Cronica de film: „Dosarele X” dau chix

La sase ani de la incheierea serialului si la 10 de la primul lungmetraj, agentii Fox Mulder si Dana Scully isi reiau costumele. Rezultatul acestei noi povesti a carei productie a fost invaluita in cel mai etans mister (tocmai pentru a spori misterul) e departe de a fi satisfacator pana si pentru fanii celor noua sezoane „Dosarele X”.

Cum a trecut timpul peste Mulder si Scully? Au imbatranit frumos? Ce li se mai poate intampla ca sa ne intereseze? Mulder (David Duchovny) pare fara varsta – actorul dorea sa se reintoarca in pielea personajului -, in vreme ce Scully, desi poarta aceleasi pardesie bej si aceeasi expresie reticenta, pare mai harsita (Gillian Anderson marturisea ca i-a fost foarte greu sa revina la personaj.).

Chris Carter alege pentru ceea ce dorea a fi primul lungmetraj de sine statator „Dosarele X” o poveste nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Nu tu OZN-uri, nu tu rapiri sau dialoguri in astral, ci o intriga terestra, suficient de intunecata cat sa traga filmul spre un thriller horror „de larga respiratie” si de larg consum.

Intriga principala e sustinuta si echilibrata de o subintriga in vechea factura a seriei, cu un preot pedofil cu puteri paranormale, ale carui viziuni ar putea deslusi misterul disparitiei unui agent FBI.

Exista cateva momente in care cele doua planuri aluneca unul spre altul, obligandu-te sa construiesti scenarii posibile pe masura ce filmul inainteaza si sa te indoiesti de buna-credinta a preotului paranormal.

Aceste momente sunt de fapt cele mai intense pe care ti le poate provoca filmul. Caci acesta nu ti se pare nici atat de infricosator pe cat spunea Chris Carter ca l-a dorit, nici atat de inteligent sau de inventiv pe masura ce itele se desfac si povestea se prezinta placinta pe masa, si nici atat de prietenos cu cei doi eroi ai sai.

Paradoxal, cele mai slabe momente de pe ecran – si in ceea ce priveste dialogurile, si interpretarea -, sunt cele de intimitate dintre Mulder si Scully.

Dialogurile altadata incarcate de o liniste care lucra pe dedesubtul disputei dintre credinta si reticenta stiintifica, transformandu-i pe cei doi colegi intr-un fel de mecanism biela-manivela pentru poveste, s-a preschimbat in interminabile tête-à-tête-uri ale unui cuplu obosit.

Mulder si Scully nu mai au fructuoasele brainstorming-uri in care adevarul era mereu pus in discutie si circula de la unul la altul cu agilitatea mercurului, ci incerte probleme existentiale si, mai ales, neinteresante probleme de cuplu. Ce vremuri erau acelea in care ne intrebam daca cei doi se vor combina vreodata?

Ce pacat ca s-au sarutat pentru ca au cazut din sferele lor inalte si, dupa cativa ani de trai pamantean, au devenit ca noi toti.

Dupa asemenea discutii purtate intre patru ochi „straini si goi”, nu-i de mirare ca nu ti se mai pare credibil ca ex-agentul Scully sa se strecoare agil in manusile chirurgicale si sa execute o complicata operatie pe creier (parte a unei alte subintrigi, insuficient dezvoltate).

Redeschiderea „Dosarelor X”, una dintre cele mai nefericite idei ale anului, demonstreaza ca multe lucruri care au fost odata bune trebuie lasate acolo unde dorm, adica in trecut. O amintire frumoasa e de preferat chiar si pentru cei „care cred”.

„Dosarele X: Vreau sa cred”/”The X-Files: I Want to Believe”- regia Chris Carter, cu: Gillian Anderson, David Duchovny, Amanda Peet, Bill Connolly, Xzibit. Pe ecranele romanesti din 22 august.