Contra-Europa sau Alter-Europa? (de Cristian Pirvulescu)

Stereotipul comod, promovat de multi comentatori, privind reactia „irationala” a francezilor la referendumul pentru tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, descifrata fie in nota antieuropeana, fie doar in varianta eurosceptica, se cere serios amendat.

Nu Europa, ci o viziune asupra constructiei europene a fost rejectata de cei 55% dintre francezi care au votat „nu” in conditiile unei prezente la urne de 70%. Nu este o drama, ci o criza, unul dintre numeroasele momente dificile, dar cu potential refondator, prin care Europa trece.

Aproape nimeni nu aminteste ca entuziasmul institutional initial al modelarii elitare a Comunitatii europene a fost frint, in 1954, tot de francezi, atunci prin refuzul Adunarii Nationale (camera inferioara a Parlamentului) de a ratifica tratatul privind instituirea Comunitatii europene de aparare, al carui caracter supranational era apreciat ca nerealist.

Si nici atunci, cind abia se nastea ceea ce va deveni UE, procesul nu s-a blocat, chiar daca tema reformei institutionale s-a aminat cu citeva decenii. 29 mai 2005 evidentiaza o dubla criza: de comunicare si de adaptare.

Incapacitatea politicienilor de a comunica eficient cu cetatenii, cumulata cu superbia tehnocratilor, la care s-a adaugat extinderea galopanta spre Est, a creat, pe fundalul lipsei de informatii, temeri suplimentare. Campaniile de marketing politic nu pot tine, nici la nivelul UE, locul unei relatii directe cu societatile.

Imaginea euroscepticismului generalizat care cuprinde, pe rind, intr-o capcana pe britanici, apoi pe francezi si chiar pe olandezi porneste de la o logica bivalenta in care a fi altfel este considerat a fi impotriva progresului cu care UE este automat echivalata.

Dar a crede, spre exemplu, ca socialistii francezi, cei care au dat lovitura de gratie „da”-ului, sint mai putin internationalisti acum decit inainte este o exagerare. „Nu”-ul francez combina mai multe tipuri de reactii impotriva unei perspective tehnocratice asupra viitorului UE, de la critica „neoliberalismului” si a „preeminentei pietei” la suveranism.

Cei care au crezut, impreuna cu Jacques Chirac, ca un referendum mai poate fi manipulat si transformat in plebiscit pentru legitimarea guvernarii, franceze sau europene, s-au inselat. Deja din 2003 romanii au facut aceasta experienta cu referendumul pentru modificarea Constitutiei, inceputul sfirsitului pentru PSD.

Erorile campaniei franceze pentru referendum devin exemplare. Semantice, politice sau comunicationale, aceste erori au contribuit la bascularea opiniei publice franceze spre „nu”. Caci orientare spre „nu” a urmat unui aparent consens spre „da” care a dominat sondajele pina in martie, cind scandalul directivei Bolkestein a rupt echilibrele.

Eroarea semantica a constat in centrarea campaniei pe termenul Constitutie. Solemnitatea indusa de acest cuvint a atras disputa, a dat ocazia contraatacului suveranist si a justificat controversele privind autoritarismul Bruxelles-ului.

Controversa referitoare la directiva privind liberalizarea serviciilor a fostului comisar Bolkestein a mutat accentul pe aceasta latura, ocultind toate partile pozitive cuprinse in tratat.

Eroarea politizarii referendumului a antrenat votul-sanctiune la adresa politicii lui Chirac, iar eroarea de comunicare a constat in incercarea de demontare a argumentelor adversarilor, ceea ce a plasat in defensiva adeptii, nu foarte convingatori, ai textului constitutional.

Speculind fricile generate de noua arhitectura, neexplicata, a UE, reprezentantii „nu”-ului au fost mult mai credibili, cu atit mai mult cu cit se confruntau cu sistemul.

Dupa Franta, in Olanda, astazi, tratatul constitutional este din nou supus referendumului, de data aceasta doar consultativ. Ultimele sondaje dau „nu”-ul invingator cu 60%, si daca prezenta la vot va depasi 30%, politicienii olandezi nu vor putea refuza verdictul urnelor.

Dupa ce doua tari vor fi refuzat aranjamentul constitutional cu greu gasit, va fi dificil sa se gaseasca o solutie de compromis. Chiar daca presedintele Parlamentului european Josep Borrell a facut precizari privind procedurile rejectarii Constitutiei (o cincime din numarul membrilor UE – deci sase state), politic prapastia deschisa intre cetateni si europoliticieni nu mai poate fi ignorata.

De data aceasta, cetatenii au reactionat preluind initiativa. Este rindul politicienilor, inclusiv romani, de a dovedi ca au inteles ceva din lectia franceza.