Cronica de film: Fatih Akin e ca blonda din banc, mereu „De partea cealalta”

Stiti care-i cel mai tare banc dintre toate? Se facea ca pe un mal de rau statea o blonda si peste rau alta blonda. „Nu te supara”, spune prima. „Nu stii cum pot ajunge pe partea cealalta?” „Dar esti deja pe partea cealalta”, i se raspunde.

Sunt convinsa ca acest banc n-a ajuns la urechile cineastului turc (luat in brate de nemti) Fatih Akin. Dar Akin e mereu pe partea cealalta. E stabilit in Germania, dar arunca mereu in filmele sale poduri spre Turcia natala, ca si cum nu s-ar hotari s-o paraseasca cu totul (sau ca si cum s-ar intreba de ce a lasat-o).

„Gegen die Wand”/”Head-On”, cu care a luat in 2004 Ursul de Aur la Berlin ramane cel mai implinit film al sau de pana acum – o poveste de dragoste nebuna in care elementul social era topit intr-un mare amor care stergea pe jos cu granitele de orice fel (geografice, temporale etc). In filmele lui Akin, inevitabil, e un mare trafic dinspre Germania spre Turcia si invers.

Personajele nu raman intr-un loc, complicata increngatura a destinului le poarta dintr-o parte intr-alta. „Auf den anderen Seite”, film care ruleaza de vineri, 25 iulie, in Romania, traficul e mai intens ca niciodata, si mai ancorat in realitate ca in filmul din 2004, de aceea probabil – dar si din pricina notorietatii autorului -, filmul a participat in Cannes in Competitia Oficiala si l-a talonat pe „432” si pe podium, primind Premiul pentru scenariu.

Personal, succesul lui „De partea celalalta” mi se pare gonflat. Fatih Akin e o personalitate europeana recunoscuta pana si (sau mai ales) de sine – la ceremonia decernarii Premiilor Academiei Europene de Film, unde, iarasi, „432” a luat premiile cele mai importante, lasandu-i lui Akin Premiul pentru scenariu, acesta a marturisit, destul de nedelicat, ca nu a vazut filmele cu care concureaza. (Probabil nici n-ar fi fost curios sa le vada.).

Daca „De partea cealalta” a tot fost premiat pentru scenariu este pentru ca povestea – scrisa tot de Akin – e suficient de imbarligata cat sa poata lua ochii. In fond, scenariul e singurul element pe care il poti premia daca tii mortis sa premiezi ceva.

Imigranti turci si fii de imigranti care redescopera radacinile de pe fundul Bosforului, imigranti turci care mor in Germania si vin acasa in cosciug, tinere nemtoaice care se indragostesc de revolutionare lesbiene si vin sa le apere in straina Turcie si mor aiurea-n tramvai, mame nemtoaice care vin si ele pe malul Bosforului intr-un pelerinaj definitiv pe locul unde le-a murit copilul – sunt cateva dintre personajele mai degraba trendy decat convingatoare care populeaza filmul lui Akin.

Insa in jocul complicat al hazardului – cel pe care vrea sa-l figureze Akin pe harta lui mobila, jocurile destinului par cam facute cu mana si intalnirile personajelor cam fortate. La fel cum fortate sunt jocul unora dintre actori si intruziunea istoriei contemporane.

Sa ne intelegem totusi: „De partea cealalta” nu este un film slab dar, pe langa cele spuse mai sus, e suficient de lipsit de ritm cat sa te faca sa duci din mers dorul lui „Gegen die Wand”.

Trailerul – aici.