Sari direct la conținut

Cozi de 8 kilometri la sicriul Reginei Elisabeth a II-a / În acest weekend Regele Charles al III-lea va primi regi și președinți într-una dintre cele mai mari recepții oficiale britanice din istorie

HotNews.ro
Ultimul drum al Reginei Elisabeta a II-a: sicriul defunctei suverane trece prin Scoția, Foto: Jacob King / PA Images / Profimedia
Ultimul drum al Reginei Elisabeta a II-a: sicriul defunctei suverane trece prin Scoția, Foto: Jacob King / PA Images / Profimedia

​Britanicii şi oameni din întreaga lume au stat la o coadă de circa 8 kilometri pentru a-i aduce omagiu reginei Elizabeth II la Westminster Hall, scrie BBC. Vineri, Regele Charles III şi Regina Consoartă vor merge în Ţara Galilor, în ultima vizită în naţiunile din Regatul Unit.

Regina Elizabeth II urmează să fie inhumată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St Georges a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, după funeraliile de stat de luni dimineaţa.

În acest weekend Regele Charles al III-lea va găzdui lideri mondiali și membri ai familiilor regale la Palatul Buckingham în ajunul înmormântării Reginei Elisabeta a II-a, într-una dintre cele mai mari recepții oficiale de stat britanice din istorie.

Președinții și prim-miniștrii din întreaga lume vor sosi la Londra pe tot parcursul weekendului pentru a-i aduce un omagiu regretatei regine. Fiecare țară care are legături diplomatice cu Marea Britanie (cu excepția Rusiei și Belarusului), a fost invitată să trimită câte un reprezentant, în timp ce regi și regine din Țările de Jos, Norvegia și Spania se vor număra printre membrii familiilor regale europene care vor fi prezenți.

Duminică, aceștia vor participa la o recepție grandioasă găzduită de Palatul Buckingham, unde vor fi întâmpinați oficial de rege. De asemenea, toți membrii familiei regale britanice sunt așteptați să participe, fără a se cunoaște detalii privind participarea prințului Harry, a soției sale Meghan Markle și a prințului Andrew.

Prințul William și soția sa Kate vor primi condoleanțe, la fel și prințesa Anne, fratele ei Edward și soția sa Sophie.

Printre oaspeți se numără ambasadori din Coreea de Nord și Iran, precum și împărăteasa Masako a Japoniei, care îl va însoți pe împăratul Naruhito, în ciuda faptului că acesta s-a retras din viața publică acum două decenii.

Liderii și monarhii lumii vor avea, de asemenea, ocazia de a vedea sicriul reginei, fără ca admiterea oamenilor de rând care vor să aducă un omagiu Reginei să fie întreruptă.

Așa se face că ar fi foarte posibil ca unii din cei care stau la coadă să își aducă omagiile în același timp cu președinți precum Joe Biden sau Emmanuel Macron.

În cadrul recepției dată de Rege, invitații au fost rugați să poarte ținute decente, fără pălării sau decorațiuni.

În orice alt moment, un astfel de eveniment ar presupune oaspeți purtând cravată albă, iar doamnele din familia regală afășându-și diademele, diamantele și perlele.

Înmormântarea a fost descrisă drept „cel mai mare eveniment” pe care Regatul Unit l-a găzduit în ultimii zeci de ani și unul dintre cele mai importante momente diplomatice ale secolului XXI.

Oficialii Ministerului de Externe ar fi scris de mână aproximativ 1.000 de invitații atât pentru slujba de luni, cât și pentru recepția regelui din seara precedentă. Pentru majoritatea țărilor, asta înseamnă șeful statului plus un oaspete. Acestea au fost adresate liderilor aproape tuturor țărilor din lume, cu excepția Siriei, Venezuelei, Afganistanului, Rusiei, Belarusului și Myanmarului.

Siria și Venezuela nu sunt invitate, deoarece Marea Britanie nu are în prezent relații diplomatice cu acele țări. Afganistanul nu a fost invitat din cauza situației politice actuale, iar Rusia și Belarus nu sunt invitate să trimită niciun reprezentant din cauza invaziei Ucrainei.

O decizie de a-l invita pe Xi Jinping, președintele chinez, a stârnit reacții dure din partea parlamentarilor conservatori, care au fost sancționați de Beijing anul trecut, ca răspuns la mișcări similare ale Regatului Unit cu privire la tratamentul musulmanilor uiguri din Xinjiang. Cel mai probabil președintele Xi nu va veni, dar îl va trimite pe vicepreședintele Wang Qishan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro