Cronica de film: "Tacerea Lornei"

Recompensat anul trecut cu Premiul pentru scenariu la Cannes, filmul lui Jean-Pierre si Luc Dardenne nu se indeparteaza de temele sociale exploatate de cei doi frati pana acum si, chiar daca nu inoveaza din punct de vedere stilistic, ofera o poveste convingatoare si lanseaza o actrita albaneza de viitor – Arta Dobroshi.

Fratii Dardenne nu isi duc spectatorul cu zaharelul pentru ca realitatea din jur respinge de la sine dulcegariile. Un cuplu care decide sa-si vanda copilul, din lipsa de bani – in „L’Enfant” (2005), relatia dintre un tata sinistru, care face trafic clandestin cu africani si fiul lui adolescent, mult mai curat – in „La Promesse” (1996).

Un tamplar care e nevoit sa-l invete meserie pe ucigasul fiului sau – in „Le Fils” (2002). O adolescenta supravietuitoare care combate o lume ostila cu arme neascutite – in „Rosetta” (1999).

Conducandu-si ambarcatiunea „printre meandrele concretului”, punand in permanenta in discutie relatiile de familie cu fundalul unei societati pe care crearea Uniunii Europene a agitat-o si mai mult, belgienii Dardenne practica un cinema care isi ia in serios rolul militant.

Lorna (Arta Dobroshi) este o tanara albaneza care intentioneaza sa se stabileasca la Liège, unde vrea sa cumpere un snack bar impreuna cu iubitul ei. Pentru ca modalitatea cea mai rapida de a obtine cetatenia este casatoria de forma cu un cetatean belgian, Lorna accepta deal-ul propus de un smenar (Fabrizio Rongione), acela de a se marita cu un junkie local (Jérémie Renier).

Pactul capata proportii demonice atunci cand smenarul vrea sa se descotoroseasca de junkie, iar Lorna trebuie sa pastreze tacerea, devenind astfel complice la crima.

Daca fratii Dardenne prefera sa filmeze pe pelicula de 35mm si nu pe digital, si sa miste cat mai putin aparatul (in „Le Fils”, camera era un personaj in sine, iar montajul extrem de strans reda fidel starea de panica a eroului), este pentru ca aveau nevoie sa poata vedea povestea Lornei intr-o anume perspectiva.

O explicatie ar fi poate si faptul ca tot ce i se intampla eroinei – de o curatenie asemanatoare Rosettei – este anticamera viitoarei maternitati. Un purgatoriu terestru in care ii sunt testate calitatile elementare. Un ritual de trecere care avea nevoie de un cadru mai larg si de mai multa liniste.

Daca reusesc sa construiasca o poveste care se sustine desi nu e peste masura de originala, Dardenne-ii reusesc mai ales sa impuna niste personaje credibile si umane, chiar daca (sau mai ales daca) unele sunt negative.

Cea mai reusita relatie din film este, insa, cea care se creeaza discret intre Lorna si dependentul de droguri, amandoi niste victime care descopera, dincolo de datele reci ale contractului, o complicitate si o caldura umana care le mantuie.

Cu cateva kilograme in minus, emaciat si fragil, Jérémie Renier face un rol mai mic, dar mult mai impresionant decat cel din „L’Enfant”. „Fratii” au mana buna. L-au descoperit pe Renier cand avea 16 ani si i-au dat rol principal in „La Promesse”.

Renier n-are studii de actorie. Dupa mai multe filme alaturi de Dardenne-i, nici nu mai are nevoie.

Belgienii i-au mai lansat pe Emilie Dequenne, Olivier Gourmet, Arta Dobroshi, Morgan Marine. Si-au creat de fapt un soi de familie, pentru ca isi ruleaza oamenii in mai multe filme, chiar si in roluri mici.

Luptand cu propriile-i capcane, printre care banalizarea tematicii sociale si manierizarea (Dardenne-ii au devenit o marca si un epitet), „Tacerea Lornei” nu e genul de film care sa iti lumineze o dupa amiaza deprimanta. Dimpotriva. Termenul de „entertainment” e ultimul care s-ar lipi de filmele belgienilor a caror sarcina pare sa fie aceea de a nu ne lasa sa ne rupem de realitate.

„Tacerea Lornei”/”Le Silence de Lorna” – regia Jean-Pierre Dardenne si Luc Dardenne, cu: Arta Dobroshi, Jérémie Renier, Fabrizio Rongione, Alban Ukaj, Olivier Gourmet. 1h 45 minute.