Cronica de film: Cu drezina, spre „Dolina”

„Dolina” (pe ecranele noastre din 29 august) are mai multe legaturi cu Romania: e realizat dupa romanul unui scriitor nascut la Cluj-Napoca, Ádám Bodor, are in distributie si cativa actori romani (Ioana Abur, Coca Bloos, Constantin Cotimanis), a fost filmat in Romania, cu MediaPro-ul drept coproducator. Dar aceste lucruri nu constituie motive de a rezista 122 de minute.

Filmul realizatorului maghiar Zoltán Kamondi e o parabola a ceva care merge undeva, a unui univers totalitar sau post-totalitar (nu-ti mai pasa dupa 10 minute), incarcata de simboluri (raul, preotii-soldati etc) dintre care pe unele le intelege toata lumea, dar nu toti le mai prizeaza la 30 de ani dupa ce si-au trait traiul, iar pe altele nu le inteleg decat realizatorii.

Problema este ca povestea de pe ecran este in ansamblu suficient de incoerenta si de nebuloasa cat sa te decupleze destul de repede de la butonul atentie, desi desfasurare de forte – imaginea deosebita, scenografia, locatiile, actorii – te fac repede sa intelegi ca nu ai de-a face cu un film saracacios.

Respectat regizor (si) de teatru, Zoltán Kamondi incarca ecranul cu o mancare grea, parca straduindu-se sa schimbe toate sensurile, dar asteptandu-se ca publicul est-european sa posede inca acel decodor al simbolurilor, impus de dictatura comunista si dezvoltat ca un fel de a doua glanda pineala.

Numai ca vremea parabolelor si a limbajului alegoric a trecut de mult, iar cei care se mai pastreaza in aceasta zona dau azi impresia ca au ramas inchisi in propriul cocon al carui invelis nu-l mai pot sparge.

Intre Kafka si Dan Pita, in care apar ca din filmele mai putin reusite ale lui Daneliuc goliciuni si simturi exacerbate, simptomatice pentru o societate derutata, bolnava, „Dolina” face impresia unei opere de un estetism afisat, dublat de prea putina substanta.

E si un estetism desuet, pe care sensibilitatea teatrala a regizorului il face si mai ingurgitabil pentru spectatorul modern de film.

Mai pe romaneste, „Dolina” e un fel de varza à la Cluj din care cu greu extragi ideile si care aproape ca nu are cum sa te impresioneze, pentru ca el insusi e lipsit de viata, e ca un depozit de obiecte vechi si prafuite. Ca drezina care taie din cand in cand cadrul.

Cel mai bun lucru in film este imaginea lui Gábor Medvigy. Nu e de mirare ca aproape toate premiile obtinute de film au rasplatit imaginea sau contributia artistica.

Numai ca o imagine reusita nu salveaza un film, ci chiar ii dauneaza atunci cand in spatele gardului sta pretentia unor mari idei. In rolul principal, Adriano Giannini, fiul lui Giancarlo Giannini, pare cazut ca musca-n lapte in aceasta alegorie la postsincron, momit se prea poate de tentatia unui film „de arta”.

Mari Töröcsik apare din pacate prea putin, la fel si Coca Bloos, iar Ioana Abur, desi fotogenica, face ce i se cere. Una dintre aparitiile cele mai nedorit amuzante din film e cea a lui Constantin Cotimanis, care te face o clipa sa te intrebi daca nu cumva o sa apara toata egeria MediaPro si-o sa se mute herghelia la bloc.

„Dolina”- 2007, 122 minute, regia Zoltán Kamondi, cu: Adriano Giannini, Piroska Molnar, Janos Ban, Ioana Abur, Coca Bloos, Mari Töröcsik.