Ce legătură este între Fecioara Maria și dispariția nudurilor din artă timp de 1000 de ani. Interviu cu organizatorul expoziției despre sâni de la Art Safari

Din 6 septembrie, bucureștenii vor putea admira o expoziție inedită, în cadrul unei noi ediții Art Safari. Este vorba despre explorarea modului în care sânii au fost reprezentați în arta autohtonă, de la pictură și sculptură, până la instalații. HotNews a vorbit cu Cristian Vechiu, organizatorul expoziției, pentru a explica publicului la ce trebuie să se aștepte.

• Reprezentarea primei femei nud din istoria umanității, Venus din Willendorf, datează de 25.000 de ani. 
• Timp de zece secole, datorită influenței creștinismului, modelul feminin a fost unul de castitate și maternitate, reprezentat de Fecioara Maria. Nudurile au lipsit din arta din această perioadă.

O nouă ediție Art Safari va avea loc din 6 septembrie, la Palatul Dacia-România din București, și va fi una dedicată femeilor. În cadrul evenimentului are loc și expoziția intitulată „Sâni. O expoziție cum nu s-a mai făcut.” 

Lucrările prezente, atât ale unor artiști consacrați, precum Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Iosif Iser sau Camil Ressu, cât și ale unor contemporani, Raluca Ilaria Demetrescu, Olimpiu Bandalac sau Paul Baraka, se centrează doar pe modul în care sânii au fost reprezentați în arta românească, de-a lungul timpului.

Cristian Vechiu, Exhibition Developer, a explicat pentru Hotnews cât de importantă și interesantă este o astfel de inițiativă la noi în țară.

Prima femeie nud, o sculptură care datează de acum 25.000 ani

– Cum a influențat arta, de-a lungul timpului, modul în care oamenii își percep propriul trup, dar și „standardele” despre cum ar trebui să arate?

– Cristian Vechiu: Expoziția prezentată la Art Safari își propune să examineze felurile multiple în care artiștii români au reprezentat această parte a corpului femeiesc – de la artiști consacrați la artiști din diverse etape ale artei contemporane. 

Expoziția răspunde unei inițiative mai largi de chestionare a așteptărilor sociale și culturale legate de corpul feminin în contextul artistic și societal contemporan, alăturându-se altor expoziții internaționale, precum „Breasts” (Bienala de la Veneția, 2024), „Boobs in the Arts” (Dittrich & Schlechtriem, Berlin, 2023), „Darker, Lighter, Puffy, Flat” (Kunsthalle Viena, 2023).

– Puteți să-mi faceți un scurt traseu al sânilor în artă – de la primele forme expuse și până în prezent – ce simbolizau și ce simbolizează acum?

– Subiectul în sine este unul dintre cele mai vechi în istoria artei. 

Venus din Willendorf este una dintre primele reprezentări artistice de acest fel, datând de acum 25.000 de ani. Venus din Willendorf este o statuetă mică din calcar, întruchipând o femeie nud, cu forme ample (inclusiv sânii) și fără chip. 

Astfel de statuete numite generic „Venus” au fost descoperite în perioada Paleoliticului pe tot cuprinsul Europei și până în zona stepelor asiatice ale Rusiei. Semnificația lor este asociată cu adorarea unei divinități feminine a fertilității (de unde și rotunjimea formelor). 

Evident că odată cu trecerea timpului și cu dezvoltarea socială și urbană, nu doar formele de reprezentare s-au schimbat, ci și sensurile acestor înfățișări au fost îmbogățite. 

De exemplu, în perioada Antichității, asistăm deja la o multiplicare a semnificațiilor sânilor: de la ideea de fertilitate la frumusețe (și stabilirea unor norme pentru ceea ce este frumos), la statut social și politic și la scene de maternitate (vezi cazul statuetelor zeiței Isis cu fiul ei, Horus). 

Uneori, prezentările sânilor sunt eminamente legate de sexualitate și fertilitate, ca în cazul artei mesoamericane, în care statuetele și desenele ne arată femei cu sâni mari și întotdeauna dezgoliți. 

După răspândirea creștinismului, în spațiul european, femeile nu mai sunt portretizate în ipostaze nud sau semi-nud, căci modelul pentru reprezentarea femininului devine Fecioara Maria. 

Vorbim de o perioadă îndelungată (aproximativ 10 secole) în care arta religioasă creștină definește maniera în care femeile sunt înfățișate, iar modelul marian, pe lângă castitate, evocă și ideea de maternitate, dar într-un fel mult mai reținut și pios decât anticele ipostaze ale maternității.

În Renaștere, nudul este reintrodus în artă (datorită redescoperirii culturii greco-romane) și asistăm la o concurență între modelul marian și cel al zeiței Afrodita (Venus). În plus, multe dintre femeile reprezentate în această perioadă sunt inspirate de persoane reale, cu alte cuvinte, asistăm la o transgresare a motivului religios (fie el creștin sau nu). După secolul al XVII-lea, apar tot mai multe ipostazieri ale sânilor într-o manieră provocatoare, evocând sexualitatea și dorința. 

În perioada cuprinsă între secolele XVIII-XIX, sânii sunt asociați îndeosebi cu erotismul, fie că vorbim aici de picturile orientaliștilor (cu odalisce lascive, în haremuri, hamamuri sau pe divane). 

Femeia în sine este fetișizată prin acest tip de reprezentare. Pe de altă parte, un alt tip de erotism transpare din arta celor care încep să ilustreze viața cotidiană a unor femei din diferite clase sociale (vezi aici Henri de Toulouse-Lautrec care picta femei tinere în bordeluri pariziene). 

Erotismul acesta este unul mai intim, mult mai puțin orientat spre idealizare. La Eugène Delacroix întâlnim un caz remarcabil pentru epoca lui, în lucrarea Libertatea conducând poporul, femeia cu sânii dezgoliții fiind un simbol al emancipării sociale. 

În expresionismul austriac de la începutul secolului al XX-lea, semnificația sânilor dezgoliți nu trimite doar la o simplă instrumentare erotică a trupului femeii, ci mai ales la explorarea sexualității și a subconștientului (nu întâmplător, tot în Viena asistăm la apariția psihanalizei).

Din a doua jumătate a secolului al XX-lea și până în prezent, reprezentarea sânilor în artă a devenit mai diversă, transgresând adesea normele sociale, tabuuri, criticând idealizarea unui anumit tip de trup sau obiectificarea femeii. 

Revoluția sexuală din anii 1960 produce ecouri și în artă, vezi cazul lui Tom Wesselman care prezintă sânii într-o manieră frustă și dezinhibată. În același timp, arta feministă a schimbat radical maniera în care sânii sunt reprezentați, căci sunt ridicate problematici ca suprasexualizarea, voaiorismul, pozitivitatea corpului sau conștientizarea cancerului de sân.

Sânii, de la estetic la cenzură

– Dați-mi, vă rog, exemple de câteva lucrări pe care le vom vedea în cadrul expoziției și de ce sunt interesante.

– Vizitatorii vor putea vedea lucrări de artiști ca Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Iosif Iser, Camil Ressu (ca să amintesc câteva nume consacrate), însă în același timp nu lipsesc nici lucrări din arta contemporană, semnate de Raluca Ilaria Demetrescu, Olimpiu Bandalac, Alexandru Rădvan sau Paul Baraka.

– Ați ales doar lucrări ale artiștilor români, de ce?

– Expoziția cuprinde, într-adevăr, doar lucrări ale unor artiști români, pentru că am încercat să arătăm cum anume au fost reprezentați sânii în arta românească. Vorbim așadar de o examinare în plan local a acestei tematici, care nu ar trebui să fie subsumată ideii de nud. Avem lucrări în istoria artei, inclusiv în spațiul românesc, în care modul de reprezentare a sânilor ne indică o anumită poziționare față de trup (cu toate semnificațiile adiacente: de la de la norme și tabuuri la obiectificare sau critica hipersexualizării).

„Artistele nu idealizează sânii”

– Sunt expuse lucrări din mai multe perspective, precum feminină, masculină, non-binară sau transgender? 

– Expoziția se concentrează pe reprezentarea sânilor feminini, dar lucrările de artă contemporană adresează această tematică dintr-o perspectivă adesea transgresivă, ce ridică semne de întrebare ori critică un anumit discurs despre trupul feminin. Vizitatorii vor putea observa că în capitolul din expoziție intitulat „cenzură” perspectiva asupra reprezentări sânilor este radical diferită față de formele artistice din prima jumătate a secolului al XX-lea.

– Cum sunt reprezentați sânii de către femei artiste? Există o diferență între cum femeile își reprezintă propriul corp și cum este acesta reprezentat de alții?

– În mod cert regăsim diferențe sensibile între maniera în care artistele își reprezintă trupul și viziunea masculină asupra sânilor feminini. În primul rând, avem de-a face din partea artistelor cu o privire mult mai introspectivă, conștientă de sine. 

În al doilea rând, spre deosebire de lucrările artiștilor (bărbați) nu mai avem acea privire care este adeseori voaioristă sau care exprimă direct dorința ori lascivitatea și nici fantasma unei anumite norme estetice (norme de frumusețe corporală). Artistele nu idealizează sânii, iar elementul sexual sau erotic nu primează în reprezentările lor.

– Cum evoluează interpretarea sânilor pe parcursul expoziției? Este o călătorie de la tradiție la modernitate sau de la stigmatizare la celebrare?

– Cele patru capitole în funcție de care am alcătuit traseul expozițional reprezintă o incursiune prin multiple perspective asupra temei. Evident, nu lipsesc lucrări care au un ton academist, lucrări din perioada interbelică (cu specificul lor modernist), lucrări care expun exotismul (ca raportare la „celălalt”, înțeles ca diferit de noi), lucrări care exprimă sensul profund al maternității, și lucrări care problematizează tot ceea ce am enumerat anterior, prin intermediul unei optici contemporane.

– Sunt lucrările de artă o critică la adresa modului în care sânii sunt adesea sexualizați în media și societate? Cum este transmis acest mesaj?

– În ultimul capitol al expoziției, intitulat „cenzură”, lucrările problematizează această hipersexualizare a sânilor și trivializare a trupului femeii în general. Însă, și în zona de maternitate, unele dintre lucrări, tocmai pentru că sunt semnate de artiste, ne propun o perspectivă deosebită de imaginarul cu care asociem de regulă acest subiect.

Sânii nu mai sunt puși în legătură doar cu ideea de viață și hrană, unele dintre lucrări vizând și stări cu care se pot confrunta mamele (de la anxietate și durere la neîncredere și acceptare).

– Expoziția explorează subiecte precum sexualizarea sânilor, cancerul de sân, alăptarea sau chirurgia estetică? 

– Unele dintre subiectele amintite de tine sunt problematizate în lucrările din expoziție (de exemplu, sexualizarea sânilor și alăptarea). Din perspectiva lucrărilor de artă contemporană avem de-a face atât cu o abordare critică (ca în cazul sexualizării care este dusă până la obiectificare), cât și cu o abordare reflexivă (ce trimite la asumarea, acceptarea sau conștientizarea propriului trup).

„Expoziția va genera opinii și discuții legate de subiecte actuale”

– Sunt sânii reprezentați într-un mod care provoacă intimitate sau vulnerabilitate? Cum crezi că va reacționa publicul la astfel de lucrări?

– Expoziția cuprinde și lucrări ce evocă un anumit tip de intimitate, iar prezentarea lor nu cred că va putea fi catalogată drept gest intruziv. Vulnerabilitatea constituie motivul câtorva lucrări, realizate mai cu seamă de artiste. Cred că publicul va înțelege de ce anume am prezentat aceste lucrări și punerea lor în contextul structurii expoziției va limpezi orice nelămurire.

– Crezi că expoziția poate schimba modul în care oamenii văd sau discută despre sâni? Cum poate contribui aceasta la conversațiile actuale despre corp și identitate?

– În ultimii ani, în peisajul românesc se discută tot mai mult despre modul în care (ne) percepem trupul. Or o astfel de expoziție ar putea să contribuie la dezbateri. Rolul expoziției nu este să tranșeze vreun subiect anume, să ofere soluții, ci mai curând să problematizeze și să ofere noi perspective de a ne apleca asupra unor situații sensibile sau care sunt de-a dreptul ignorate.

Pe de altă parte, cred că vizitatorii vor fi câștigați măcar și prin prisma faptului că vor putea contextualiza mai bine anumite reprezentări ale sânilor în arta românească. Ne dorim ca vizitatorii să plece acasă purtând cu ei o temă de gândire.

– Cum abordează expoziția ideea că sânii și corpul femeii sunt adesea controlate sau reglementate de normele sociale și legale?

– Vom putea vedea în expoziție lucrări care reflectă anumite „manierisme”, care sunt produsul epocii lor și care reprezintă „norme de frumusețe” ale acelor perioade. Pe de altă parte, e interesant de urmărit acest traseu istoric al schimbării perspectivei asupra sânilor, pentru că, ajungând în prezent, vedem la artiștii contemporani de multe ori o contestare sau reconsiderare a unor viziuni care nu mai corespund cu realitățile actuale.