Cronica de teatru: Regenerarea răului

În excepționala sa Istorie mondială a comunismului, Thierry Wolton repetă în mai multe rânduri ideea că nicăieri, nici măcar în fosta Rusie țaristă, comunismul nu s-a instaurat ca urmare a unei revoluții populare. Când Lenin ajungea de la Zürich în patria lui natală, într-un vagon blindat devenit legendă, regimul țarist era deja iremediabil pe ducă, însă înlocuirea lui nu fusese nicidecum declanșată fiindcă rușii și-ar fi dorit instaurarea comunismului.

După 1944 sau 1945, adică după celebra Conferință Tolstoi unde împărțelile au fost făcute, comunismul s-a instaurat grație amenințării cu invazia tancurilor sovietice, a complicilor de toate felurile, inclusiv din cauza oboselii, neputințelorreale sau voite și a temerilor occidentale ca și a lozincilor printre care la loc de frunte se afla aceea a luptei pentru pace. Atâta doar că numai despre pace nu a putut fi vorba între 1945 și 1989, întreaga umanitate fiind, în respectivul interval de timp, amenințată sau devenind chiar victimă a unui impresionant număr de războaie. Marea, uriașa Uniune Sovietică numărându-se frecvent printre declanșatori. Marele Război pentru Apărarea Patriei, un loc de memorie, transformându-se în argumentul unei bezmetice și distrugătoare lupte pentru supremație.

Impresionantul aparat de propagandă al Kremlinului înfrățit foarte adesea cu cele ale țărilor satelite a inventat explicații și cuvinte precum salvarea comunismului anunțat a fi în pericol ba în RDG, ba în Ungaria, ba în Cehoslovacia, ba în Polonia, normalizare, așa cum s-a întâmplat în august 1968 la Praga, operațiune umanitară, sintagmă la care s-a recurs în iarna lui 1979 când URSS a invadat Afganistanul sau operațiune specială, sintagmă cu care a fost numit cinic războiul pornit în februarie 2022, împotriva Ucrainei.

În iunie-iulie 2022, adică la foarte puține luni de la declanșarea sus-menționatei operațiuni speciale, Teatrul Bulandra își invita spectatorii la primele reprezentații ale spectacolului intitulat Băieții de zinc. Care pornea de la o dramatizare a cărții Soldații de zinc a laureatei premiului Nobel pentru literatură Svetlana Aleksievici. De fapt, dramatizatorul textului și regizorul spectacolului, unul și același Yury Kordonsky, a înțeles poate mai repede decât alții că agresiunea, așa numita operațiune specială împotriva Ucrainei, își are originea nu doar în resentimentele rusești față de Ucraina, în refuzul categoric al pro-europenismului de la Kiev deloc pe placul Mosovei, ci în întreg trecutul comunist al Rusiei și în feluritele formule de supraviețuire ale KGB. Fapt demonstrat cu lux de amănunte în recent apăruta Carte neagră a lui Putin, coordonată de Galia Ackerman și Stéphane Courtois (Editura Humanitas¸ București, 2023).

Nu cred că e deloc lipsit de importanță să reamintesc detaliul că biografia personală a lui Kordonsky este cu mii de fire legată de Ucraina . Care se numără printre artiștii născuți, crescuți, formați artistic în spațiul ex-sovietic și care i-au spus NU lui Putin. Convinși fiind că și acest nou război, ca și acela împotriva Afganistanului documentat de cartea Svetlanei Aleksievici, este unul în care omul nu se mai arată a fi om. Că celui care le-a declanșat, fie el Brejnev sau Putin, îi pasă foarte puțin de poporul lui de vreme ce a trimis la moarte sigură o mulțime, mii, zeci de mii de soldați, de bărbați tineri dintre care un număr însemnat s-au întors acasă în sicrie de zinc. Asta după ce foarte adesea s-au purtat pe câmpurile de luptă ca nazisții. S-a recurs la respectivele sicrie de zinc pentru ca mamele soldaților căzuți din ordinul unor ființe descreierate să nu vadă că acolo cei carora le dăduseră viață se transformaseră în ceva indistinct, dacă nu chiar într-o găleată de carne. Sau în ființă programată să ucidă și să sa-și urască victima chiar și după moarte.

Toate aceste Idei sunt exprimate în cartea Svetlanei Aleksievici, carte ce a provocat reacția brutală a autorităților. Detaliile acestea crude s-au aflat la originea trimiterii autoarei în judecată. Deoarece cartea ei pune drastic, categoric, irevocabil sub semnul întrebării, demontează, deconstruiește o întreagă mitologie eroică. Mitologie în spatele căreia se ascunde o dezgustătoare religie a morții.

Spectacolul de la Bulandra adoptă el însuși formula unui proces. În care Svetlana cheamă nu în vederea apărării ei, ci pentru a argumenta, prin evocarea tragediilor personale, cele afirmate în carte șase martori. E vorba mai întâi despre cinci mame, de formații intelectuale și condiții sociale diferite, unele marcate într-un moment al vieții lor de propaganda comunistă, de mitologia ei nefastă, care și-au pierdut băieții. Patru dintre ei au murit în Afganistan, s-au întors acasă în sicrie de zinc sigilate, iar un al cincilea a revenit tarat. Patru dintre ei au murit, însă e cum nu se poate mai clar că ,din înalt ordin, au comis la rândul lor crime ale căror victime au fost foarte adesea cetățeni afgani nevinovați. Au primit pentru asta decorații, tinichele fără valoare.. Un al cincilea, bolnav, autorul unui omor calificat, care nu convenea însă defel viziunii eroice dorite de propagandă, a primit, în schimb, ani grei de închisoare.

Apare și un al șaselea martor, o asistentă medicală care s-a dus în Afganistan din voință proprie. Și care, deși putea, nu a avut la îndemână mijloacele necesare pentru a salva vieți. Fie pentru că nu erau medicamente și instrumentar, fie pentru că medicii își înecaseră în alcool mintea. Mintea și conștiința deopotrivă.

Cele șase mărturii încep relativ calm. Cu martorele înveșmântate în negru așezate la o masă (scenografia: Nina Brumușilă, pentru ca abia mai apoi să intervină imputările, revolta, furia.

Marele merit al spectacolului regizat de Yury Kordosky e că fiecare martor are nu doar propria lui poveste, ci și propria lui personalitate. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro