Sari direct la conținut

Cristian Preda a cerut ca audierea din fața Consiliului de onoare al Ordinului "Steaua României" să fie publică; solicitarea a fost respinsă

HotNews.ro
Cristian Preda a cerut ca audierea din fața Consiliului de onoare al Ordinului "Steaua României" să fie publică; solicitarea a fost respinsă

Europarlamentarul Cristian Preda scrie joi ca a cerut ca audierea sa în faţa Consiliului de onoare al Ordinului „Steaua României” să fie una publică, dar solicitarea sa a fost respinsă.

„Judecat în secret? Am scris Cancelariei ordinelor că doresc ca audierea mea, din 28 martie a.c., în fața Consiliului de onoare al ordinului ‘Steaua României’ să fie publică. Regulamentele în vigoare o îngăduie. Interesul vădit de public pentru dezbaterea despre defăimare și libertate ar justifica – am zis eu – transmiterea online sau tv. a ‘procesului’. Dl. consilier de stat Angelescu, care păstorește Cancelaria ordinelor, a răspuns ‘nu’, precizând că legea prevede că, în afara membrilor consiliului de onoare și a ‘acuzatului’, doar o persoană mai poate participa la audiere, și anume președintele. I-am explicat dlui. consilier diferența dintre participare și acces public, arătând că eu solicit nu invitarea șefului statului, ci ca oricine dorește să poată vedea ce acuzații mi se aduc și cum anume mă apăr. Nu, nu, nu – a zis dl. consilier”, scrie Preda pe pagina sa de Facebook.

„Credeți că e normal să fiu judecat de Firea, Andronescu, Geoană, Brădișteanu etc. în spatele ușilor închise? E firesc ca Palatul Cotroceni să îngăduie unei majorități pesediste din consiliul ordinului să-și facă de cap în incinta Președinției? În fond, am primit Steaua României, nu Steaua PSD” incheie Preda.

Preda a anuntat pe 14 martie ca a fost „chemat in fata Consiliului de Onoare al ordinului Steaua Romaniei, pentru a raspunde unui denunt care reia acuzatiile PSD-ALDE de defaimare a tarii”. Administratia Prezidentiala a comunicat, la solicitarea HotNews.ro, ca „declaratiile domnului Cristian Preda, sustinute in cadrul Parlamentului European, reprezinta motivele invocate in solicitare”. Costin Georgescu este presedintele Consiliului de Onoare, iar din for mai fac parte Serban Bradisteanu, Gabriela Firea sau Ecaterina Andronescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro