Cine sunt chiriasii caselor nationalizate? (de Mircea Kivu)

Redeschiderea, in urma retrimiterii de catre presedinte a Legii caselor nationalizate catre Parlament, a dezbaterii privind situatia chiriasilor din imobilele respective implica, mai ales din partea autorilor legii, o serie de argumente de ordin emotional. Chiriasii, oameni nevoiasi, ar fi lasati prada proprietarilor lacomi – nedreptate pe care modificarea legislativa initiata de catre Partidul Conservator ar fi menita sa o indrepte.

Pentru a judeca situatia in cunostinta de cauza se impun cateva precizari asupra identitatii chiriasilor din casele nationalizate. Inainte de 1989, repartizarea spre inchiriere a locuintelor se facea de primarii („consilii populare”) catre intreprinderi, iar acestea le repartizau salariatilor.

Locuintele nationalizate (numite pe atunci eufemistic „altele decat cele construite din fondurile statului”) aveau insa un regim aparte. In primul rand, ele nu puteau fi cumparate de catre chiriasi, asa cum se intampla cu toate celelalte. Se pare ca, inca din vremea aceea, comunistii se temeau de CEDO.

In al doilea rand, relevant pentru subiectul nostru, repartizarea lor se facea de catre o institutie cunoscuta sub numele de Gospodaria de Partid – oficial, Oficiul Economic „Carpati”. Aceasta intreprindere gospodarea, dupa cum ii arata titulatura, bunurile din patrimoniu in interesul nomenclaturii de partid. Era de fapt o organizatie menita sa administreze privilegii. Ea cuprindea departamente precum case de comenzi, unitati de transport, agentii de turism, spitale etc., toate cu acces limitat la salariatii partidului. De indata ce se nationaliza o locuinta (in ultimii ani, asta se intampla mai ales prin emigrarea proprietarului), Gospodaria de Partid o repartiza unei persoane „din sistem” – evident, dupa nevoile si rangul acesteia.

Casele mai bune, din vile si blocurile luxoase din centru, le reveneau activistilor, iar cele mai modeste (pentru ca emigrau si oameni din Colentina) le erau repartizate salariatilor „civili” – institutia avea numerosi muncitori obisnuiti, soferi, constructori, bucatari etc. Daca se intampla sa fie proasta rau – cate un subsol inundabil, o fosta camera de serviciu fara dependinte –, ea era cedata cu marinimie Primariei Capitalei, iar aceasta, daca nu gasea nici un client pe care sa-l faca fericit, o transmitea in circuitul „normal”, al primariilor de sector.

Asa se face ca printre actualii chiriasi ai caselor nationalizate se gasesc, in afara de privilegiatii regimului, fosti muncitori ai Gospodariei de Partid, dar si oameni care nu au avut nimic de-a face cu P.C.R. Numai ca, din „metodologia” descrisa pe scurt mai sus, rezulta ca marii beneficiari ai locuintelor respective erau oamenii regimului. Propaganda antirestituire a avut grija sa scoata in fata mai ales cazurile care fac parte din ultima categorie – cea a oamenilor simpli, carora li se repartiza ceea ce nu era acceptabil pentru cei puternici.

Dupa 1989, desi Legea 10 prevedea clar interdictia de a se vinde chiriasilor locuintele care fac obiectul unor cereri de retrocedare, cam toti locatarii mai descurcareti au cumparat casele in care locuiau, la preturi comparabile cu valoarea taxei notariale. De cele mai multe ori, vanzarea s-a facut cu complicitatea I.C.R.A.L.-urilor (intreprinderile care administrau locuintele de stat), care se faceau ca nu stiu ca exista proprietari indreptatiti la retrocedare.

Nu intamplator, Asociatia Chiriasilor din Casele Nationalizate era (mai este?) condusa de catre domnul Eugen Plesa, actual deputat PRM, nimeni altul decat directorul I.C.R.A.L. Herastrau (jumatatea cea mai bine situata a sectorului 1, cel mai ortoman) din anii ’70 pana la desfiintare, unul dintre cei care detineau painea si cutitul in repartizarea locuintelor catre cei privilegiati. Domnia sa nu poate sa nu stie care este adevarata identitate a celor mai multi dintre chiriasii imobilelor nationalizate.

Repet, exista si oameni care au nimerit in case nationalizate fara a avea nici o legatura cu vechiul regim. Ei constituie insa exceptia, si nu regula, atat numeric, cat si, mai ales, ca valoare a imobilelor in litigiu. Poate ca, pentru o dreapta rezolvare a situatiei, ar trebui facuta distinctia dintre cele doua categorii de chiriasi. Nu-i asa greu, cred ca mai exista in arhive actele de repartitie emise pe vremea regimului comunist.

Romania Libera