Cristi Puiu este ipohondru

Cel mai premiat film romanesc al anului, „Moartea domnului Lazarescu”, cu 13 trofee internationale acumulate pina acum, va fi lansat la Brasov, duminica, 25 septembrie, ora 19.30, in Piata Sfatului, pe arena Cerbului de Aur. Intrarea va fi libera. Regizorul Cristi Puiu vorbeste despre film si despre sine pentru „Cotidianul”.

Rep: Cum se numeste firma ta?

Cristi Puiu: Mandragora, numele latinesc al matragunii. Nu e doar firma mea. Aveam de ales dintre mai multe nume, uite, macadam, dar era luat de altii… macadam fiindca ma gindeam la cartier, la strazile alea mici si prapadite si numele acesta ma reprezinta. Mandragora inglobeaza sunetul, e foarte muzical. Daca nu ar fi fost mandragora ar fi fost baracuda, pestele rapitor.

Mandragora am ales-o asa pentru ca are cumva o radacina antropomorfa, ca un om care paseste si rimeaza cumva cu miscarea. Mai mult, din atropamandragoras se extrage atropina care se pune in ochi ca sa-ti dilate pupila, sa intre foarte multa lumina.

Rep: Ce fel de minte ai, de ai ales astfel numele unei simple firme?

Cristi Puiu: Sint foarte fricos.

Rep: Fricos? Tu?

Cristi Puiu: Fricos de tot. Si atunci caut explicatii si semnificatii si nici in directia asta nu merg prea departe. As fi putut deveni poate o Urania, dar la mine e o preocupare de duminica astrologia, stiintele oculte.

Rep: Fricos si in viata ta de fiecare zi?

Cristi Puiu: Cind sint calcat pe coada, reactionez ca absolut orice individ prins in masina la inghesuiala, calcat pe bombeu. Fac galagie, ma leg de lume. In limite normale, nu sar la beregata omului sa-i iau oxigenul. Dar fricos. Pentru ca raspund, nu?, modelului astral. Fiind Berbec ma tem foarte tare de moarte, asa sint berbecii, ce reprezinta inceputul, nasterea.

Rep: Esti ipohondru.

Cristi Puiu: Da, sint. Mi-e frica de moarte, iar expresia cea mai banala a acestei frici este ipohondria. Mi-e frica de boala…

Rep: Si pina unde mergi cu povestea asta?

Cristi Puiu: Cum? Doi ani am stat pe Internet sa caut boli si vindecari. Probabil m-am oprit, dar o voi lua de la capat. Nu cred ca tine de mine sau de ipohondrie.

Rep: Cum arata moartea?

Cristi Puiu: O vizualizez. Functioneaza la nivelul cel mai banal cu putinta: mi-e frica de separare, sa-i pierd pe cei apropiati. Eu nu calatoresc din cauza asta. Nu-mi vine sa plec de acasa. Desi, cind ajung la destinatie sint foarte in elementul meu. Uite, acum trebuie sa plec la Varsovia, apoi la Viena. E simplu ca iau trenul, altfel nu as merge cu avionul. Filmul meu a fost la Toronto, la New York.

Nu ma duc. E o frica instalata progresiv, de-a lungul anilor, si constat acum o cu intristare ca daca nu m-a dovedit, ma va dovedi.

Rep: Cum iesi sa-ti faci filmele?

Cristi Puiu: Filmul e o posibilitate de a iesi din asta. Poate suna literar, poate parea ca fac parada si construiesc un personaj, dar singurul lucru pe care-l gindesc despre mine este ca functionez ca un colectionar de timbre, care se ocupa de timbre ca sa scape de problemele cotidiene. Eu fac la fel, e adevarat, cu filmul e mai complicat. Trebuie sa stringi bani, iar de la „Marfa si banii” au trecut patru ani.

Rep: Ai iesit pentru bani pentru marfa ta!

Cristi Puiu: Uite, nu pentru bani. Eu sper sa o fac de acum incolo. Cind un film e premiat la Cannes, atentia producatorilor straini e ceva mai ascutita si se intimpla sa te sune, sa-ti propuna. Mie nu mi s-a intimplat inca.

Rep: Si ti-e frica de schimbari posibile?

Cristi Puiu: Da. Dar mi-e frica de altceva. Orice colaborare presupune concesii, compromisuri. Daca aceasta colaborare presupune si contributia in bani a unui producator, se schimba si decizia. Mie nu-mi convine chestia asta. Vreau ca decizia sa fie la mine, strict artistic. Eu nu vreau sa dau nimanui dreptul de final cut.

Rep: Si succesul? Celebritatea?

Cristi Puiu: Nu de acolo vin astea. Daca cedezi dreptul de final cut nu mai exista nimic. Pai, „Moartea domnului Lazarescu” a avut traiectoria asta nemaipomenita fiindca a avut comanda la mine. Mi s-a reprosat un singur lucru: e lung. Lung in raport cu ce anume? S-au facut filme de sase, de 15 ore. Mie mi-ar placea sa fac un film sa dureze 24 de ore in timp real. E complicat tehnic, dar mi-ar placea sa inghet o zi.

Rep: Cum arata spatiul tau, din care iesi cu greu?

Cristi Puiu: Acolo unde stau, in Balta Alba, e aglomerat. O sa ma mut curind. Am facut un credit la banca, si asta ma cam siciie, si mi-am luat o casa in centrul Bucurestiului. Mie imi place sa dau banii si sa iau cartofii si sa merg cu ei acasa.

Mereu mi se pare ca va fi riscul asta ca la un moment dat vinzatorul de la aprozar sa vina sa-mi ia cartofii fiindca nu i-am dat si restul de bani.

Vreau sa stiu ca e al meu. Nu am ales eu sa stau in Balta Alba. Mi-a placut foarte mult, dar pe vremea mea, na, vorbesc si eu ca un mos tifnos, ca Lazarescu, in spatele blocului F5, V13 se intindea o livada foarte mare de ciresi, cu de toate, apoi a intrat IOR-ul peste spatiul ala, a defrisat tot.