Cum ajungem să mâncăm prost și mult de la „o traumă colectivă”. „Uneori nu suntem conștienți de ce facem”

Cozile din comunism, lipsa de timp și obligația de a mânca tot din farfurie sub șantajul emoțional al părinților. Toate astea s-au făcut un ghiveci de traume legate de mâncare transmis din generație în generație, care a dus inclusiv la tulburări alimentare. Cum schimbăm asta?

Un român aruncă la gunoi, în medie, 70 de kilograme de mâncare pe an, arată o estimare privind risipa alimentară. Dar risipa alimentară nu este singura problemă, ci și relația cu mâncarea. Ajungem astfel să cumpărăm mult, ca să fie. Apoi, ajungem să mâncăm mai mult, pentru că e. Sau pe fond emoțional. 

Suferim de o traumă colectivă, spunea antropologul Vintilă Mihăilescu, pe care am preluat-o de la părinții și bunicii noștri din anii comunismului, când nimic nu era destul și se stătea la coadă pentru mâncare.

‍Trauma asta s-a perpetuat prin diverse obiceiuri familiale în viața de zi cu zi. Așa ajungem să facem stocuri din orice. E o teamă că nu avem suficiente sau că se termină prea repede.  

Cum putem să ne schimbăm obiceiurile 

„Totul vine din faptul că asociem mâncarea cu niște sentimente negative foarte puternice. Sentimentele negative rămân cu noi mult mai multă vreme și sapă mai adânc decât alea pozitive. Uneori, nu suntem conștienți de ele, dar sunt lucruri pe care le-am auzit de multe ori și creează un pattern emoțional care nu poate fi schimbat așa ușor”, spune jurnalista Georgiana Ilie.

Newsletter-ul ei de meal planning, pornit în urmă cu vreo trei ani, ajunge acum în fiecare săptămână în 25.000 de căsuțe de mail. Meal planning înseamnă să-ți planifici mesele pe o perioadă de timp, de exemplu, o săptămână, cu rețete, cumpărături, pregătit și gătit – fără să treci prin toți pașii ăștia în fiecare zi.

Georgiana „Jo” Ilie le trimite abonaților un plan de gătit săptămânal, cu liste de ingrediente și rețete pentru mesele din fiecare zi, ca să nu se mai chinuie cu întrebarea frustrantă „dar noi ce mai mâncăm azi?”.

Are și o aplicație, care stabilește automat cantitățile din fiecare produs. Încearcă să păstreze meniul săptămânal divers, cu mese alternate, dar nici nu recomandă planificarea a exagerat de multe cine sau prânzuri diferite pentru că nu este realizabil în raport cu numărul de ore dintr-o zi. 

Georgiana Ilie i-a învățat pe abonați cum să-și facă propriul lor meal plan cu mesele care le plac, dar și cum să țină evidența produselor alimentare pe care le au în casă printr-un tabel în care sunt trecute cantitățile și data de expirare.  

De ce mâncarea „ca la mama acasă” nu e mereu cea mai bună 

Când a pornit newsletter-ul de meal planning, făcea deja această planificare săptămânală de mese pentru ea de mai mult timp. Dar să scrie pentru alții a ajutat-o să fie mai conectată cu mâncarea, să fie mai atentă la ce legume și fructe sunt de sezon, la combinații și la mese care includ mai multe ingrediente – nu ca în studenție, când nu știa să gătească și trăia din omletă, iaurt și cartofi prăjiți, povestește Ilie.

Lucrarea ei de disertație, la care lucrează în prezent, urmărește să înțeleagă cum ne creștem relația cu mâncarea prin niște valori pe care nu le putem negocia, prin care stabilim ce e bun și ce nu e bun pentru noi. 

„Pe oricine întrebi, o să spună că mâncarea rea este junk food, mâncarea bună este ca la mama acasă. În realitate, e mult mai nuanțat felul în care împărțim mâncarea. Avem această tendință naturală de a crea tot timpul aceste categorii pentru a ne apăra de o mâncare rea care ne-ar face rău. Și atunci, relația asta cu mâncarea este foarte influențată de niște lucruri pe care nu le înțelegem până la capăt și care sunt viscerale, primordiale”, spune Georgiana Ilie

Gândirea asta vine din discursul de diet culture, în care „căutăm să ne învinovățim pentru lucruri care nu sunt reale”, spunea ea.

Poți spune despre o dietă că este rea – dacă mănânci, de pildă, doar prăjeli sau doar fast food, pentru că nu ai de unde să-ți iei toți nutrienții necesari. Dar nu despre o înghețată mâncată când și când, continuă Ilie.

Obiceiurile nesănătoase, transmise copiilor

„Copiii din Africa mor de foame și tu faci mofturi la mâncare”. Este o frază pe care au auzit-o adesea copiii, atunci când își împingeau din față farfuria cu mâncare pentru că nu le plăcea. 

Într-adevăr, foametea de pe planetă afectează un miliard de persoane în fiecare zi, însă obligatul sau menționatul unor astfel de șantaje în timpul meselor pot avea efecte dăunătoare asupra relației pe care copiii o au cu hrana, spun cercetările în domeniu. Acești copii cresc apoi în adolescenți și în adulți cu tulburări alimentare.

Studiile arată că o bună parte din relația copiilor cu hrana se dezvoltă în funcție de tipul de parenting pe care copiii îl primesc. La maturitate, pot căpăta obiceiul de a mânca pe fondul emoțiilor puternice, lucru asociat și cu depresia, anxietatea și stresul.

„Cu cât dăm mai multă valoare morală mâncării și cu cât asociem mai multe sentimente puternice, cum ar fi pedeapsa, vinovăția, «m-am chinuit atât să fac această supă și tu nu mănânci», cu atât ne îndepărtăm mai mult de instinctele noastre. E păcat, dacă vrei acest cuvânt neștiințific, în a asocia actul natural, normal de a mânca cu o valoare morală”, spune Georgiana Ilie.

Întrebările care ne arată dacă avem o relație sănătoasă cu mâncarea 

Când ți se spune că „nu ți-e foame, ți-e sete” când corpul tău cere hrană, ajungi mai târziu la supracompensare și chiar la tulburări de alimentație. Ajungi să mănânci prea mult sau prea puțin, ori prea mult din ce nu ar trebui.

Psihologii și nutriționiștii atrag atenția asupra vinovăției construite în jurul mâncării, sentiment cu care creștem când avem parte de genul acesta de pedepse și șantaj în copilărie. 

Ei spun că o relație sănătoasă cu hrana ar trebui să arate printr-un „da” la următoarele întrebări, scrie The Conversation:

1. îți înțelegi corpul, astfel încât să știi când îți este foame și când ești sătul?
2. consumi cantități adecvate și alimente diverse, la intervale regulate, astfel încât să obții din hrană toți nutrienții ce-ți sunt necesari?
3. te simți confortabil să mănânci împreună cu alții, dar și singur?
4. ești capabil să te bucuri de mâncare fără sentimente de vinovăție?

Mai multe răspunsuri de „nu”, explică terapeuții, indică faptul că este posibil ca mâncarea să-ți fi devenit un mecanism de adaptare și de răspuns la emoțiile negative, care declanșează centrul de recompensă al creierului. Asta înseamnă că, dacă creierul învață că se simte bine după ce mănânci, se va obișnui așa și vei continua să mănânci ca răspuns la emoțiile negative.

Alimentația emoțională și episoadele de alimentație necontrolată sunt mai susceptibile de a fi asociate cu simptome ale tulburărilor de alimentație și cu o dietă de mai slabă calitate, mai explică specialiștii. 

„Una dintre relațiile cele mai complicate pe care le putem avea”

Meal planning-ul, spune Georgiana Ilie, nu e despre petrecut ore întregi într-o zi la aragaz și nici doar despre mâncat sănătos. Meal planning-ul este despre a te organiza mai bine, mai eficient și mai flexibil. Oferă varietate pentru că ai stabilite cumpărăturile și gătitul, ai mese alternative și gustări fără să-ți burdușești frigiderul. Bagi în coș doar ceea ce mănânci – în felul ăsta, ai bugetul sub control și consumi responsabil, fără risipă -, și te vei uita mai cu atenție la relația ta cu mâncare, băgând sau eliminând lucruri din meniu.

Să respecți un plan alimentar pe șapte zile nu este pentru toată lumea, subliniază Ilie. E bine să începi cu planificarea pe două, poate trei zile, să vezi cum e. E suficient chiar și atât. 

Nu e vorba despre planificarea meselor pe zile întregi, cât este despre a te uita la ce pui în farfurie și a-ți asculta organismul.

„Ține mult de grija de sine relația noastră cu mâncarea, și cu cât de maturi emoționali suntem. Eu am avut unele aspecte în relația cu mâncarea pe care pur și simplu nu le-am conștientizat până când n-am ajuns să fac diverse experimente legate de cât mănânc, la ce ore, cum combin alimentele, cât de mult pot renunța la lactate și carne versus să abordez o variantă mai diversă în dietă. E, cred, una dintre relațiile cele mai complicate pe care le putem avea în viață”, spune și Cami Gui, care a înființat programul Food Waste Combat, pentru a lupta cu risipa alimentară.