Sari direct la conținut

Consilierii lui Iohannis sunt recompensați cu posturi importante înainte de a pleca de la Palatul Cotroceni. Șefa Comunicării merge la CNA

HotNews.ro
Consilierii lui Iohannis sunt recompensați cu posturi importante înainte de a pleca de la Palatul Cotroceni. Șefa Comunicării merge la CNA
Surse imagini: Inquam Photos și Administrația Prezidențială


Banca Națională a României, Consiliul Național al Audiovizualului sau ambasade sunt instituții în care vor ajunge consilierii președintelui Iohannis după ce acesta își termină mandatul la Palatul Cotroceni. Surse politice susțin că se poartă discuții și pentru lista PNL de la parlamentare.

Mandatul președintelui Klaus Iohannis se termină în 20 decembrie 2024, iar consilierii săi încep să fie trimiși în diferite funcții cheie.

Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu de la Departamentul Economic și Social urmează să fie susținut de PNL pentru un post în conducerea Băncii Naționale.

Cosmin Marinescu. Foto: Administrația Prezidențială

Marinescu a fost votat, vineri, de Biroul Politic Național al PNL ca propunere pentru Consiliul de Administrație al BNR alături de parlamentarii Alexandru Nazare și Roberta Anastase. Consilierul lui Klaus Iohannis ar putea ajunge viceguvernator, potrivit mai multor surse din conducerea PNL.

Născut în 1976, Cosmin Marinescu este absolvent al ASE, are un doctorat în economie și este profesor la Departamentul de Economie și Politici Economice. Este consilier prezidențial din decembrie 2014, imediat după ce Klaus Iohannis a câștigat primul său mandat de președinte.

Daniela Bârsan, consilierul prezidențial care conduce Departamentul de Comunicare Publică, va fi propusă de președintele României pentru un post în CNA, au precizat surse din conducerea PNL pentru Hotnews.ro. 

Daniela Bârsan. Inquam Photos / George Călin

Fostă șefă a Biroului de Presă al PNL, Daniela Bârsan a devenit consilier de stat în Administrația Prezidențială în aprilie 2015, iar din 23 decembrie 2019 a fost numită în funcția de consilier prezidențial.

Propunerea a fost deja trimisă Parlamentului, au declarat surse din instituție pentru Hotnews.ro. Mandatul de la CNA este de șase ani. Locul de la CNA rămâne vacant după ce expiră mandatul de șase ani al Cristinei Pocora, propusă de Klaus Iohannis în 2018.

Parlamentul a votat, în 17 septembrie, ca Sergiu Nistor, consilier prezidențial pentru Cultură, Culte și minorități naționale, să fie trimis ca ambasador în Letonia, propunerea fiind avansată de Ministerul de Externe, condus de fostul consilier al președintelui Klaus Iohannis. Al doilea consilier prezidențial votat de Parlament este George Gabriel Bologan, Departamentul de Politică Externă, care va fi trimis ambasador la Sfântul Scaun și Malta.

Sergiu Nistor, stânga și George Gabriel Bologan. Foto: Administrația Prezidențială

În acest moment, în PNL sunt discuții dacă vreun consilier prezidențial să apară pe lista pentru parlamentare, dar negocierile nu s-au finalizat.

INTERVIURILE HotNews.ro