Contributia noastra la democratizarea Chinei (de Sorin Ionita)

Deci iata ca inevitabilul s-a produs si primii doua sute de chinezi au aterizat la Bacau, ca sa lucreze cu acte in regula intr-o fabrica de confectii parasita de mana de lucru autohtona.

Nu i-au afectat nici reportajele-soc din presa locala, nici curiozitatea babelor stranse la gardul caminului unde au fost cazati, nici maraielile sindicatelor ramase fara obiectul muncii in urma exodului membrilor catre zari mai calde. Iar acesta e doar inceputul: patronii vor sa aduca cateva mii de chinezi in viitor.

Daca le iese, probabil ca tot mai multi intreprinzatori de la noi isi vor lua inima-n dinti si le vor urma exemplul. Dincolo de anecdotica si psihologia pop prilejuite comentatorilor (muncitorul asiatic si etica lui deosebita etc.) sunt cateva remarci serioase de facut pe marginea episodului.

In primul rand, cu toata avalansa de literatura privind „modelul economic chinez”, cu toate titlurile entuziaste din presa internationala si navala investitorilor catre Asia de est, realitatea este ca aceasta tara, China, este o una saraca.

PIB-ul ei pe locuitor este azi de trei ori mai mic decat al nostru. Cu alte cuvinte, romanul mediu, asa lenes si impiedicat cum e, produce de trei ori mai mult decat chinezul mediu, desi acesta din urma lucreaza cu 25%-30% mai multe ore pe saptamana.

Practic, China, cu cei 1,2 miliarde de locuitori ai ei, produce pe an cam tot atat cat natiuni de 60 de milioane ca Franta sau Marea Britanie.

Cum de-a lungul istoriei omenirii a fost multa vreme prima putere economica a lumii, ce ar trebui sa ne uimeasca este nu redresarea Chinei, din ultima vreme, ci prin ce miracol de proasta guvernare a reusit sa cada atat de jos si sa ramana acolo atata timp.

Chiar si asa, recuperarea ei ramane relativa.

Discrepantele sociale sunt mari: pentru fiecare locuitor din Beijing sau din zonele industriale de pe coasta mai sunt inca sase-sapte in interior, nevazuti de reporteri straini, traind sub mana de fier a unui regim ce le controleaza de la castiguri si locuinta pana la libertatea de a calatori dintr-o regiune in alta.

Cum se intampla in comunism, o parte din cresterea economica pe hartie este iluzorie si va fi platita din greu de generatiile viitoare: proiecte publice faraonice, investitii neproductive dirijate politic, poluare pe scara continentala.

Sistemul de protectie sociala este incipient, iar politicile anti-nataliste din ultimele decenii au produs un trend demografic care va genera mama crizei pensiilor, pe langa care cea din Europa e o gluma.

Iata de ce, desi China este copilul-minune al conferintelor internationale despre dezvoltare, chinezii sunt aceia care migreaza la munca in Romania, nu invers (in afara, desigur, de fotbalistii nostri care se duc sa-si desavarseasca acolo esecul profesional, incurajati de patroni, care pot plimba astfel bani cu valiza mai usor decat daca transferul se facea in vreun stat european).

Bine ar fi ca, pe masura ce vom prospera, iar numarul imigrantilor va creste in anii ce vin, politicienii nostri sa nu capete pusee meschine de protectionism economic, cum se mai intampla in Europa de Vest.

Sa ne amintim mereu ca liberul schimb contribuie la prosperitatea (reala, nu confectionata statistic) ambelor parti implicate, asa cum au constatat concetatenii nostri care lucreaza in Italia sau Spania.

Dar, mai cu seama, dincolo de sumele de bani trimise in tara, sa ne gandim ce mult a contat migratia circulatorie a romanilor cu educatie scazuta in democratiile occidentale, de unde s-au intors cu alte valori, atitudini si reflexe politice – care au bulversat, intre altele, chiar rezultatul alegerilor locale din Bacau in 2004.

Romania, o scoala de democratie si normalitate? Stiu ca va vine sa radeti, dar va trebui sa ne obisnuim cu ideea ca municipiul Bacau, teritoriu UE, va fi locul unde in anii urmatori cateva sute de cetateni din China profunda vor experimenta pentru prima oara pe viu libertatea individuala, pluralismul si valorile europene.

Pe care apoi, cine stie, le vor lua cu ei acasa. Daca vom juca onorabil acest rol, de profesori de normalitate, vom contribui la prosperitatea si stabilitatea celei mai mari tari din lume mai mult decat corporatiile occidentale care dau azi navala sa incheie contracte preferentiale cu guvernul autoritar de la Beijing.