Costurile și beneficiile moțiunii de cenzură

Deși s-au zbătut intens pentru promovarea moțiunii de cenzură liberalii riscă să fie principalii perdanți al unui demers în care Victor Ponta se profilează a fi marele cîștigător

Una dintre enigmele momentului este ce anume i-a determinat pe liberali să se zbată atîta să depună o moțiune de cenzură din care, indiferent de rezultatul votului de pe 10 octombrie, vor ieși prost. Dacă, așa cum se speculează, Klaus Iohannis este cel care a presat pentru asta, raportul costuri – beneficii nu este nici pe departe unul teribil, inclusiv din punctul său de vedere. Chiar dacă pot exista unele avantaje de imagine pentru el în campania electorală acestea ar putea fi anulate de faptul că în acest fel șansele ca Viorica Dăncilă, de departe cel mai comod contracandidat în finala prezidențială, să ajungă în turul doi devin minuscule. Paradoxal, cel mai puțin defavorabil scenariu pentru PNL este ca moțiunea să nu treacă. Evident, ar fi un eșec simbolic neplăcut pentru o formațiune care ne asigurase că are toate voturile necesare dar totuși unul de preferat în comparație cu perspectiva obligației de a prelua guvernarea. Sigur, există și varianta unor alegeri anticipate, pe care liberalii ar dori să le provoace, dar șansele atingerii acestui obiectiv sunt reduse. Mai ales pentru că pe Victor Ponta nu-l aranjează deloc acest scenariu. El vrea să intre alegeri abia după ce a atras cît mai multe structuri din PSD, inclusiv oameni din administrație, la nivel central și local.

Dacă moțiuni trece, și chiar surse din PSD cred că asta se va și întîmpla, atunci liberalii vor trebui să preia guvernarea. Într-o formulă minoritară. Fie singuri fie, în cazul cel mai favorabil, alături de USRPlus și PMP, deși prima formațiune care a fost foarte reticentă în trecut să intre la guvernare înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor ar putea face pasul înapoi. Oricum, chiar și într-un guvern minoritar de coaliție tot PNL va plăti cel mai important preț electoral. Iar posibila guvernare de tranziție nu vine deloc sub auspicii favorabile. Din cel puțin trei motive.

Primul este constituit de dezechilibrele bugetare introduse de guvernarea PSD care a oferit cu mare generozitate, mai mult decît ar fi trebuit, creșteri de salarii și pensii și a mărit și numărul posturilor din aparatul de stat. Și nu e vorba doar de situația de moment, oricum dificilă și ea, ci și de creșterile preconizate pentru viitor. Or, chiar dacă se vor feri probabil să ia decizii radicale în contextul unei guvernări tranzitorii de cel mult 9-10 luni, liberalii vor trebui totuși să ia unele măsuri după ce de atîta vreme ne spun ce dezastru financiar au generat guvernele PSD și cum vor repara ei lucrurile. În plus, situația economică internațională nu este deloc strălucită. De pildă, economia Germaniei, cea mai importantă din Europa, este la limita recesiunii. Și, deși atunci cînd sunt întrebați românii sprijină în general idea de reformă ei devin imediat iritați atunci cînd aceste reforme, oricît ar fi de logice și necesare, le lezează interesele. S-a văzut asta în 2010. Deși ne confruntam atunci pe plan mondial cu cea mai gravă criză din perioada post-belică, cu un impact major și în România, măsurile luate atunci de guvernul Boc au costat scump PDL și au servit pe tavă USL un excelent scor electoral la alegerile din decembrie 2012.

În al doilea rînd, structurile administrației de stat sunt populate, inclusiv la nivelurile de decizie, de oameni puși de PSD. Nu este o surpriză pentru că PSD se află la putere din 2012 iar în destule locuri din țară domină constant administrația locală, adesea de trei decenii. E adevărat, nu toți acești funcționari sunt incompetenți sau rău voitori însă e previzibil că acest aparat nu va răspunde cu entuziasm comenzilor venite de la un nou executiv non-PSD. Multă lume are o viziune naivă în privința guvernării. Își imaginează că odată ce ți-ai pus miniștri și secretari de stat, gata, ai în mînă pîrghiile puterii. Ceea ce e complet fals. Nu poți face mare lucru dacă nu ai sprijinul personalului din administrație. Sunt ministere cu sute de persoane aflate doar în aparatul central. În afară de asta, din cauza legislației muncii, stufoasă, cu multe constrîngeri, e foarte greu să dai oameni afară și să-i aduci pe alții în locul lor. Iată de ce multe dintre cele mai interesante și inspirate propuneri de politici publice eșuează atunci cînd trebuie puse în practică. Din cauza incompetenței instituționale sau pentru că deranjează interese sindicale sau de altă natură. Este o realitate de care ar trebui să țină cont și cei de la USRPlus care, cel puțin prin prisma discursului public, spun că vor face minuni imediat cum ajung la guvernare. Transformarea majorității instituțiilor românești în structuri flexibile și eficiente nu este imposibilă dar este un proces de lungă durată care mai cere ceva esențial: agrearea general acceptată a unei delimitări clare, pentru funcționarii din spațiul public, între pozițiile politice și cele tehnice.

În fine, a treia chestiune ține de formula sprijinului parlamentar pentru un eventual executiv gestionat de PNL. Unde cheia de control o are Victor Ponta prin cele două formațiuni, Pro România și ALDE. El va fi cel care va dicta ce va putea face și ce nu va putea face un eventual executiv liberal. Pe fondul unui discurs populist în care va scoate în evidență constant grija sa pentru români în general, pentru bugetari în mod special, atunci cînd, previzibil, se va opune public oricăror măsuri de ajustare a derapajelor financiare provocate de deciziile luate de ultimele trei guverne PSD.

În fapt, Victor Ponta este și principalul beneficiar al unei eventuale demiteri a guvernului Dăncilă. Și, probabil bine ghidat din culise, unde între alții beneficiază de sfaturile fostului șef SIE, Silviu Predoiu, pare să fie unul dintre puținii politicieni de vîrf cu care acționează strategic, spre deosebire de ceilalți care operează exclusiv în universul momentului. Obiectivul său fundamental este acela de a transfera cele mai importante structuri teritoriale ale PSD în Pro România, pentru că aceasta este principala avere a PSD. Vom avea, pe de o parte, un PSD bis, rebotezat, deocamdată, Pro România, iar pe de alta o cochilie golită parțial de conținut, sclerozată, numită PSD, asupra căreia se vor concentra însă în continuare inerțial și convenabil, din punctul său de vedere, atacurile celorlalte forțe politice, ale mass media și societății civile. Cum șansele Vioricăi Dăncilă de a ajunge în turul doi în condițiile în care trece moțiunea de cenzură sunt cvasi-nule acest proces va căpăta tracțiune în perioada următoare. Dacă cumva mai are și norocul ca Mircea Diaconu să ajungă în turul doi ne putem aștepta la o accelerare consistentă a demersului de absorbție a unor structuri PSD în Pro România.

Pe termen mai lung întrebarea este ce se va întîmpla cu PNL? Depinde în bună măsură și de evoluțiile economice pe plan internațional. O criză severă în 2020 va afecta serios partidul. Care nu va beneficia mai deloc de faptul că, așa cum este de așteptat, Klaus Iohannis, va rămîne la Cotroceni încă cinci ani. În realitate, președintele, care nici nu are legături profunde cu partidul, și odată reales va avea alte priorități. De pildă o posibilă carieră la nivel european după terminarea mandatului. Uzura PNL, care oricum este mai mult inerțial considerat un partid de dreapta, ar puta face loc pe scena politică unui larg segment de stînga, cu două componente majore. Una relativ tradițională, în fapt un PSD rebotezat, sub conducerea lui Victor Ponta, care va fi tentat să-și țină alături și ALDE, într-o posibilă formulă USL 2.0, și una mai radicală, cu accente neo-marxiste, reprezentată de USRPlus. Pentru că deși există în interiorul ultimei formațiuni și un curent mai conservator influența acestuia va scădea substanțial pe fondul creșterii celei a grupului Cioloș, mai ales dacă Dan Barna va avea un scor modest la prezidențiale. USRPlus va fi un exponent fidel al poziționării ideologice dominant progresiste de la Bruxelles și se va alinia cuminte la inițiativele de transfer permanent de autoritate de pe plan național către structurile UE. În aceste condiții rămîne descoperit un segment ideologic conservator, de dreapta, care în acest moment nu are practic o reprezentare politică substanțială. PMP ar putea exploata această oportunitate, însă pentru asta ar trebui să se poziționeze ideologic mai ferm, ca discurs, pe zona conservatoare, inclusiv în contextul campaniei electorale prezidențiale, altfel destul de reușite, desfășurate de Theodor Paleologu.

Comenteaza pe Contributors.ro