Sari direct la conținut

Cele mai frecvente leziuni sportive – cauze, diagnostic și tratament. Dr. Cătălin Gican: Articulația predispusă la accidentare cel mai frecvent este genunchiul

HotNews.ro
Dr. Gican Catalin - Spitalul de Ortopedie MedLife, Foto: Hotnews
Dr. Gican Catalin - Spitalul de Ortopedie MedLife, Foto: Hotnews

​Activitățile sportive sunt recomandate indiferent de vârstă și nu trebuie să lipsească din viața de zi cu zi. Din păcate, însă, practicarea unor sporturi poate să ducă la diverse tipuri de accidentare. În funcție de sportul practicat, fotbal, tenis, baschet, jogging, ski, există anumite leziuni caracteristice, spune dr. Cătălin Gican, Medic Specialist Ortopedie-Traumatologie și Ortopedie pediatrică în cadrul Spitalului de Ortopedie şi Chirurgie Plastică MedLife din Bucureşti. Lipsa încălzirii înainte de practicarea oricărui sport este direct corelată cu riscul unei accidentări în timpul sportului.

Care sunt cele mai frecvente leziuni sportive?

Cele mai frecvente leziuni provocate de sport, atât la sportivii amatori cât și la profesioniști, sunt leziunile musculare. Leziunile musculare sunt caracteristice sporturilor solicitante, sporturilor care implică mișcări de pivotare și ruperi de ritm (tenis, fotbal, handbal, volei, sporturi de contact, etc). Peste 50% din totalul leziunilor cauzate de practicarea acestor sporturi este reprezentat de leziunile musculare acute.

Cel mai frecvent sunt afectate următoarele grupe musculare și mușchi: hamstring (tendoane situate în partea posterioară a genunchiului și a coapsei), capul medial al gastrocnemianului, dreptul femural.

Articulația care este predispusă la accidentare cel mai frecvent este genunchiul, urmată de umăr, antepicior, gleznă și cot.

În funcție de sportul practicat, există anumite leziuni caracteristice:

  • Fotbal – entorse genunchi (leziuni ligamentare, leziuni la nivelul meniscurilor, tendinopatii), entorse antepicior, entorse gleznă, fracturi la nivelul gleznei, contuzii.
  • Baschet, volei – entorse la nivelul gleznei, entorse la nivelul genunchiului, tendinite, contuzii.
  • Tenis – tendinite și leziuni la nivelul umărului, epicondilita cotului, denumită sugestiv “tenis elbow”.
  • Jogging – tendinopatii la nivelul membrelor inferioare, entorse gleznă, entorse antepicior, entorse genunchi.
  • Ski, snowboard – leziuni la nivelul genunchiului, fracturi la nivelul membrelor inferioare/ superioare.

Care sunt cauzele leziunilor sportive?

În principal, încălzirea efectuată înainte de practicarea oricărui sport este foarte importantă, iar lipsa ei este direct corelată cu riscul unei accidentări în timpul sportului. Un sportiv profesionist pregătește întotdeauna actul sportiv, atât înainte, cât și după. Este adevărat că intensitatea la care un sportiv profesionist își desfășoară activitatea este mult mai mare decât în cazul unui amator, dar chiar și așa, statistica spune că un sportiv profesionist are cel puțin o accidentare pe an.

Printre alte cauze frecvente de accidentare în urma practicării unui sport, se numără și utilizarea unui echipamentul sportiv neadecvat sportului practicat, lipsa de hidratare, frecvența activităților sportive. Activitățile sportive practicate foarte rar (o dată la 2-3 săptămâni) solicită masiv sistemul musculo-scheletal, care nu este pregătit și astfel riscurile unei accidentări cresc foarte mult.

Foarte multă lume practică în sezonul de iarnă ski, snowboard. În mod normal, un pasionat de sporturi de iarnă amator participă la aceste activități 10-14 zile într-un an. Chiar dacă înainte de întâlnirea directă cu zăpada, schiorul amator se încălzește, pregătirea fizică specifică pentru sporturile de iarnă făcute o dată, maxim de două ori pe an, trebuie să înceapă cu minim 2 săptămâni înainte de întâlnirea cu pârtia. În concluzie, persoanele cele mai predispuse la astfel de accidentări sunt sportivii ocazionali.

Cum se diagnostichează o accidentare sportivă?

Diagnosticul se pune în primul rând printr-un examen clinic amănunțit, care diferă de la un segment musculo-scheletal la altul – consult făcut de un medic ortoped. În funcție de tipul leziunii, gravitatea acesteia, zona afectată, pentru a confirma sau exclude anumite diagnostice, pot fi necesare o serie de investigații imagistice.

Radiografia musculoscheletală este cea mai uzuală și ușor de făcut investigație imagistică și este absolut obligatorie atunci când se suspicionează o fractură, o disjuncție sau o luxație. Dacă se ridică suspiciunea existenței unei fracturi la un anumit nivel și o radiografie musculoscheletală nu aduce suficiente clarificări, atunci se recomandă efectuarea unui examen CT (tomografie computerizată). Dacă leziunile sunt localizate la nivelul musculaturii sau al tendoanelor, se recomandă efectuarea unei ecografii musculoscheletală a părților moi sau Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN). În general, leziunile articulare sunt investigate imagistic prin Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN).

Ce informații ne oferă evaluarea imagistică?

Radiografia aduce informații asupra continuității osoase, adică confirmă/infirmă existența unei fracturi sau pierderea unei congruențe articulare (luxații, disjuncții).

Tomografia computerizată este, de fapt, un examen imagistic alcătuit din mai multe radiografii (câteva sute) care creează în format 3D aspectul unei regiuni osoase.

Ecografia musculoscheletală sau ecografia de părți moi aduce informații despre țesuturile moi (mușchi, tendoane, ligamente), prezența hematoamelor, a leziunilor vasculare, raporturile dintre formațiunile musculo-tendinoase.

Rezonanța magnetică nucleară este un examen imagistic complex în care medicul poate să evalueze diferite tipuri de țesuturi, vase, organe, examen care se folosește în practica ortopedică în special la nivelul articulațiilor. În cazul genunchiului, de exemplu, aduce informații despre cartilajul articular, meniscuri, ligamente, vascularizație.

Cum se tratează leziunile sportive?

În funcție de tipul și de gravitatea leziunii, putem să împărțim accidentările în accidentări care necesită tratament chirurgical și accidentări care necesită tratament ortopedic.

Tratamentul ortopedic (funcțional)

În cazul leziunilor ușoare, contuziilor, întinderilor musculare, tendinopatiilor, entorselor, fracturilor fără deplasare sau fracturilor care nu implică suprafața articulară, se recomandă repaus de la activitățile sportive (imobilizare în cazul fracturilor, orteze sau aparat gipsat) până la dispariția simptomelor. În același timp, se instituie tratament antialgic, antiinflamator, precum și aplicații locale reci în funcție de intensitatea simptomelor.

Un aspect foarte important în evoluția spre vindecare a acestui tip de leziuni cauzate de sport este recuperarea: fizioterapia urmată de kinetoterapie. Aceasta nu face altceva decât să grăbească procesul de vindecare și regenerare a țesuturilor, să redea tonusul muscular fiziologic și mobilitatea, precum și să prevină o nouă accidentare.

Tratamentul chirurgical

Acest tip de tratament se recomandă atunci când există fracturi cu deplasare care necesită fixare internă, leziuni ligamentare care provoacă o instabilitate articulară, leziuni meniscale care nu pot fi tratate ortopedic sau rupturi ale tendoanelor. Protocolul de tratament post-operator include atât partea de fizioterapie, cât și pe cea de kinetoterapie. În general, accidentările sportive care necesită tratament chirurgical au o perioadă mai lungă de recuperare, iar revenirea la practicarea acelui sport se face mai târziu.

Atât pentru leziunile tratate ortopedic, cât și pentru cele tratate chirurgical există protocoale clare de recuperare.

Spitalul de Ortopedie şi Chirurgie Plastică MedLife este primul spital privat din România care are capacitate completă de diagnostic şi tratament a afectiunilor locomotorii, până în prezent fiind efectuate peste 15.000 de intervenții chirurgicale. Doar anul trecut (2021) au fost realizate peste 1.050 de intervenții chirurgicale din sfera ortopedică și peste 1.000 de intervenții de protezare genunchi, șold și umăr

Cum putem preveni leziunile sportive?

Cel mai important aspect în prevenirea accidentărilor sportive este reprezentat de pregătirea fizică efectuată înaintea practicării sportului propriu-zis (încălzirea), urmat de utilizarea echipamentul adecvat sportului practicat, hidratarea înainte, în timpul și după efort.

Este extrem de importantă practicarea sportului într-un mediu controlat, cu antrenori, pe terenuri de sport amenajate corespunzător sau într-un mediu în care se poate practica acel sport la standarde ridicate de siguranță.

Perioada prin care trecem cu toții (pandemia de coronavirus) a îngreunat, din păcate, practicarea unor sporturi pe care le făceam cu mare plăcere înainte, am devenit mai sedentari, chiar supraponderali. Pauzele de la activitățile fizice și creșterea în greutate au făcut ca numărul de accidentări în rândul sportivilor amatori să crească în ultima perioadă. Articulațiile au fost nevoite să susțină o greutate mai mare, după o perioadă în care au fost private de activitate.

….

Articol suținut de MedLife, o companie cu tradiție, care de-a lungul timpului a îndrăznit să țintească tot mai sus pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc.

Suntem cu un pas înainte în tot ceea ce înseamnă servicii medicale: complexitatea și calitatea actului medical, tehnologia din dotare și profesionalismul corpului medical.

Misiunea noastră este de a face România bine prin medicină și știință, prin informare și cunoaștere, dar și cu grijă și empatie. Pentru că medicina, așa cum o înțelegem noi, este cunoaşterea vieţii de la ştiinţă la emoţii.

ARHIVĂ COMENTARII