Centrala electrică din România, care nu se mai termină / Cum va fi reziliat pentru a doua oară, în cinci ani, contractul pentru construirea centralei Iernut
Bogdan Ivan, ministrul energiei, a anunţat, miercuri, la Guvern, că este „determinat” să rezilieze contractul cu spaniolii de la Duro Felguera, constructorul centralei de 430 MW de la Iernut. Bogdan Ivan a mai spus că va executa şi garanţia de bună execuţie, valoarea acesteia fiind de ordinul a zeci de milioane de lei.
- Compania de stat Romgaz a semnat contractul cu Duro Felguero în 2016. În 2021 a mai fost reziliat o dată, deoarece Duro Felguero nu şi-a îndeplinit obligațiile contractuale.
- În primăvara anului trecut, a fost semnat un nou contract, tot cu Duro Felguero, şi nici de data aceasta nu a dus la îndeplinire obligațiile contractuale. În plus, creditorii au cerut insolvenţa companiei spaniole.
- Centrala trebuia finalizată în 2020.
- HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupție, care se întindea până în Venezuela.
Nu este clar cât din centrală a fost realizată
Reprezentanții Romgaz şi fostul ministrul al energiei Sebastian Burduja susţineau, în luna mai, că lucrările au fost realizate în proporție de 97-98%. Bogdan Ivan a afirmat, însă, că a mai rămas „un rest de execuţie” de sub 10% şi pentru finalizarea lucrărilor ar fi necesare încă 6-9 luni.
Întrebat de reporterul HotNews care este realitatea legată de gradul de execuţie, ministrul energiei a răspuns că „acum se analizează cât mai este de făcut”, analiza fiind făcută la faţa locului, „nu din birou, din Bucureşti”.
De ce a fost semnat un nou contract cu Duro Felguera, după prima reziliere
În 2016, Romgaz a încheiat cu asocierea formată din spaniolii de la Duro Felguera si compania românească Romelectro contractul privind realizarea proiectului unei centrale noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze de la Iernut, de 430 MW, contract care prevedea proiectarea, livrarea echipamentelor, execuția lucrărilor și punerea în funcțiune pentru suma de 268 milioane de euro plus TVA.
Acest contract a fost controversat încă de la început. HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupție, care se întindea până în Venezuela.
De asemenea, Romelectro era cunoscută ca fiind o companie abonată la contractele mari cu societăți energetice de stat. Între timp, Romelectro a intrat în insolvență.
Comisia de evaluare a Romgaz a transmis către HotNews.ro, în 2016, după semnarea contractului, că nu a avut cunoștință despre faptul că Duro Felguera este investigată în Spania pentru spalare de bani și dare de mită.
În 2021, contractul a fost reziliat. Motivul invocat de Romgaz era „încălcarea constantă a obligațiilor contractuale asumate de către Asociere, aceasta nefinalizând lucrările în termenul stabilit”. Termenul stabilit era 26 decembrie 2020.
În primăvara anului trecut, Romgaz a semnat un nou contract pentru reluarea lucrărilor cu aceeași companie spaniolă, Duro Felguera, invocând motivul că lucrările sunt gata în proporție de 90%, iar alegerea unui alt constructor ar fi însemnat întârzieri în plus.
După cinci ani de tergiversări nu este clar când vor fi finalizate lucrările
La finalului lunii iulie 2024, „progresul total al execuției investiției” (progres compus din execuția Contractului Inițial de Lucrări + execuția Noului Contract de Lucrări) este de aproximativ 91%”, se arăta într-un document al Romgaz.
De anul trecut, acţionarii Romgaz, Ministerul Energiei fiind majoritar, au decis mai multe amânări pentru finalizarea centralei. În acest moment, nu este clar un nou termen pentru terminarea lucrărilor.
