a Fermierilor, Gerd Sonnleitner, comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Dacian Ciolos, ministrul roman al agriculturii si dezvoltarii rurale, Valeriu Tabara.

Tabara s-a referit la prioritatile si preocuparile din domeniul agriculturii: valorificarea potentialului agricol romanesc, cresterea competitivitatii produselor romanesti pe piata europeana si mondiala. El a vorbit despre asigurarea securitatii alimentare si imbunatatirea relatiei dintre producator si consumator. Comisarul Dacian Ciolos a vorbit despre obiectivul principal al Politicii Agricole Comune, acela de a crea o agricultura competitiva si durabila.

Presa germana a scris despre participarea in forta a Romaniei la Grüne Woche ca fiind legata de speranta in atragerea de investitori in agricultura, dar si de turisti, care „inca lipsesc”. De turisti ademeniti de gustul, de exemplu, al purcelului de lapte a la Covurlui.

De turisti carora sa le lase gura apa dupa picanterii romanesti. „Taraneasca, carnoasa, consistenta” e mancarea traditionala a romanilor, in opinia unor ziaristi germani. Iar in gastronomia romaneasca, alfabetul ar incepe cu Ciorba, Mititei, Mamaliga si Mujdei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro