Un fost ministru PSD justifică colaborarea cu AUR pentru moțiunea de cenzură. „Nu vorbim despre nicio alianță”
„Nu se pune problema de formare a unui Guvern PSD-AUR”, este mesajul ferm venit de la vârful formațiunii social-democrate, după anunțul de luni privind depunerea unei moțiuni de cenzură comune împotriva guvernului Ilie Bolojan. Potrivit fostului ministru Ciprian Șerban, decizia depunerii moțiunii este una „pragmatică” și „are un singur scop: înlăturarea premierului de la Palatul Victoria”.
Demersul PSD-AUR de a susține împreună o moțiune de cenzură este o decizie pragmatică și nu vorbim despre nicio alianță, nu avem niciun plan de viitor cu AUR, a transmis fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Ciprian Șerban, la conferința de lui în care și-a prezentat bilanțul.
Întrebat dacă se va forma un guvern PSD-AUR ar accepta să revină în funcția de ministru al Transporturilor, Șerban a răspuns: „Nu se pune problema de formare a unui Guvern PSD-AUR. După cum au spus și colegii mei și am văzut și declarațiile celor de la Kiseleff, este o decizie pragmatică, are un singur scop: înlăturarea premierului de la Palatul Victoria”
„Nu vorbim despre nicio alianță, nu avem niciun plan de viitor cu Partidul AUR”, a adăugat fostul ministru al Transporturilor, potrivit Agerpres.
Moțiune comună PSD-AUR
Fostul vicepremier Marian Neacșu a anunțat luni că PSD va iniția, împreună cu AUR, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.
„În urma mai multor rânduri de discuții cu conducerile partidelor s-a decis ca eu și domnul Petrișor Peiu să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură comune. Din acest motiv ne aflăm astăzi aici. Lucrul de care ne vom ocupa este exclusiv tehnic. Abordarea politică va fi explicată probabil în cursul acestei zile de către președinții de partide. Așa după cum cunoașteți, noi avem la ora 14:00 convocat un Birou Politic Național în care se va lua decizia finală. (…) Ambele partide vor fi inițiatori. Mai mult decât atât, am vorbit cu domnul Peiu, sunt convins că și conducerile partidelor noastre vor fi de acord, să facem un apel către toți parlamentarii care vor să contribuie prin text la moțiune și să susțină moțiunea prin semnătură și prin vot”, a spus Neacșu, la Palatul Parlamentului, într-o conferință comună cu liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
La rândul său, Petrișor Peiu a precizat că este vorba despre un demers comun, cu intenția ca moțiunea de cenzură să fie depusă și dezbătută la începutul lunii mai.
„Cele două partide vor avea ședințe în forurile de conducere și veți avea și reacții și abordări și explicații politice undeva în această după-amiază. Noi vă anunțăm că am declanșat demersul tehnic de a scrie acea moțiune”, a spus senatorul AUR.
Cei doi politicieni au fost întrebați dacă acesta poate fi considerat un prim pas pentru o colaborare și la guvernare.
„Orice drum începe cu primul pas. Deocamdată ne aflăm în fața acestui demers”, a spus Neacșu.
„Singurul lucru care s-a discutat deocamdată este redactarea și inițierea și votarea unei moțiuni de cenzură comună. (…) Nu e niciun pact cu PSD. Este deocamdată o soluție comună și s-a convenit să facem un text comun pe moțiune pentru a nu risca să avem două moțiuni și să cadă amândouă. Orice colaborare parlamentară este bine venită și deocamdată aveam această discuție, să vedem după ce o finalizăm ce urmează”, a spus și Peiu.
Ulterior, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a insistat că nu există niciun fel de acord politic post-moțiune cu AUR, iar susținerea moțiunii de cenzură de către cele două partide este un demers parlamentar.
„Vreau să fiu foarte clar: este un demers parlamentar, este un demers care are în acest moment susținere dincolo de culoare politică – PSD, AUR, PACE, S.O.S. și așa mai departe – și așa aș vrea să fie interpretat. Sunt multe lucruri care ne despart, (…) dar există un scop comun, acela de a vota această moțiune și de a dărâma Guvernul Bolojan. Acesta este un scop comun. Nu există, ca să fim cât se poate de clari, niciun fel de acord politic post-moțiune. Aceste lucruri nu au făcut parte din niciun fel de discuție și îmi doresc să fiu foarte bine înțeles. (…) O să se definitiveze în scurt timp acest text al moțiunii, care va fi supusă atenției și votului plenului. Probabil, pe un calendar normal, ar trebui să fie la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Grindeanu, la Palatul Parlamentului, în fața presei.