Cronica de teatru: Metamorfoza cabaret

Nuvela Metamorfoza a fost scrisă în 1912. A văzut lumina tiparului patru ani mai târziu, fiind una dintre puținele scrieri ale lui Franz Kafka apăruta în timpul vieții acestuia. Marile sale romane- Procesul (1925), Castelul (1926) și America (1927) –nu au devenit cunoscute publicului larg decât la ceva vreme după moartea autorului și aceasta datorită lui Max Brod, prieten și biograf, care le-a salvat de la pieirea pe care și-ar fi dorit-o Kafka.

În primii ani ai existenței lor, regimurile comuniste instaurate cu forța și cu ajutorul amenințător al tancurilor sovietice în partea estică a Europei nu s-au dovedit defel favorabile unor scrieri care nu erau în nici un caz conforme canonului ideologic al optimismului cu de-a sila ce făcea parte din rețetarul realismului socialist. Nu prea aveau cum să placă cerberilor vremii nici amestecul dintre expresionism și suprarealism detectabil în mai toată creația kafkiană și nici naturalismul observat de Gide, un mare admirator al romanului America. Doar ceva ceva mai încolo, prin anii 60 ai secolului trecut, când marxistul Roger Garaudy publica celebra lui carte dedicată realismului fără limite, volum care a fost tradus și în România și a cărui apariție a fost socotită un eveniment, Kafka a beneficiat de ceva mai multă îngăduință. Pare-se chiar că măcar o parte dintre scrierile sale ar fi fost reeditate în România mai devreme chiar decât în Cehoslovacia. Oricum ar sta lucrurile în realitate, e mai mult ca sigur că în anul 1968, probabil anul de maximă deschidere al ceaușismului, eseistul Radu Enescu a reușit să publice o monografie dedicată cehului de expresie germană.

Mai multe dintre scrierile lui Kafka i-au tentat pe oamenii de teatru. Dau numai câteva exemple cărora am avut privilegiul de a le fi martor. În 2016, în oferta de spectacole a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a figurat remarcabila transpunere scenică a nuvelei Un artist al foamei datorată marelui regizor Eimuntas Nekrošius pentru ca în iarna aceluiași an o adaptare a romanului America, regizată de Michal Docekal, să intre în repertoriul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Iată că a venit acum rândul Metamorfozei (Transformarea) pe care o vedem nițeluș transformată în spectacolul intitulat Eu, gângania, de foarte puțină vreme intrat în repertoriului Teatrului Szigligeti din Oradea. Eu, gângania a fost rescrisă în genul cabaretului, totul devenind un cabaret noir, cvasi-absurd și cvasi-ghelderodian, de Kárpáti Péter. În prima sa parte, atât piesa cât și spectacolul respectă în linii mari esența nuvelei lui Kafka. Spre propria lui groază, într-o dimineață, minusculul funcționar Gregor Samsa, din al cărui salariu își ducea zilele o întreagă familie, se regăsește puțin altfel. Iar altfelismul personajului se accentuează. Gregor refuză dialogul cu cei apropiați lui, se autoclaustrează, se privește speriat în oglindă, se dezumanizează, devine dominat de spaimă și de fiziologic. Și mai ales se ascunde în întuneric.

Remarc încă de pe acum faptul că în spectacolul regizat de Kovács D. Daniel există mai multe feluri de obscuritate. Montarea mizează și generos, și cu folos pe asta. Există întunericul în care se refugiază Gregor, există obscuritatea în care se scufundă câteodată membrii familiei acestuia, există, de asemenea, un întuneric al spectatorilor. Cei reali, adică noi, dar și cei din spectacol, posibili mesageri ai noștri care iau parte și comentează totul după formula teatrului în teatru.Formulă ce va deveni în partea a doua a spectacolului dominatoare, ea fiind aceea ce permite recursul la stilistica cabaretului ce se impune tot mai hotărât de la un moment dat încolo.

Mai remarc și că există în Eu, gângania tot mai multe forme de negru. Negrul este o dominantă a spațiului scenic (decorul îi aparține lui Szakács Ferenc), ca și a unor costume (autoare fiind Bajkó Blanka Alíz). În costum negru, simbol al funcționarului corect, tipic, este îmbrăcat Gregor Samsa, cu o mare grijă la nuanțe, riguros interpretat de tânărul actor Tőtős Ádám. Și tot în negru și cu același tip de freză apare tatăl acestuia, în forță jucat de Dimény Levente. Și, în fine, tot în negru este înveșmântat și Procuristul, rol în bune condiții artistice rezolvat de Kovács Levente jr.

E vorba însă despre o falsă distribuție complementară instituită regizoral cu scopul de a evidenția încă și mai apăsat fapul că ea va fi răsturnată și drastic contrazisă de tot ceea ce se va întâmpla din clipa în care Gregor și mai apoi și ceilalți vor realiza structura deviantă a protagonistului.

Respectând partitura,așa cum a fost ea scrisă de Kárpáti Péter, regizorul Kovács D. Daniel amplifică nu doar dimensiunea suprarealistă a textului, ci mizează și pe grotesc. Un grotesc al familiei și al apropiaților lui Gregor Samsa pe care acesta îi privește asemenea nouă din sală. O sală prin care se perindă, în încercarea de a-și explica situația, și tatăl, și mama, rol în care evoluează cu totul remarcabil Tóth Tünde, și servitoarea Grete (Trabalka Cecilia), și senzuala Ingrid (Tasnádi-Sáhy Noémi), și atât de tipicul Doctor (Szotyori Józséf). O lungă perioadă sala intră în posesia lui Roland (Balogh Attila) și a Spectatorului (Kocsis Gyula) și schimburilor lor de replici savuroase. Ocazie pentru noi de a admira performanțele și de improvizație, și vocale ale actorului Balogh Attila. De fapt, sala fuzionează cu scena, iar din aceasră fuziune se zămislește un imaginar spațiu labirintic care înghite actori și public deopotrivă.

E drept că pe alocuri grotescul eșuează în comic simplu nu întotdeauna chiar la mare preț din punct de vedere artistic. Pare-se că pe alocuri regizorul a uitat zicerea horațiană Est modus in rebus. După duetul Roland- Spectatorul, nițeluș cam prea lungit după modesta mea părere, trecerea în registrul cabaretului este definitivă. Și tot mai apăsată. Gregor Samsa însuși va interpreta la finalul reprezentației, odată ajuns pe scenă, un duet cu Ingrid. Așa ca în operete ori ca în celebrele filme americane musicale de mare montare din interbelic.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro