Traseul ciclonului Barbara, care aduce fenomene meteo extreme în România. „Se deplasează destul de repede”, explică meteorologii / Cât durează episodul de vreme rea
România se află sub alertă meteo, cinci județe și București fiind vizate de o avertizare cod roșu, valabilă de astăzi, de la ora 21.00. Sunt așteptate cantități record de precipitații, care vor fi aduse de ciclonul Barbara, așa cum a fost numită furtuna. Cât va dura episodul de vreme extremă și ce traseu va avea prin România? Meteorologii au explicat pentru HotNews.
Ciclonul Barbara va aduce cantități mari de precipitații în zona de sud-est a României – din Constanța până în Giurgiu, ceea ce a dus la emiterea unui cod roșu de ploi torențiale și la închiderea școlilor în patru județe, inclusiv în București.
„Meteorologic vorbind, este un ciclon, adică o formațiune de presiune atmosferică joasă”, a punctat Florinela Georgescu, directoarea de prognoză a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), pentru HotNews. Ea a ținut să sublinieze că acest ciclon „este unul extratropical, nu trebuie confundat cu ciclonii tropicali, uragane și alte lucruri. În România nu avem așa ceva, pentru că nu trăim la tropice”.
Ea a explicat că numele Barbara a fost dat de către un grup format din servicii meteorologice din sudul și sud-estul Europei, pentru ca furtuna să fie mai ușor de urmărit la nivel european, cum s-a mai întâmplat și în trecut.
Care este traseul ciclonului Barbara. În cât timp trece
Ciclonul Barbara s-a format în Mediterana, undeva la limita sudică a Mării Adriatice și a ajuns și deasupra Mării Negre, iar apoi se va îndrepta spre Crimeea și spre est, a precizat directoarea ANM, care a precizat că de obicei acesta este traseul ciclonilor care vin dinspre Mediterana.
Astfel, ciclonul a pătruns în România pe la sud, iar după ce traversează țara va ieși către Ucraina și Moldova.
„Traiectoria este sud-vest, nord-est, iar în România abordarea este sudică, estică și apoi retragere către extremitatea de est, sud-est”, a explicat pentru HotNews și Oana Păduraru, meteorolog ANM.
Ea a precizat că prognozele arată că, în cel mult 36 de ore, ciclonul trece peste România. „Deplasarea lui nu este foarte lentă, fiindcă dacă ar fi așa – sau dacă ar exista un blocaj care să-l țină mai mult în zona asta și să se alimenteze din Marea Neagră – codurile s-ar extinde și nu am scăpa de ploi pentru o perioadă lungă. Însă el se deplasează destul de repede, iar în 24-36 de ore vom scăpa de el”.
Când sunt așteptate cele mai intense fenomene meteo
Miercuri va fi vremea cea mai severă, iar în unele locuri ar putea să plouă de trei ori peste normalul întregii luni octombrie.
De astfel, în alerta meteo de cod roșu, meteorologii anunță: „În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va ploua torențial și abundent, (…) iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80-100 și izolat 120-140 l/mp.”

Meteorologul a spus și că avertizarea de vânt puternic, valabilă de miercuri la ora 23, până joi la ora 8 este tot o consecință a acestui ciclon. Avertizarea nu vizează toată țara, ci sudul Moldovei, estul Munteniei și regiunea Dobrogea, unde sunt așteptate rafale de vânt de 50-70 km/h.
Prognoza, în comparație cu alte episoade cu ploi torențiale
Cât de mult va ploua la București în acest interval? Meteorologul ANM spune că ne-am putea aștepta la 70-90 l/mp în București pentru toată perioada de cod roșu.
În medie, în București precipitațiile din octombrie totalizează 44 l/mp. Cea mai ploioasă zi din istorie a fost 2 octombrie 2005, când la stația meteo Băneasa au căzut 76,6 l/mp, aproape dublu față de media lunară.
O altă zi ploioasă a fost 1 octombrie 2013, arată datele ANM, cu 64 l/mp la stația Filaret.
Cea mai ploioasă lună octombrie a fost în 1972, cu un total de 143 l/mp (de peste trei ori mai mult față de normal), la stația meteo Filaret.
