Cui îi pasă de schimbarea climei? Despre mitul leneș al generațiilor
Dacă este inacceptabil să faci generalizări radicale despre oameni în funcție de sex, rasă, sexualitate sau naționalitate, atunci de ce este perfect acceptabil să folosești stereotipuri pe baza vârstei unor „generații” definite în mod arbitrar? În SUA și Marea Britanie sunt identificate patru cohorte cu vârste cuprinse între 11 și 76 ani (Tabelul 1): Baby Boomers, Gen X, Millennials și Gen Z (cei care depășesc 76 ani sau cei care sunt născuți după 2010 sunt catalogați în Generația antebelică, respectiv Generația Alfa).
Rareori poate fi corect … să sacrifici un beneficiu prezent
pentru un avantaj îndoielnic în viitor.
John Maynard Keynes
Fondatorul macroeconomiei moderne
(trad. pers.)
Și, foarte probabil, ați auzit/citit clișeele, majoritatea negative, despre aceste generații, prezente abudent în mass media: De exemplu, Baby Boomers ar fi niște bătrâni sociopați, egoiști și tehnofobi, care au furat viitorul generațiilor mai tinere.
Cei mai mulți membri ai Gen X (42 – 55 ani) au fost etichetați ca fiind leneși, neloiali, o generație pierdută care se plânge că au avut o zi proastă la frizer/coafor. Stereotipurile folosite îi mai numesc skateboarder-i murdari, care ascultă muzică grunge, apatici și cinici. Și, cel mai rău, nu au nicio etică a muncii.
Despre Millennials (ori Gen Y, cei născuți aproximativ în perioada 1980 – 1995) se spune că ar niște „fulgi de zăpadă” narcisiști, deranjați emoțional, dar și bine educați, ambițioși, axați pe muncă.[1]
Gen Z, născută între 1996 și 2010, este cea mai numeroasă din istoria Americii care a crescut cu ajutorul tehnologiei, internetului și social media. Au fost etichetați ca fiind dependenți de tehnologie, materialiști, antisociali sau războinici ai justiției sociale.
Un aspect interesant legat de tinerii din Gen Z este credința în calitățile lor regenerative – o versiune re-încălzită a vechii credințe în progresul istoric inevitabil. Practic, începând din 1920, fiecare generație a avut liderii săi tineri, care credeau cu fervoare că grupurile pe care îi reprezintă vor instaura, în sfârșit, ordinea într-o lume haotică și vor împinge progresul social spre noi culmi. Ideea aceasta este conținută într-o remarcă făcută de filosoful francez August Comte încă din 1869, când a identificat conceptul de generație cu „viteza de bază a dezvoltării umane”:
Nu ar trebui să ascundem faptul că progresul nostru social se bazează în esență pe moarte; ceea ce înseamnă că pașii succesivi ai umanității necesită în mod necesar o inovație continuă… de la o generație la alta.[2]
Schimbarea climei și „conflictul” inter-generațional – un mit leneș
Începând cu contribuțiile fundamentale ale sociologului maghiar Karl Mannheim din prima jumătate a secolului al XX-lea, gândirea generațională a devenit o idee foarte puternică. Din păcate, a fost coruptă de stereotipuri și mituri care au creat o imagine complet greșită despre diferitele cohorte și „conflictele” dintre ele.
Aceste stereotipuri și mituri alimentează falsele „bătălii” și „conflicte” între generații. Un exemplu la îndemână este legat de atitudinea față de schimbarea climei. Mitul generațional curent, unul dintre cele mai distructive, pretinde că celor mai în vârstă nu le pasă de efectele apocaliptice ale schimbării climei și soarta planetei. Prin urmare, vârstnicii ruinează, prin inactivitatea și refractaritatea lor față de măsurile propuse de guvernele liberale, viitorul tinerei generații Z, singura și adevărata salvatoare a planetei.
Atunci când, la sfârșitul anului 2019, Greta Thunberg a fost numită Persoana Anului de către revista Time, avea doar 16 ani și a fost cea mai tânără laureată a premiului. Time a prezentat-o pe Greta ca fiind un purtător de stindard în lupta dintre generații [s.m.], un avatar al tinerilor activiști din întreaga lume. O sugestie clară că, pentru unii, ea se află în prima linie a unui război între tineri și bătrâni.
Sugestia a fost imediat preluată și, dintr-o dată, sloganul tinerilor eco-activiști din ultimii ani a explodat (sunt circa 800.000 menționări într-un motor de căutare): You will die of old age. I will die of climate change.
O binecunoscută vedetă a Gen Z, Billie Eilish, ridicând-o în slăvi pe eleva suedeză, a spus într-un interviu:
Greta Thunberg deschide calea… Să sperăm că adulții și bătrânii încep să ne asculte [cu privire la schimbarea climei]. Bătrânii vor muri și nu prea le pasă dacă murim și noi, dar noi nu vrem să murim încă.
Aceste declarații, chiar dacă aparent nu sunt belicoase la adresa Baby Boomers, suferă clar de gerontofobie.
Pe de altă parte, chiar dacă privim superficial marșurile climatice, observăm că sunt departe de a fi o mișcare universal tânără. De exemplu, la un eveniment Extinction Rebellion, organizat în Londra, 2019, cu Greta Thunberg invitată de onoare, persoanele acuzate de infracțiuni de către poliția metropolitană aveau vârste cuprinse între 19 și 77 de ani.
Ceea ce se reproșează bătrânilor și adulților de către tânăra generație este, în principal, gândirea „pe termen scurt”, chiar dacă, printre toate celelalte animale, noi suntem maimuțele care au învățat să privească înainte.[3] Creierele noastre, spre deosebire de creierele aproape tuturor celorlalte specii, sunt pregătite să trateze viitorul ca și cum ar fi prezent.
Dar faptul că noi putem gândi despre viitor nu înseamnă că o și facem întotdeauna. În competiția dintre gândirea „pe termen scurt” și cea „pe termen lung”, prima tinde să câștige. Un motiv evident pentru care nu petrecem atât de mult timp încercând să privim spre viitorul îndepărtat este că planificarea lui prezintă aspecte foarte greu de controlat. Există, de asemenea, și o motivare emoțională pentru reluctanța noastră de a planifica „pe termen lung”: suntem antrenați, cultural sau evolutiv, să fim obsedați de prezent, să ne îngrijorăm pe termen mediu și să ne aruncăm din minte termenul lung, ca și cum am scuipa o otravă.
O justificare a gândirii „pe termen scurt” din partea unuia dintre cei mai mari economiști ai lumii, John Maynard Keynes, din care am extras și motto-ul articolului, oferă elemente de gândire pragmatică:
Rareori poate fi corect … să sacrifici un beneficiu prezent pentru un avantaj îndoielnic în viitor …Nu este înțelept să privim prea departe; puterile noastre de predicție sunt reduse, iar controlul nostru asupra rezultatelor este infinitezimal. Prin urmare, principala noastră preocupare este fericirea propriilor noștri contemporani; ar trebui să ne ferim să sacrificăm un număr mare de oameni în numele unui scop incert, oricât de avantajos ar părea acesta.[4]
Care este realitatea din spatele unor astfel de stereotipuri? Există vreun merit în a vedea lumea printr-o lentilă generațională? Să trecem de la teorie la practică.
Publicația New Scientist și The Policy Institute of King’s College, Londra, au comandat un sondaj online la care au răspuns 2.050 adulți din Marea Britanie în perioada 2 – 9 august 2021. Tabelele cu date sunt disponibile la www.comresglobal.com. Profesorul Bobby Duffy (King’s College, Londra) a publicat analize statistice și grafice ale datelor aici.
Pentru a exemplifica atitudinile reale ale celor patru generații discutate mai sus, am ales următoarele răspunsuri ale intervievaților întrebați cât de mult le pasă de schimbarea climei.
INTERVIURILE HotNews.ro