Consiliul National al Audiovizualului si violenta publica – strategia complicitatii

“Televiziunea de ştiri” este un ingredient esenţial al reteţei de guvernare de la noi. Publică sau privată, ea este, în cele din urmă, nu un instrument de comunicare, ci o armă ce permite urii să se generalizeze, contaminând întreg spaţiul de dezbatere. “Antena 3” şi vicioasa ei suveranitate mediatică este punctul culminant al unei involuţii care a marcat anii din urmă. Fanatismul “ prime time” este de acum, o marcă înregistrată. Audienţele măsoară capacitatea unor demagogi travestiţi în jurnalişti de a mobiliza masele captive.

În acest peisaj al degradării şi invectivei, Consiliul Naţional al Audiovizualului este expresia lamentabilă a complicităţii instituţionale. Dominat de o majoritate ce o oglindeşte pe aceea parlamentară a PSD, condus de un demnitar, Laura Georgescu, care a abdicat de la datoriile care îi revin şi a dezonorat funcţia ocupată, CNA ocroteşte, deliberat şi programatic, violenţa care se extinde, pandemic, în societatea românească.

ART. 10

(1) Consiliul Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliul, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.

(2) Consiliul este autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(3) În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul are obligaţia să asigure:

a) respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului serviciilor media audiovizuale transmise de furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României;

b) pluralismul surselor de informare a publicului;

c) încurajarea liberei concurenţe;

d) un raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire naţională şi serviciile locale, regionale ori tematice;

e) protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea minorilor;

f) protejarea culturii şi a limbii române, a culturii şi limbilor minorităţilor naţionale;

(LEGE Nr. 504 din 11 iulie 2002)

În contrast cu alte organisme care au reuşit să funcţioneze satisfăcător, chiar şi în momente de criză, (este cazul CSM printre altele), CNA ilustrează, astăzi, raţiunile eşecului instituţional autohton.Recrutarea partizană, solidaritatea oarbă care aboleşte spiritul critic, absenţa mecanismelor de corecţie şi de sancţiune. În pofida eforturilor celor care îşi văd calitatea de membru ca pe un autentic oficiu public, ( Narcisa Iorga este vocea cea mai puternică), CNA se adânceşte în acest sol fetid al compromisului şi dezonoarei.

Marşuri ale libertăţii presei la care jurnaliştii sunt pe cale de a fi linşaţi, inchiziţie ideologică şi calomnie în impunitate, abandonarea oricărui standard în menţinerea decenţei profesionale- CNA este , dincolo de orice eschive, un agent esenţial în această operă de compromitere şi de propagandă.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro