Sari direct la conținut

Cât trebuie să plătească Moldova ca să iasă din organizația patronată de Rusia. Ministrul de Externe: „Să fim cu inima împăcată”

HotNews.ro
Mihai Popsoi, Foto: Inquam Photos / Elena Covalenco
Mihai Popsoi, Foto: Inquam Photos / Elena Covalenco

Republica Moldova și-a propus să iasă definitiv din Comunitatea Statelor Independente până la finalul anului, însă pentru finalizarea procesului mai trebuie să denunțe o serie de acorduri și să plătească o restanță de 100.000 de euro, datorată cu titlu de cotizație, informează portalul NewsMaker, citat de Agerpres.

Nu este o suma „exorbitantă” şi va trebui achitată dacă Republica Moldova vrea să-şi respecte angajamentele internaţionale, a afirmat Mihai Popşoi, ministrul modovean de Externe.

„Dacă vrem să respectăm dreptul internaţional şi să fim cu inima împăcată, probabil ar trebui să achităm această restanţă, deşi trebuie să recunoaştem că de ani buni nu am mai primit careva beneficii din participaţia noastră în CSI din acele plăţi pe care le făceam”, a subliniat ministrul moldovean.

Autorităţile de la Chişinău au iniţiat procesul de retragere din CSI pe fundalul agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Începând cu anul 2022, Republica Moldova nu mai participă la activitatea CSI, iar în 2023 preşedinta Maia Sandu a anunţat că autorităţile vor revizui acordurile încheiate în cadrul CSI şi vor denunţa o parte dintre acestea. Tot în 2023, guvernul de la Chişinău a informat că va exclude CSI din lista organizaţiilor internaţionale pentru care achită anual cotizaţii de membru. Comentând aceste decizii, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat că participarea Republicii Moldova în CSI nu ar avea o valoare semnificativă, notează NewsMaker.

Un proces de durată

În total, Republica Moldova a semnat 283 de acorduri în cadrul CSI. Dintre acestea, 71 au fost deja denunţate, iar aproximativ 60 se află în proces de denunţare. Recent, ministrul de externe a anunţat că, în perioada următoare, autorităţile vor denunţa trei acorduri fundamentale: Statutul CSI, Acordul privind crearea CSI şi anexele acestuia. Denunţarea acestor documente ar echivala cu încetarea de facto a calităţii Republicii Moldova de stat membru al Comunităţii Statelor Independente.

Potrivit ministrului, parlamentul ar putea adopta decizia de denunţare chiar în luna februarie. Ulterior, documentele vor fi promulgate de preşedintele Maia Sandu, publicate în Monitorul Oficial şi transmise secretariatului CSI. Din punct de vedere al dreptului internaţional, după notificare urmează o perioadă de aproximativ şase luni, la finalul căreia Republica Moldova nu va mai avea calitatea juridică de stat membru al CSI. „Este o decizie istorică”, a declarat Mihai Popşoi.

Comunitatea Statelor Independente a fost formată în 1991 după prăbușirea Uniunii Sovietice, fiind alcătuită din fostele republici sovietice, cu excepția statelor baltice care nu au făcut parte niciodată din CSI. În momentul de față CSI este alcătuită din opt țări fost-sovietice, după ce Georgia, Moldova și Ucraina s-au retras. Turkmenistan are doar statut de membru asociat.

INTERVIURILE HotNews.ro