Cronica de carte: Marin Preda par lui-même

Sunt deja un număr consistent de ani (mai bine de trei, se pare) de când editura Polirom a avut ideea de a crea o colecție dedicată biografiile romanțate. Un gen sau subgen îndeobște socotit minor (recent trecut în derizoriu de o notiță răutăcioasă din România literară), deloc la mare căutare atunci când Silviu Lupescu&co și-au pus în practică planul. O operațiune defel lăsată în sarcina jocului ori a întâmplării. Au fost căutați scriitori cărora li s-au propus personalități despre a căror viață și activitate ar fi urmat să scrie deloc sec și acru, așa ca în manualele școlare ori în istoriile literare tradiționale. Ci într-un chip care să facă viitoarele volume veritabile best-seller-uri. Cărți ce se citesc, cum se spune, cu sufletul la gură. Pe care nu îți vine să le lași din mână.

Cele mai multe astfel de personalități devenite personaje aparțin lumii literare. De la Iosif Vulcan și I.L Caragiale la Paul Celan, Nicolae Labiș sau Nichita Stănescu. De la Urmuz, la Cioran, H.P. Bengescu și Eugène Ionesco. Nu au fost omiși nici muzicieni (Enescu sau Maria Tănase), nici reprezentanți ai artelor vizuale (Luchian și Constantin Brâncuși), nici mari reprezentanți ai scenei românești. Așa cum e cazul Marioarei Voiculescu.

În marea lor majoritate, autorii acestor romane comisionate au recurs la stilul indirect liber, dovedit a fi cel mai eficient în vederea generării și instaurării acelui par lui-même care asigură accesul în și la intimitatea personalității devenite astfel personaj de roman.

La stilul indirect liber și la formula par lui-même face apel și Bogdan Răileanu, autorul cărții Preda. Adevărul ca o pradă (Editura Polirom, Iași, 2022). A cărei scriere i-a luat autorului trei ani din viață. Fapt ce se reflectă în primul rând în calitatea, în temeinicia documentării. Probabil că, asemenea lui Mallarmé, Bogdan Răileanu ar fi îndreptățit să exclame că a citit totul. Totul pe tema subiectului Marin Preda. Și așa cum vor vedea cititorii cărții a obiectivului Marin Preda.

Bogdan Răileanu a citit totul sau măcar exact cât trebuia și ceea ce trebuia despre epocile în care a trăit Marin Preda. Și aceasta nu e nicidecum puțin lucru. Sunt bine observate, relevate și sărăcia satului ca și a marii majorități a bucureștenilor din perioada interbelică (locul acordat percepției oamenilor simpli asupra istoriei e consistent, Preda însuți fiind recrutat dintre aceștia), lumea presei, a editurilor, a oamenilor de condei și înainte și după 23 august 1944, și cutremurul din noiembrie 1940, și rebeliunea legionară, și esența obsedantului deceniu, și anii 60-70, și deschiderea reală sau mimată din vremea trecerii de la perioada Dej la aceea a lui Ceaușescu. Il vedem pe viitorul deconstructor al mitului Dej pregătindu-i acestuia evadarea din închisoare. Nimic poate mai relevant pentru surprinderea specificului puterii comuniste, aceea în care se săruta cu smerenie mâna ce nu putea fi încă mușcată. Ceaușescu mai este evocat și prin episodul Vadu Roșca, și atunci când se pregătea să reintroducă realismul socialist și atunci când ne este relatată pe îndelete povestea scrierii și rescrierii în varianta pretins revizuită și adăugită a Delirului. O carte ce a pus pe jar nomenklatura gerontocratică de la Moscova. Iar atunci când cineva avea guturai la Kremlin se cam strănuta și la București.

O prezență constantă este Securitatea, metodic informată, și nu doar de agentul Arthur (Ion Caraion) nu numai despre ce gândește și scrie autorul Moromeților, ci și despre tribulațiile lui sentimentale și matrimoniale. Și nu e vorba doar de Nadia Strungaru, Aurora Cornu (o prezență- emblemă, o obsesie, o eternă sursă de inspirație), de Eta sau de Elena. Bogdan Răileanu a scris o carte, un roman despre condiția de gânditor dilematic ca și de mare singuratic a semnatarului Risipitorilor.

Este evident că a fost parcursă din doască în doască întreaga creație a lui Preda urmărindu-se felul în care romancierul și-a vânat personajele.

“- Ce faci? Spuse Sergiu.

– Vânez, monșer, asta fac. Sunt ca un prădător care vânează personaje, situații, discuții între oameni și din ele își face scrisul. Adevărul e o materie primă pe care o transform și o trec prin astenia mea, prin femeia pe care o iubesc, prin nefericirile sau fericirile mele și scot din asta o carte. Adevărul e ca o ispită pentru mine ”.

Condiția asta de vânător l-a costat destul pe Marin Preda. A scris cu totul altfel decât Liviu Rebreanu despre lumea satului și despre setea de pământ a țăranilor. Iar când cei din Siliștea Gumești s-au regăsit în vreun fel anume în primul volum al Moromeților nu doar că l-au condamnat pe cel pe care l-au acuzat că ar fi cauționat moral cooperativizarea, ba chiar i-au cerut bani. Adică plata drepturilor de autor. Ori, cum se spune astăzi, a folosirii imaginii. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro