Cea mai mare companie deținută privat din lume va lucra la un „soare conștient”, dar ce înseamnă asta?
Elon Musk a creat cea mai valoroasă companie deținută privat din lume, evaluată la impresionanta sumă de 1,25 trilioane de dolari, prin fuziunea companiei sale aerospațiale SpaceX cu startup-ul său de inteligență artificială xAI, iar miliardarul a făcut o promisiune ce pare desprinsă din romanele științifico-fantastice, relatează TechRadar.
SpaceX a achiziționat acum xAI, compania înființată de Musk în 2023, pentru a crea „cel mai ambițios motor de inovație integrat vertical de pe (și din afara) Pământului” – potrivit comunicatului oficial redactat chiar de miliardarul care a creat ambele companii și le conduce din funcția de director general (CEO).
Niciuna dintre cele două companii nu este listată pe bursă pentru ca acțiunile lor să poată fi tranzacționate public, iar SpaceX era deja evaluată ca fiind cea mai valoroasă companie deținută privat din lume.
Anunțul de marți al lui Musk a venit după ce la finalul săptămânii trecute în presă au apărut informații, confirmate de miliardar, potrivit cărora SpaceX plănuiește să lanseze până la un milion de sateliți în spațiu în următorii ani, cu scopul de a muta infrastructura de calcul pentru AI de la sol pe orbită.
Având la dispoziție un spațiu practic nelimitat și energie furnizată de Soare (cel puțin în teorie) ideea este că nevoile noastre tot mai mari de capabilități AI ar putea fi satisfăcute prin mutarea operațiunilor de calcul dincolo de atmosfera Pământului.
„Pe termen lung, inteligența artificială bazată în spațiu este, evident, singura cale de a scala”, a spus Elon Musk. „Pentru a capta chiar și o milionime din energia Soarelui nostru ar fi nevoie de peste un milion de ori mai multă energie decât consumă în prezent civilizația noastră!”, a adăugat el.
„Soarele conștient”, următoarea „cartă” din misiunea SpaceX și xAI
Comentând luni fuziunea celor două companii ale sale, miliardarul a spus că ea „marchează nu doar următorul capitol, ci următoarea carte din misiunea SpaceX și xAI: scalarea pentru a crea un soare conștient care să înțeleagă Universul și să extindă lumina conștiinței către stele!”.
„Soare conștient” în spațiu pare, prin urmare, o constelație de sateliți cu centre de date pe orbită. După cum subliniază TechRadar, un astfel de proiect va necesita întreaga expertiză a SpaceX, precum și tehnologiile utilizate în prezent pentru rețeaua de sateliți Starlink și rachetele Falcon.
Viitoarele lansări ale rachetei Starship sunt programate să plaseze din ce în ce mai multă putere de calcul pe orbită, obiectivul fiind trimiterea în spațiu a unei capacități de calcul AI de ordinul unui terawatt în fiecare an. Pe termen lung, obiectivele sunt și mai ambițioase.
„Capabilitățile pe care le vom debloca transformând centrele de date spațiale în realitate vor finanța și vor permite baze auto-extensive pe Lună, o civilizație întreagă pe Marte și, în cele din urmă, expansiunea în Univers”, concluzionează Musk. Trebuie amintit totuși că Musk este cunoscut pentru declarațiile sale exuberant de optimiste pe o serie largă de subiecte, de la șofatul autonom al mașinilor Tesla la abilitățile roboților Optimus dezvoltați de companie.
Reuters amintește de asemenea că fuziunea dintre SpaceX și xAI ar putea atrage atenția autorităților de reglementare, în condițiile în care noua companie ar urma să fie listată pe bursa americană.
Ce spun experții despre planurile lui Musk
Elon Musk nu este singurul care consideră că viitorul centrelor de date pentru inteligența artificială se află în spațiu: Google, Amazon și Nvidia se numără printre marile companii din tehnologie care au susținut ideea, Google planificând o lansare inițială cândva în 2027.
Emma Wall, strateg-șef de investiții la compania de servicii financiare Hargreaves Lansdown, a declarat pentru BBC că fuziunea a reunit „două tehnologii de frontieră extrem de avansate”, dar a avertizat că beneficiile nu vor fi resimțite de locuitorii de pe planeta Pământ timp de cel puțin un deceniu.
Nu toată lumea este însă convinsă că cifrele sunt realiste. Pierre Lionnet, un economist specializat în probleme spațiale, a declarat pentru The New York Times că ideea potrivit căreia costurile de operare în spațiu ar scădea suficient de mult pentru ca acest model să funcționeze este „complet lipsită de sens”.
Phil Metzger, profesor de fizică la University of Central Florida, este mai optimist în privința viabilității economice pe termen scurt. „Ca model de afaceri, este plauzibil”, a declarat el pentru NYT. „Este o discuție aflată în evoluție”, a mai spus acesta.
Cu alte cuvinte, deși acest plan ambițios mai are un drum lung de parcurs, centrele de date AI orbitale se pregătesc de lansare, iar o nouă cursă spațială este pe cale să înceapă.