Sari direct la conținut

Colegiul Medicilor explică în ce constă ancheta pe care o face la Spitalul Sf. Pantelimon, după decesele a 17 pacienți în secția ATI

HotNews.ro
Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon din București, Foto: AGERPRES
Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon din București, Foto: AGERPRES

​Colegiul Medicilor Bucuresti explică, vineri, într-un comunicat de presă, care sunt etapele și procedura aferente cercetării desfășurate la Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon”, în urma acuzațiilor lansate de directorul de îngrijiri al unității medicale privind decesele a 17 pacienți în secția de Terapie Intensivă.

Ancheta Colegiului Medicilor București în acest caz a fost descrisă de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ca fiind „ancheta amănunţită, din punct de vedere profesional” care va fi gata „cel mai probabil săptămâna viitoare. Acolo sunt nişte etape procedurale care trebuie respectate, se ajunge cu raportul la Comisia de Disciplină care judecă acest dosar.”

Etapele parcurse și procedura aferentă cercetării desfășurate de către Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti în cazul de la Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon”:

  • „Ancheta disciplinară s-a declanșat în urma autosesizării Biroului Consiliului CMMB și decizia de declanșare s-a transmis imediat Comisiei de Jurisdicție Profesională.
  • Comisia de Jurisdicție a solicitat documentele medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, precum și punctul de vedere al medicilor implicați, într-un termen de 3 zile, termen care se încheie astăzi, vineri, 19 aprilie.
  • După administrarea tuturor probelor, Comisia de Jurisdicție finalizează ancheta disciplinară prin referat al cazurilor și trimite cele 17 dosare către Comisia de Disciplină a CMMB, în termen de 15 zile lucrătoare de la data ședinței Comisiei de Jurisdicție (termen prevăzut în Regulamentul privind desfășurarea anchetei disciplinare).
  • În acest caz se va trimite imediat după finalizare.
  • Președintele Comisiei de Disciplină repartizează prin rezoluție dosarul către un complet format din 3 membri, iar completul de judecată stabilește data audierii medicilor și dacă mai sunt necesare alte probe.
  • Convocarea medicilor se realizează cu cel puțin 7 zile înaintea datei la care urmează sa aibă loc ședința Comisiei de Disciplină (termen prevăzut în Regulamentul privind desfășurarea anchetei disciplinare).
  • După audierea părților și consultarea tuturor probelor existente la dosar, completul de judecată emite o decizie, cu una din următoarele soluții:
  • Respingerea plângerii și stingerea acțiunii disciplinare, dacă fapta nu constituie abatere disciplinară
  • Admiterea plângerii și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de lege
  • Decizia Comisiei de Disciplină se comunică părților și poate fi contestată, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Comisia Superioară de Disciplină. Dacă nu se formulează contestație, decizia rămâne definitivă.”

Colegiul Medicilor București mai precizează că, în acest caz, atât președintele CMMB, prof. dr. Cătălina Poiană, cât și vicepreședintele, prof. dr. Lucian Negreanu, au fost prezenți la Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon” în primele zile ale anchetei, împreună cu reprezentanții Ministerului Sănătății.

Colegiul Medicilor București „consideră extrem de importante finalizarea și prezentarea rezultatelor cercetării cât mai rapid, dar este necesară respectarea tuturor timpilor prevăzuți în reglementările legale”.

Corpul de Control al lui Rafila și ancheta internă a spitalului nu au găsit nicio neregulă

Corpul de Control al Ministerului Sănătății a concluzionat, în urma acuzațiilor privind decesul a 17 pacienți în secția ATI a Spitalului de Urgență Sf. Pantelimon după presupusa reducere a dozei de Noradrenalină, că „sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză”.

La rândul său, Comisia internă de analiză a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti nu a constatat „nicio abatere profesională”, subliniind că s-au respectat toate protocoalele şi procedurile terapeutice existente, iar „datele apărute în presă sunt generate de o stare conflictuală permanentă atât la nivelul conducerii spitalului, cât şi a Secţiei ATI”.

Patru anchete la Spitalul Sf. Pantelimon, după moartea a 17 pacienți în secția ATI

Patru anchete au fost declanșate la Spitalul Sf. Pantelimon în urma unei reclamații depuse de directorul de îngrijiri al spitalului, care a acuzat că în perioada 4-7 aprilie, în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă au decedat „circa 20 de pacienți” cărora le-ar fi fost redusă doza de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați:

  • Ancheta Corpului de Control al ministrului Sănătății;
  • Ancheta internă a spitalului;
  • Ancheta Colegiului Medicilor din București;
  • Ancheta procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti şi a poliţiştilor de la Serviciul Omoruri, care au deschis dosar penal în acest caz.

Conform unui comunicat al Parchetului Tribunalului Bucureşti, procurorii au primit joi o sesizare de la un angajat al spitalului cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) ar fi decedat „aproximativ 20 de pacienţi”, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale. Procurorii au început, zilele trecute, audierile în acest caz.

Managerul spitalului Sf. Pantelimon, Bogdan Socea, declara, încă de vinerea trecută, că decesele din Secția de Terapie Intensivă „nu puteau fi evitate” și că primele date ale verificărilor făcute au arătat că nu au fost viciate tratamentele pentru pacienți.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro