Csaba Szasz, pacient cu dublu transplant hepatic, operat robotic la Ponderas: „Dr. Dobrițoiu mi-a spus din prima că este o operație grea. Dar că reușim. Și așa a fost!”

Chirurgia robotică și-a dovedit tot mai mult eficiența în ultimii ani, mai ales în rezolvarea cazurilor grave. Brațele robotice ajută chirurgul să pătrundă cu precizie și acuratețe în câmpul operator și să realizeze manevre aproape imposibile prin alte metode. De cealaltă parte, procedura scutește pacientul de zile suplimentare de spitalizare, reduce sângerarea și riscul de complicații post-operatorii. Cu un istoric medical complicat, Csaba Szasz, 41 de ani, din județul Mureș, este un pacient dublu transplantat care a ales chirurgia robotică pentru a-și rezolva o problemă de sănătate care îl chinuia de ani întregi. Cazul lui a fost unul complicat, dar frumos, afirmă dr. Felix Dobrițoiu, medic specialist în chirurgie toracică, cu competențe în chirurgia robotică și chirurgia toracică video-asistată VATS, la Ponderas Academic Hospital, din cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria.

Patru ani a stat Csaba Szasz cu un tub de dren care pleca de la plămânul drept și-i străpungea spatele. A suportat dureri, infecții, ca să nu mai punem la socoteală disconfortul. Mereu cu speranța că, la un moment dat, va găsi și pentru această problemă de sănătate o rezolvare, așa cum a găsit și pentru altele, nu puține. „Să o luăm cu începutul. În anul 2013 am făcut primul transplant de ficat, la Institutul Clinic Fundeni din București. Diagosticul meu era acela de colangită cronică sclerozantă”, povestește bărbatul.

Boala de care suferea producea inflamația, fibroza și stenoza canalelor biliare. În acest fel, secrețiile biliare se acumulau în ficat, distrugându-l. Afecțiunea era cronică și progresivă, singura soluție fiind transplantul de ficat.

Organul primit a funcționat din iunie și până în decembrie, când pacientul a început să se simtă din nou rău: „La începutul lui ianuarie deja îmi crescuse bilirubina și mi se îngălbeniseră ochii. Corpul meu respingea transplantul. Am revenit la Fundeni unde, pe 17 martie, am trecut prin cea de-a doua intervenție de transplant.”

Din momentul celui de-al doilea transplant, bărbatul s-a confruntat și cu alte probleme de sănătate, dar minore, afirmă acesta. „Mă mai internam două-trei zile, dar nimic grav. Dintr-o dată, în 2018, într-o sâmbătă, după ce m-am întors de la o nuntă, m-au apucat frisoanele, vărsăturile și până dimineața am intrat în comă.”

Infecții repetate de la tubul de dren

Un elicopter SMURD l-a transportat de urgență la Fundeni unde, timp de o săptămână și jumătate nu s-a trezit din comă: „Eram la Terapie Intensivă și cei de acolo au spus că șansele mele de supraviețuire sunt minime. Familia îmi adusese la București inclusiv hainele de înmormântare. Toți încercau să se obișnuiască cu ideea că, practic, nu mai sunt.”

Din fericire, bărbatul a început să-și revină, iar recuperarea lui a fost una destul de rapidă. „Dar, în comă fiind, organele mi-au cedat. Am avut inclusiv lichid la plămâni. Am fost tratat, dar am făcut infecții repetate și, în cele din urmă, m-am ales cu o ciupercă. Am fost din nou operat la Fundeni, în 2019, dacă țin bine minte, că să scap de ciupercă și mi-au extirpat partea inferioară, cam 30%, din plămânul drept”, povestește tânărul.

Operația a fost făcută prin chirurgie deschisă, perioada de recuperare fiind grea, îndelungată și plină de dureri. „Trei luni am stat în spital. Am rămas cu o fisură de câțiva milimetri pe plămân. Când vorbeam – nu mai spun de tuse sau strănut – mi se aduna aer în plămân, în cavitatea toracică și riscam să fac pneumotorax. Ca să elimine acest risc, medicii mi-au introdus un tubuleț de drenaj prin care aerul era eliminat într-o pungă, precum cea urinară”, mai spune pacientul. Pungă pe care timp de patru ani a purtat-o în buzunar și de care a avut grijă să rămână mereu goală.

Soluția și medicul, găsiți la televizor

„Într-o duminică, stăteam în fotoliu și mă uitam la televizor, la o emisiune medicală. Și l-am văzut atunci pe dr. Dobrițoiu care vorbea despre chirurgia robotică și despre cum se poate rezolva aproape orice intervenție în cavitatea toracică prin această metodă minim invazivă. Am pus mâna pe telefon și am făcut o poză ecranului, ca să nu uit numele doctorului și m-am dus în bucătărie să-i spun soției ce am văzut”, rememorează el. A intrat apoi pe internet să se documenteze despre robotul medical: „M-am uitat inclusiv la operații filmate pe YouTube.”

Următorul pas a fost acela de a-l căuta pe medicul de la televizor și spitalul unde acesta efectuează operații cu robotul. „Am aflat că oferă consultații la Ponderas Academic Hospital, mi-am făcut programare și totul a mers rapid. După patru ani mă săturasem de tubul de dren. Știți de ce? Fiindcă nu-i atât de simplu să-l porți. Tot timpul exista riscul de infecție și am și făcut astfel de infecții. De două ori, mi-a ieșit prin acest tub un lichid care ne-a speriat pe toți. Nu puteam merge în concedii decât aproape de țară, de teama de a nu se întâmpla ceva cu tubul. Pentru că tot timpul exista riscul să-l agăț în ceva. Însă, inițial, nu ne-am dus la dr. Dobrițoiu cu mari speranțe, ci mai degrabă să vedem ce se poate face. Alți medici chirurgi la care am fost se cam fereau să facă o a doua intervenție pe plămân. Spuneau că este mult mai complicat, că există niște aderențe, pericol de sângerare. Plus că eu eram și dublu transplantat. Și se temeau”, mărturisește pacientul.

Doctorul Dobrițoiu, însă, i-a câștigat încrederea: „Din start am avut încredere în el. Omul ăsta nu s-a speriat și s-a dovedit a fi un superprofesionist. Mi-a spus din prima că este o operație grea, dar că nu este ceva care-l depășește și că el crede că reușim. Și am încercat. Anul acesta, în mai, am împlinit un an de la operație.”

„Credeam că nu voi scăpa de tub toată viața”

Unsprezece ore a durat operația. „Dr. Dobrițoiu mi-a spus că dacă reușește operația așa cum crede el, în patru-cinci zile îmi dă drumul din spital. Și așa a fost. În a cincea zi m-am externat. Însă mărturisesc că am avut emoții după ce m-am trezit din operație tot cu un tub de dren prin care ieșeau bule de aer când vorbeam sau tușeam. M-am gândit chiar că nu voi scăpa de acel tub toată viața. Eram dărâmat psihic. Dar dr. Dobrițoiu m-a asigurat că totul este sub control. S-a așezat lângă mine, pe patul de spital, și am povestit așa, ca frații. De parcă ne cunoșteam de mici copii. Mi-a spus că el știe ce a făcut în timpul intervenției și că operația a reușit. Mi-a garantat că totul este bine și m-a îndemnat să fiu liniștit”, mărturisește pacientul.

Îmi era tare teamă că îmi va scoate tubul pentru ca apoi să-l bage înapoi, mai spune pacientul: „Pentru că, deși eram obișnuit cu durerea, momentul în care mi-au pus tubul de dren la prima intervenție, a fost cel mai dureros. Și am stat tot cu frică. Dar rezultatul a fost așa cum a zis domnul doctor! Acum, la un an și jumătate de la operație, pot să vă spun că sunt foarte bine. Și duc o viață normală, în ciuda tratamentelor pe care trebuie să le urmez. Am o fetiță de 11 ani și mergem cu familia la piscină, mergem în călătorii, ba chiar foarte des. Lucruri pe care înainte nu le puteam face.”

Experiența unei intervenții chirurgicale robotice la Ponderas a fost cu totul deosebită. „Am o experiență îndelungată în spitale, dar la Ponderas, totul este la superlativ. Începând de la cazare, mâncare, modul de a te purta cu pacientul. Totul e de un profesionalism exemplar. Nici n-am crezut că este posibil așa ceva. Nimeni nu era obosit, nimeni nu era nervos, nimeni nu era supărat dimineața. De la infirmiere și până la medici, toți cei cu care mă întâlneam erau bine dispuși. Nu mi-a venit să cred că suntem în România. Mi-ar plăcea să fie așa peste tot”, subliniază pacientul.

Rezecție de lob mediu prin abord robotic

Cazul pacientului Csaba Szasz a fost unul pe cât de dificil, pe atât de frumos și de interesant, din toate punctele de vedere, rememorează dr. Felix Dobrițoiu, medic specialist în chirurgie toracică în cadrul Ponderas Academic Hospital, cu competențe în chirurgia robotică și chirurgia toracică video-asistată VATS. „În primul rând, vorbim despre un pacient tânăr. Cumva, te identifici cu el, mai ales dacă e apropiat de vârsta ta. Și atunci devine și puțin emoțională toată povestea. Era un pacient ușor chinuit, aș spune. Avusese în antecedente și un dublu transplant hepatic și o intervenție chirurgicală toracică. În cadrul acesteia din urmă fusese efectuată o lobectomie inferioară pe partea dreaptă pentru aspergiloză pulmonară – adică o infecție fungică. Un agent patogen oportunist, care poate apărea la pacienții transplantați. Și pacientul despre care vorbim a avut ghinionul să apară această infecție, pentru care a trecut printr-o operație chirurgicală deschisă, în urmă cu patru ani. Această intervenție deschisă evident că a fost greoaie atunci. Adică, aspergiloza pulmonară poate să dea dificultăți chirurgului toracic”, explică dr. Dobrițoiu.

Din nefericire pentru pacient, mai spune medicul chirurg, intervenția s-a soldat cu mai multe complicații post-operatorii – o infecție și o fistulă. „Aceasta înseamnă o comunicare între arborele bronșic și cavitatea pleurală. Pentru că acea fistulă nu a putut fi închisă pe nicio cale, pacientul a avut nevoie de un drenaj pleural, ceea ce a însemnat că a stat cu un tub de dren și cu o pungă atașată, timp de patru ani. Singura cale era cea chirurgicală, dar acolo lucrurile nu stăteau chiar roz”, adaugă dr.Dobrițoiu.

În acești patru ani pacientul a trecut și prin infecții repetate ale cavității pleurale, însoțite de puroi. „Puroiul se scurgea pe tubul de dren, iar tubul devenea dureros la locul inserției. Adică, o complicație continuă și destul de supărătoare pentru pacient. A venit la noi, i-am propus o intervenție chirurgicală în care să excludem toată zona fibroasă și fistula printr-o rezecție pulmonară un pic mai sus de nivelul fistulei. Adică, el având o lobectomie inferioară, noi am propus o rezecție de lob mediu ca să mergem un pic mai sus în arborele bronșic și să încercăm să-i închidem în țesut sănătos comunicarea cu cavitatea pleurală. Totul prin abord robotic. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai bun tip de abord în chirurgia toracică în acest moment”, explică medicul chirurg întreaga procedură.

Intervenția nu a fost deloc ușoară: „Simplul fapt că ai o intervenție în antecedente face lucrurile puțin mai dificile prin aderențele care apar. Dar, în cazul lui a existat și acel tub de dren timp de patru ani, au fost și infecțiile repetate, mai era si statusul post-transplant marcat de imunosupresie serioasă, astfel că lucrurile, acolo, în torace, erau extrem de dificile. Îmi amintesc faptul că eliberarea plămânului de peretele toracic a durat în jur de 4 ore.”

Lucrurile au fost complicate și de faptul că plămânul pacientului nu avea lobii bine delimitați. „Am obiectivat fistula și am văzut că lobul mediu nu era delimitat deloc de lobul superior, așa că a trebuit să facem o rezecție pe dedesubt, în acea zonă extrem de fibroasă. Adică a fost o intervenție care ne-a pus la încercare, dar recuperarea pacientului a fost extrem de satisfăcătoare. Cred că pentru pacient a fost clară diferența dintre ceea ce poate face chirurgia deschisă și ce poate face chirurgia robotică minim-invazivă, pentru că le-a simțit pe amândouă. Am văzut și noi în ochii lui această diferență”, spune chirurgul.

„Chirurgia robotică face diferența, mai ales în spațiile înguste, cu structuri sensibile”

O astfel de intervenție dificilă ar fi putut fi făcută tot prin chirurgie minim-invazivă, fără ajutorul robotului (VATS), doar că lucrurile ar fi fost mult mai greu de făcut: „E greu pentru tine chirurg să faci intervenții dificile folosind niște instrumente lungi, greu manevrabile. Nu spun că nu se poate. Se poate, pentru că, până la urmă de asta ne antrenăm ani de zile, ca să deprindem manevrele. Dar robotul vine cu simplificarea acestor manevre. Îți readuce avantajul manualității. Pentru că, de fapt, mișcările mâinilor tale se transferă cǎtre acele instrumente robotice şi pare că poți face cu mâna ta, ceea ce este dintr-o dată, mult mai ușor. Și am această poveste pe care o tot repet: e mult mai ușor să te legi la șireturi cu mâinile. Pentru că învățăm și deprindem mișcările manuale de-a lungul vieții. În momentul în care intervine un instrument între mână și ceea ce trebuie să facem, trebuie să te antrenezi. Și cu cât te antrenezi mai mult, cu atât poți să ajungi la perfecțiune. Adică, poți să ajungi să te legi la șireturi și cu instrumente de 40 de centimetri – adică ceea ce trebuie să facem noi toracoscopic. Dar, când revii cumva la niște instrumente care mimează mișcările tale, dintr-o dată devine simplu. Și poți să faci intervenții foarte grele, minim-invaziv, mult mai simplu. Acesta este motivul pentru care spun că este de departe cel mai bun instrument chirurgical în momentul de față.”

Asta nu înseamnă că nu se pot face intervenții și fără robot, pentru că până la urmă nu ne-am născut cu robotul în brațe, punctează chirurgul: „Am făcut și se face în continuare chirurgie deschisă. Dar e vorba despre îmbinarea avantajelor pentru pacient. Cumva, dintre toate abordurile, de departe cele mai multe avantaje și pentru pacienți şi pentru chirurg le are în momentul de fațǎ chirurgia robotică.”

„Nu recomand robotul pentru operații simple”

Intervențiile realizate cu robotul nu exclud emoțiile pe care le au medicii înaintea oricăror operații: „Nu intervenim chirurgical dacă nu suntem siguri că totul va merge foarte bine. Sigur că avem emoții și înainte de intervenția chirurgicală și în timpul intervenției chirurgicale, dar nu din cauză că nu suntem siguri că putem face intervenția, ci din cauză că știm ce înseamnă riscurile în intervențiile chirurgicale toracice. Adică, operăm cu cordul în bătaie, cu tot sângele pacientului în circulație continuă și operăm niște vase foarte, foarte mari, care sunt fragile sau fragilizate, să spun așa, de inflamația locală.  Fie că vorbim de un pacient cu cancer – în care boala neoplazică afectează acele vase – fie că vorbim de un pacient cu infecții repetate și cu aspergiloză și care a mai trecut și printr-un dublu transplant hepatic, riscurile sunt foarte, foarte mari. Și atunci da, avem emoții. Dar niciodată n-avem emoția că nu putem face intervenția chirurgicală”, punctează dr. Dobrițoiu.

Și nu în ultimul rând, pentru ca totul să ducă la succes trebuie ca între medic și pacient să existe încredere. Încredere câștigată în cabinet: „Pacientul îl câștigi de partea ta la discuțiile din cabinet. Există o chimie între medic și pacient, în care eu cred foarte tare.”

Până acum, dr. Dobrițoiu, împreună cu echipa sa, au peste 3 ani de experiențǎ în intervenții prin chirurgie robotică. „Nu recomand robotul la fiecare operație. Totul depinde de complexitatea cazului. Este un lucru foarte clar. Sunt mulți pacienți care văd în media că se fac operații cu robotul și atunci vin și cer. Dar au cazuri simple și atunci discut cu pacientul și-i explic că nu are indicație pentru chirurgia roboticǎ. Nu văd sensul pentru care aș face o intervenție cu instrumente foarte complexe cum este robotul, pentru diagnostice simple. Însă, în intervențiile complicate, robotul mă ajută foarte, foarte mult să operez în siguranță. Mă ajută pe mine, dar și pe pacient. Eu simt diferența și le comunic acest lucru și pacienților”, adaugǎ dr. Felix Dobrițoiu.

Articol susținut de Regina Maria