Avion prăbușit într-o regiune montană cunoscută pentru plantațiile de coca. 15 oameni, printre care și un politician, au murit
Cincisprezece persoane, treisprezece pasageri și doi membri ai echipajului, inclusiv un parlamentar local, au murit în urma unui accident aviatic, după ce un epava unui avion dat dispărut la prânz în Columbia, la granița cu Venezuela, a fost găsită, a anunțat miercuri autoritatea aeriană din această țară, precizând că „nu există supraviețuitori”, scriu AFP și Reuters.
Aeronava, un Beechcraft 1900 al companiei private Searca, decolase din orașul de frontieră Cucuta (nord) și dispăruse de pe ecranele radar cu puțin înainte de aterizarea prevăzută la Ocana, o localitate din apropiere, în timpul unui zbor cu o durată prevăzută de 23 de minute.
Controlul traficului aerian a pierdut contactul cu avionul la 12 minute după decolare, a precizat compania aeriană de stat Satena.
Satena nu a dat detalii despre cauza accidentului și a transmis că emițătorul de urgență al avionului nu a fost activat.
Guvernul a mobilizat armata aeriană pentru a efectua căutări și a recupera cadavrele în această zonă montană din departamentul Norte de Santander.
Imaginile distribuite pe rețelele sociale arată resturi ale fuselajului împrăștiate prin vegetația densă.
UPDATE: 15 KILLED in Satena plane crash near Cúcuta, Colombia https://t.co/QQK3QXCdd6 pic.twitter.com/QvznAPDMg5
— Rapid Report (@RapidReport2025) January 28, 2026
Cauzele accidentului sunt deocamdată necunoscute.
Avionul a fost localizat pentru ultima dată la o altitudine cuprinsă între 1.000 și 1.300 de metri, potrivit site-ului de monitorizare a zborurilor FlightRadar.
Legiuitorul Diogenes Quintero și membrii echipei acestuia se aflau la bordul avionului, precum și Carlos Salcedo, candidat la Congres în perspectiva alegerilor din martie, potrivit listei pasagerilor publicată de compania aeriană.
Zona în care s-a prăbușit avionul este o regiune montană cunoscută pentru plantațiile de frunze de coca, materia primă pentru cocaină, și unde operează grupuri armate precum Armata de Eliberare Națională (ELN) și o facțiune disidentă a Forțelor Armate Revoluționare din Columbia.
