Cui ii este frica de fracturarea hidraulica? Audiatur et altera pars…

În timpul lansării cărții mele „Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și realitate” la Librăria Universității „Al. I. Cuza” din Iași (27 octombrie 2014), un grup de (fr)activiști a început să împartă manifeste din partea unei organizații anti-fracturare. Liderul grupului a fost repede pus la punct de Rectorul Vasile Ișan și directorul Editurii Integral, dr. Costel Postolache. Manifestele conțineau o serie de întrebări la care eram invitat să răspund (eventual, pe loc, în timpul lansării cărții).

Deși am mai făcut o dată acest tip de exercițiu, legat de întrebări asemănătoare pe un alt site anti-fracturare (detalii se găsesc în cartea mea, capitolul 17, „Gazele de șist, fracturarea hidraulică și datul cu părerea pe Internet”), voi încerca să lămuresc unele aspecte neclare din noul set de întrebări de pe site-ul organizației anti-fracturare. (Precizez că este vorba despre același site care a publicat în luna iulie a.c. un articol sub-mediocru pe care l-am criticat atât eu, cât și Profesorul dr. m. c. al Academiei, Nicolae Anastasiu. Între timp, administratorul site-ului a șters toate cele 19 comentarii, marea majoritatea negative, la adresa articolului menționat).

Site-ul postează 10 articole recente (2011-2014) numite „articole științifice ce atestă impactul fracturării hidraulice asupra mediului și sănătății”. Primul dintre acestea este „Observations of static Coulomb stress triggering of the November 2011 M5.7 Oklahoma earthquake sequence”. Pentru cei care nu știu engleză, un autor anonim (pro-bono) a rezumat articolul în felul următor:

Cutremurele din 2011 din Oklahoma au inclus în secvența seismică şi un cutremur de o intensitate foarte mare, 5,7 grade pe scara Richter, pe data de 6 noiembrie 2011, cutremur care a fisurat o parte a sistemului de falii Wizetta, o zona complexă de falii de aproape 200 km, lângă Praga, Oklahoma. La mai puțin de 24 de ore înainte de cutremur, un altul mai redus ca intensitate a avut loc lângă puțuri active de injectare a apelor uzate (fluidul folosit la fracturare) şi un alt studiu l-a corelat cu operațiunile de injectare din acele puțuri. Cercetarea de față sugerează faptul că șocul provocat de injectarea fluidului  a dus la cutremurul ulterior de 5,7 grade, activându-se o zonă mai întinsă a faliei Wizetta.

Aici intervin, din păcate, acele situații neplăcute, stânjenitoare, când recurgerea la informații nedigerate de pe Internet creează incultură și dezinformare, urmate de manipulare. Pentru mine este clar că traducătorul anonim este un ageamiu în probleme de cutremure (seismologie) pentru că pe scara Richter se măsoară magnitudinea (cantitatea de energie eliberată în focarul seismic), nu intensitatea unui cutremur. (Intensitatea seismică se măsoară pe scara Mercalli Modificată MM[1] și se bazează pe estimarea daunelor produse de un cutremur. Gradele de intensitate pe scara MM se notează cu cifre romane, I – XII, și nu au zecimale). În plus, scara Richter nu se mai folosește de multă vreme (de peste 30 de ani), de aceea autorii articolului nu menționează numele Richter, care a fost introdus din burtă de traducător. În articol este scris M5.7, ceea ce se traduce în românește prin moment magnitudine 5.7 și se măsoară pe scara moment magnitudine (SMM), introdusă în 1979 de seismologii Thomas C. Hank și Hiroo Kanamori de la Caltech pentru a corecta problemele scării Richter[2].

Nu îndrăznesc să cred că același traducător ar putea să explice cititorilor site-ului ce înseamnă stresul static Coulomb și cum acel stres ar fi putut declanșa cutremurul din Oklahoma. Faptul că modelul Mohr-Coulomb folosit în articol este doar unul din cele 6 modele alternative care ar putea confirma/infirma concluziile articolului este ceva care, evident, necesită mult mai multe cunoștințe decât cele ale unui traducător de ocazie. Pur și simplu, traducătorul și-a dat cu părerea (un alt sport național românesc, apărut o dată cu Internetul) că M5,7 ar putea însemna „intensitatea”(!) unui cutremur măsurată de pe o scară nemaifolosită în SUA din 1979.

Dacă incultura seismologică este oarecum scuzabilă, manipularea unui articol în scopuri propagandistice este intolerabilă.

În primul rând, traducătorul afirmă, cu de la sine putere, că cutremurul din Oklahoma de pe 6 noiembrie 2011 ar fi fost unul de „o intensitate [sic!] foarte mare, 5,6 grade pe scara Richter”. Dar toate cutremurele cu o magnitudine cuprinsă între 5 – 6 grade sunt considerate „cutremure moderate”, aici incluzându-se și recentul cutremur din România din 22 noiembrie 2014. Deci, un cititor neatent poate fi păcălit ușor: un cutremur considerat pretutindeni ca fiind „moderat” devine dintr-o dată „foarte mare” dacă se asociază cu fracturarea hidraulică!!!

După care, traducătorul manipulează grosolan textul articolului atunci când își informează cititorii că

La mai puțin de 24 de ore înainte de cutremur, un altul mai redus ca intensitate a avut loc lângă puțuri active de injectare a apelor uzate (fluidul folosit la fracturare)[s.m.]

Nicăieri în textul articolului (prezentat ca „dovadă științifică”) nu apare termenul „fracturare” și introducerea lui frauduloasă în așa-zisa traducere este o dovadă clară de manipulare. Pe de altă parte, traducătorul anonim nu știe ce înseamnă ape uzate care se injectează în puțuri speciale și, dintr-un elan manipulator-propagandistic, a introdus textul subliniat din paranteză. Mă văd nevoit, așadar, să predau o scurtă lecție de forajul sondelor de petrol și gaze.

Orice exploatare a unui zăcământ de petrol și/sau gaze implică extragerea unei cantități variabile de apă de zăcământ(produced water), de regulă, o saramură cu multe resturi de hidrocarburi și alte substanțe. Ca ordin de mărime, în SUA se extrag zilnic peste 9 miliarde litri de apă de zăcământ din circa 900.000 de sonde în producție. Ce se poate face cu această cantitate de apă de zăcământ? Istoric, o parte din apa aceasta era lăsată să se evaporeze la suprafață, iar sarea rezultată era (și mai este încă în unele state) folosită pe timp de iarnă pentru deszăpezire. O altă parte se injectează în sonda de producție din care a fost extrasă în scopul măririi cantității de hidrocarburi (procedeul se numește water flooding = exploatare secundară cu injecție de apă de zăcământ). Înainte de injectare, apa trebuie curățată de hidrocarburile reziduale, săruri și suspensii care pot periclita, prin depuneri, spațiul poros al rezervorului de hidrocarburi. Procedeul necesită tehnologii speciale și ridică prețul de cost al hidrocarburilor extrase. În condițiile în care caracteristicile rocilor de zăcământ (în primul rând, permeabilitatea redusă) și a apei de zăcământ nu permit injecția secundară, apa produsă este injectată în altă parte, de regulă, în rezervoare sărăcite, prin intermediul unor puțuri de injecție.

În cazul statului Oklahoma ( pe care îl cunosc bine după opt ani de cercetări la University of Oklahoma), activitatea de extragere a țițeiului și gazelor a avut și are o amploare deosebită. De exemplu, pentru pregătirea tezei mele de doctorat, în perioada 1994-1997, am analizat peste 500.000 de foraje. Este lesne de imaginat că o activitate de extragere a hidrocarburilor de o asemenea anvergură a generat și generează în continuare cantități imense de apă de zăcământ care trebuie re-injectată undeva. Și aici intră în acțiune acele puțuri de injectare despre care se vorbește în articolul (prost) rezumat de mai sus.

În definiția „injected fluids”, pe lângă apa de zăcământ, intră și alte fluide, care, împreună, se vor numi ape uzate (wastewater). Este vorba de fluide produse de multe activități umane (industrie, zootehnie, spălătorii chimice etc.), ape uzate din instalațiile de canalizare, ape contaminate din diverse cauze și infiltrate în sistemele de canalizare etc.

O mică parte din wastewater este formată de apa de retur (flowback water), acea porțiune din lichidul de fracturare care se întoarce la suprafață. De exemplu, în partea de nord a Pennsylvaniei, forajele fracturate hidraulic în argila Marcellus produc între 9-35% apă de retur. Pe de altă parte, forajele fracturate hidraulic în aceeași argilă produc cu 35% mai puțină apă uzată decât forajele convenționale. Tot în Pennsylvania, apa de retur este re-utilizată în proporție de 90%.

În cartea mea am dat suficiente detalii despre apa de retur: cantitate, compoziție, tratament la suprafață, stocare, re-utilizare. Concluzia capitolului respectiv a fost că apa de retur produsă nu constituie componenta principală a apelor uzate care se injectează în Oklahoma și alte state americane sub stricta reglementare a Agenției de Protecția Mediului prin Programul de Control al Injectării Subterane (Underground Injection Control Program).

Situația statului Oklahoma, unde, întâmplător, un număr de puțuri de injecție operează în imediata apropiere a unui sistem de falii cu potențial seismic, nu trebuie considerată ca element definitoriu sau prohibitiv al fracturării hidraulice în general. Interesantă este și observația că, pe când era profesor asistent la University of Oklahoma, Katie M. Keranen (una din autorii articolului discutat aici) a publicat un studiu în revista Geology în care afirmă că cutremurul din 2011 a fost produs de injectarea apei uzate din forajele convenționale săpate în formațiunea Hutton, nu de lichidele folosite în fracturarea hidraulică.

O altă întrebare, pusă de mulți dintre cei interesați de seismicitatea indusă, este următoarea: De ce există activitate seismică în anumite regiuni, ca Oklahoma, și nu există în alte zone, cu mult mai multă activitate de foraj, producție și injecție a apelor uzate, precum zona de producție a argilei Bakken (Dakota de Nord și Montana)? Pe scurt, răspunsul este extrem de simplu: geologie diferită. Cu alte cuvinte, înainte de a blama o industrie sau o tehnologie pentru producerea de cutremure, este recomandabil să consulți un geolog expert în problema/zona respectivă.

O concluzie care infirmă legătura dintre fracturarea hidraulică și unele cutremure induse, a fost publicată recent (2014) de doi cercetători texani în revista Earth and Planetary Science Letters. Analizând 62 de cutremure, printre care unul cu un moment magnitudine de 4,6 din regiunea argilei Eagle Ford (argilă din care se extrage țiței), ei afirmă că respectivul cutremur a fost produs de extragerea fluidului (țiței), nu de injectarea fluidului de fracturare.

Și pentru că am adus în discuție Texasul, iată și ultima noutate în materie de cutremure induse. În luna octombrie a.c., Texas Railroad Commission (autoritatea statală care eliberează/retrage permisele de foraj) a amendat dispozițiile prin care se eliberează noi permise pentru puțurile de injecție a apelor uzate în vederea preîntâmpinării unor evenimente seismice. Începând din 17 noiembrie 2014, orice nouă cerere de eliberare a unui permis trebuie însoțită de o istorie documentată (extrasă din baza de data USGS – United States Geological Survey) a cutremurelor de pe o zonă de 100 mile pătrate (~259 km pătrați) din jurul noii locații. Totodată, Comisia poate modifica sau anula un permis de foraj dacă oamenii de știință consideră că acel foraj ar putea contribui la activitatea seismică din zonă. În prezent, seismologii de la Southern Methodist University din Dallas studiază dacă un puț de injectare din nordul Texasului a produs o serie de mici cutremure locale la începutul acestui an.

Preluând o teorie din economie („the tragedy of the commons”), aș vrea să reamintesc ceea ce am scris de câteva ori, că „tragedia” blogosferei românești anti-fracking este numărul prea mare de absolvenți la fără frecvență ai „celebrelor” universități Google, Wikipedia și YouTube, în detrimentul numărului mult prea mic de absolvenți al facultăților de geologie, geofizică sau petrol și gaze. Ce pot face unii dintre absolvenții celor trei „universități” menționate mai sus se poate vedea clar din prezentarea făcută aici.

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro