Cum înaintează Republica Moldova spre Vest: veștile bune și obstacolele pe care le întâmpină. Interviu cu analistul Igor Boțan

Cea mai mare realizare a Republicii Moldova din ultimul an este că și-a redobândit calitatea de partener credibil în relațiile cu partenerii de dezvoltare – UE, SUA și un șir de instituții internaționale, spune Igor Boțan, reputat analist politic din Republica Moldova.

”Ucraina este, într-adevăr, un partener foarte dificil. Dar ea reprezintă scutul natural de protecție împotriva realizării ambițiilor Rusiei în așa-zisa Novorossia, inclusiv în Transnistria, de aceea, este fundamental ca Republica Moldova aibă o bună cooperare cu Ucraina. Problemele din dosarul ucrainean la care v-ați referit nu influențează cooperarea cu UE, întrucât ambele state au interesul să aibă comunitatea europeană în calitate de partener strategic. Dimpotrivă, aflarea în cadrul Parteneriatului Estic contribuie la soluționarea treptată a problemelor existente între cele două state. Aici am putea exemplifica. Abia după ce Republica Moldova și Ucraina au semnat planurile de acțiuni cu UE a fost posibilă schimbarea atitudinii Ucrainei față de reglementarea transnistreană, a fost admisă misiunea de monitorizare EUBAM la hotarul moldo-ucrainean, demarând și procesul delimitării frontierei pe segmentul transnistrean.” – Igor Boțan

Igor Boțan, analist politic, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT (din 1999). Din anul 2000, comentator politic la Radio Europa Liberă, BBC și The Economist Intelligence Unit. Interesat mai ales in fenomenul electoral, istoria partidelor politice, dezvoltarea societății civile.​

De aici, din Romania, Republica Moldova pare sa fi avut un an de succes neîntrerupt. Sigur, Moldova trece prin diferite crize, dar sunt o puzderie de vesti bune, de toate felurile. O activitate diplomatica febrila cu realizări importante. Doar acum un deceniu, pe vremea lui Iurie Leancă, am mai văzut așa ceva. Sintetic, care au fost realizarile, care au fost eșecurile și care au fost piedicile majore?

Igor Boțan: Cea mai mare realizare a Republicii Moldova din ultimul an este că și-a redobândit calitatea de partener credibil în relațiile cu partenerii de dezvoltare – UE, SUA și un șir de instituții internaționale. Practic, aceste realizări se manifestă prin sprijin politic și financiar consistent și ajutoare indispensabile în combaterea pandemiei COVID-19. De fapt, în 2021, Republica Moldova a reușit, oarecum, să se apropie de situația pe care a avut-o în 2010, după organizarea la Bruxelles a forumului “Rethink Moldova”. Atunci partenerii de dezvoltare, în cooperare cu autoritățile de la Chișinău, stabiliseră un program de sprijin pe termen mediu, în domenii cheie de dezvoltare, cu un sprijin financiar solid, care trebuia să se fi încununat cu o istorie de succes, servind drept model de urmat pentru celelalte state ale Parteneriatul Estic. A fost ora astrală a activității vice-premierului, Iurie Leancă, la care v-ați referit, urmată de o activitate diplomatică febrilă, care a cuprins și vizita la Chișinău, în martie 2011, a vice-președintelui Joe Biden, pentru a se convinge personal de existența istoriei de succes.

După descoperirea furtului miliardului în 2014, s-a ales praf și pulbere din acea istorie de succes. Abia după victoria Maiei Sandu la prezidențialele din 2020 și a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la parlamentarele din anul curent, Republica Moldova reușește încet-încet să își recupereze pozițiile pierdute în relațiile cu partenerii de dezvoltare. Actualmente, însă, după lecțiile învățate, nimeni nu mai semnează cecuri în alb Republicii Moldova, dimpotrivă, sprijinul este condiționat de realizări concrete. Primul an de mandat al președintelui Maia Sandu a fost dedicat, preponderent, depășirii crizei politice și guvernamentale și consolidării guvernării PAS.

Piedicile majore sunt de ordin conjunctural, fiind vorba de trei crize globale – energetică, pandemică și cea a prețurilor. Impactul acestor crize e de natură să submineze dramatic pozițiile actualei guvernări, periclitând desfășurarea reformelor și a proiectelor anunțate prin devierea eforturilor și resursele modeste pentru anihilarea efectelor provocate de ele.

Cel mai mare pariu al Maiei Sandu este reformarea justiției. Dar Justiția se tot reformează de peste un deceniu, cu bani mulți de la Bruxelles și Washington și chiar București. Cu rapoarte entuziaste, după care experții realizează că totul a fost o minciună. Sunt șanse ca acum chiar să se reformeze Justiția? Care este stadiul reformelor? Ce piedici majore există.

Igor Boțan: Există mult scepticism în privința eventualului succes al reformei justiției. Din luna mai 2011 și până în prezent asistăm la cel puțin patru ediții ale reformei justiției. În această perioadă au avut loc realizări importante, care nu pot fi trecute cu vederea. Cadrul legal și structural pentru funcționarea justiției a fost îmbunătățit considerabil. Dar guvernările oligarhice precedente ne-au demonstrat cum legile bune pot fi fentate prin intermediul unor suprastructuri invizibile, dar extrem de eficiente. Actualmente, sarcina principală a guvernanților este să se asigure că tentaculele care țineau sub control și dirijau acțiunile unor grupări din mediul judecătoresc și al procurorilor sunt dezactivate. De aceea, s-a ajuns la necesitatea evaluării externe și extraordinare a judecătorilor și procurorilor. O lege în acest sens este în curs de elaborare și va fi adoptată în următoarele luni. În astfel de circumstanțe, nu e de mirare că există opoziție din partea grupărilor respective, lucru care s-a resimțit plenar în activitatea și luările de poziție ale organelor de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.

Guvernarea a început noua fază de reformare a justiției prin modificarea normelor referitoare la componența organe de autoadministrare, pentru a le transforma din caste închise în structuri susceptibile influențelor reformatoare. Evident, au existat critici și opoziție față de acest proces. Un aspect important îl reprezintă și căutarea balanței între asigurarea independenței funcționale a justiției și limita acceptabilă a interferenței din afara acesteia. Pentru ca reforma justiției să se încununeze cu succes nu sunt suficiente doar eforturile guvernanților. Mai e necesară și contribuția judecătorilor și procurorilor la curățarea sistemului, evident, a celor care nu au fost parte a grupărilor influențate de oligarhi, nu au fost implicați în scheme și nu au comis abuzuri. Această contribuție se așteaptă să se manifesta în cadrul adunărilor generale a celor două structuri. Foarte curând vom avea prilejul să vedem dacă există mase critice de judecători și procurori care chiar își doresc curățarea sistemului. Abia atunci vom fi în drept să vorbim despre eventualul succes al reformei inițiate de guvernanți.

Ce șanse are anti-corupția pe termen scurt? Ce s-a facut, ce se poate face?

Igor Boțan: Corupția este adânc înrădăcinată și ar fi o naivitate să presupunem că în termene restrânse aceasta va fi învinsă sau, cel puțin, menținută la un anumit nivel tolerabil. Ceea ce e încurajator e că avem pe față voința politică a guvernanților de a combate corupția. Voința politică este, de fapt, factorul cheie al eventualului succes. Acțiunile concrete ale autorităților sunt îndreptate actualmente spre schimbarea conducerii instituțiilor specializarea în domeniul anti-corupție. De asemenea, a fost identificat un model funcțional de combatere a corupției. În acest sens, este adesea invocată experiența DNA-ului din România, precum și cea a altor state. Astfel, guvernarea PAS intenționează să reformeze Procuratura Anticorupție după modelul DNA, care se va ocupa exclusiv de marea corupție. Instrumentarul operativ în procesul de combatere a corupției este mânuit de Centrul Național Anticorupție (CNA) și Autoritatea Națională de Integritate (ANI), ultima având un rol deosebit în combaterea îmbogățirii ilicite. În plus, se preconizează Constituirea unui Tribunal și a Curții de Apel Anticorupție care ar trebuie să examineze în fond și, respectiv, în apel dosarele de mare corupție. Mai este preconizată modificarea Constituției pentru a permite confiscarea averii pe care funcționarii și demnitarii nu o pot justifica. Dar nu există nicio certitudine că acest obiectiv va fi atins.

Care mai e acum, în societate, atitudinea față de Plahotniuc, Șor, Platon?

Igor Boțan: Atitudinea față de Plahotniuc, Șor și Platon este una negativă. Dovadă în acest sens este succesul la alegerile prezidențiale și parlamentare al politicienilor și partidelor care au promis combaterea corupției și reformarea justiției pentru pedepsirea celor implicați în delapidarea banului și proprietății publice, utilizarea instituțiilor statului în tot felul de scheme criminale, precum e și cazul faimosului laundromat. Totuși, trebuie să recunoaștem, există un segment de cetățeni, care împărtășește ideea că toți politicienii sunt hoți și corupți sau, cel puțin, sunt coruptibili. De aceea, pentru acest segment este acceptabilă susținerea politică a oligarhilor și afaceriștilor cu reputația pătată. Despre aceștia se crede că chiar dacă au participat la furturi și delapidări, ei manifestă generozitate, atunci când împart din cele furate cu populația sărăcită.

În sensul celor menționate, Vlad Plahotniuc era văzut de mulți drept un politician proceput și generos, care făcea cadouri unor categorii de cetățeni prin intermediul Fundației Edelweiss sau din contul bugetului public sau atunci când dispunea achitarea plăților suplimentare în preajma sărbătorilor religioase. Pe de altă parte, Ilan Șor a constituit o rețea de așa-zise magazine sociale, finanțată de o fundație condusă de o rudă apropiată. Scopul rețelei este să realizeze mărfuri și produse alimentare cu discount. Astfel, cheltuielile financiare erau convertite în suport politic. În acest sens, Șor și-a creat o clientelă de zeci de mii de cetățeni, care votează cu partidul său politic. Efectele le avem pe față chiar în prezent, cu referire la recentele alegeri pentru funcția de primar a municipiului Bălți, unde câștigător a ieșit candidatul Partidului Șor. Autoritatea electorală s-a văzut nevoită să anuleze a patra oară înregistrarea unui candidat electoral al Partidului Șor pe motiv de încălcare a prevederile legale privind finanțarea alegerilor. Oricum, recentele alegeri din Bălți arată că crizele energetică, pandemică și cea a prețurilor, creează premise pentru ca cetățeni sărăciți să se prindă în mrejele generozității hoților de miliarde.

Ce se mai aude de Plahotniuc? Sunt șanse să fie recuperați banii?

Igor Boțan: Au trecut exact 7 ani din momentul în care am fost anunțați despre furtul miliardului din sistemul bancar. Autoritățile nu pot răspunde la întrebarea când vor fi recuperați banii. Actualmente există multe supoziții privind existența unei rețele organizate pe care Plahotniuc ar fi lăsat-o în instituțiile cheie ale statului, responsabile de investigarea furtului miliardului. Uneltirile acestei rețele, alături de incompetență, ar reprezenta principalele obstacole în investigarea fraudei bancare și recuperarea banilor. În astfel de circumstanțe, autoritățile abia au demarat curățarea instituții pentru a tăia tentaculele caracatiței, dar cât de eficiente vor fi acțiunile instituțiilor respective după curățarea știe doar Bunul Dumnezei. Un lucru e cert – cu trecerea timpului șansele recuperării banilor sunt tot mai mici.

Despre Plahotniuc știm că a dispărut din Republica Moldova pe 14 iunie 2019, la fel ca și Ilan Șor. Opinia publică n-a fost informată nici măcar despre mijloacele de transport și punctele de trecere a graniței prin care au dispărut cei doi. Este vorba despre persoane despre care Procuratura Generală afirmă că ar fi principalii beneficiari ai furtului miliardului. Plahotniuc ar fi organizatorul operațiunii, iar Șor ar fi unul dintre principalii executanți. Ceea ce știm cu certitudine este că Plahotniuc s-a aciuat inițial în SUA și a încercat să obțină acolo azil politic. Ulterior, ar fi revenit în Europa și ar fi vizitat România, Cehia, Turcia etc. Acum două luni, la începutul lui octombrie, Procurorul general anunța că Plahotniuc s-ar afla, fie în Turcia, fie în Arabia Saudită. Mai știm că numele lui Plahotniuc, ca și cel al lui Șor, nu figurează în listele infractorilor anunțați în căutare de pe site-ul Interpol.

În media din Moldova însă lucrurile par a fi rămas înghețate. Care e situația? Cât controlează rușii? Care mai e situația media pro-democrate și pro-europene? Se poate gasi o formula prin care televiziunile din Moldova sa iasa de sub controlul oligarhic?

Igor Boțan: Situația media din Republica Moldova este distorsionată de influențe străine și oligarhice. Înțelegem că toate procesele sociale sunt inerțiale, de aceea, dezghețul poate dura mai mult decât ne-am dori. Totuși, trebuie să recunoaștem că dezghețul în domeniul media a demarat recent, odată cu modificarea Codului serviciilor media audiovizuale. Respectiv, avem o componență nouă a Consiliului de supraveghere și un nou președinte al companiei publice TeleRadio-Moldova. De asemenea, avem o nouă componență a Consiliului Audiovizualului, care are misiunea asigurării unei informări pluraliste şi obiective a populaţie. De activitatea noii componențe a Consiliului Audiovizualului depinde soluționarea problemelor la care vă referiți.

Investigațiile experților media arată că cel puțin o duzină din cele mai populare televiziuni din Republica Moldova sunt controlate de politicieni sau oligarhi. Astfel, Vlad Plahotniuc controlează direct sau prin intermediari 4 televiziuni importante – Prime, Publika TV, Canal 2, Canal 3, precum și un șir de alte instituții media. Ilan Șor, care a fugit din țară în aceeași zi cu Plahotniuc, are două televiziuni. Și Partidului Socialiștilor, condus de ex-președintele Igor Dodon, este susținut de 4 televiziuni – Primul în Moldova, NTV, Accent TV și TNT. Primele două sunt de fapt televiziuni rusești, cu o audiență impunătoare, fiind retransmise pe teritoriul Republicii Moldova cu inserțiunii de programe locale. Televiziunile rusești sunt, evident, promotoare ale mesajelor propagandistice, uneori cu caracter iredentist. De exemplu, deputații partidului de guvernare din Rusia, printre care și nepotul lui Molotov – Veaceslav Niconov, au formulat recent pretenții teritoriale fată de Kazahstan chiar în timpul unei emisiuni televizate, nemaivorbind despre pretențiile permanente față de Ucraina vehiculate de televiziunile rusești. De aceea, în 2018 buletinele de știri și programele analitice ale posturilor TV rusești, retransmise în Republica Moldova, au fost interzise, iar radiodifuzorii riscau să fie amendați pentru ignorarea interdicțiilor. Acum un an, însă, majoritatea parlamentară a socialiștilor și Partidului Șor au înlăturat această interdicție.

Sigur, e nevoie să se facă ordine în media din Republica Moldova pentru a diminua influențele oligarhice și cele străine. Pentru aceasta e nevoie de concretizarea conceptului de securitate informațională a Republicii Moldova. De asemenea, sunt necesare: precizarea și aplicarea normelor referitoare la neadmiterea creării monopolurilor în spațiul informațional; identificarea precisă a beneficiarilor efectivi, care stau în spatele televiziunilor; evaluarea profesionistă a funcționării pieței de publicitate, a instituțiilor de distribuire a acestei, cu accent pe susținerea produselor media autohtone; asigurarea mecanismelor credibile de măsurare a rating-urilor de audiență etc. Toate aceste lucruri se discută de ani buni, dar situația se schimbă foarte lent sau chiar se mișcă în sens invers.

Cât privește situația media pro-democrate, aceastea, pe lângă faptul că se văd obligate să mențină în cadrul unor standarde, mai au și misiunea de diminuare a dezechilibrelor provocate de presa oligarhică și cea străina. Pentru a fi competitive, o parte a canalelelor media pro-democratice au nevoie de suportul financiar din partea unor organizații internaționale. Acest lucru le vulnerabilizează, fiindcă la rândul lor sunt acuzate că ar promova interese străine. În astfel de circumstanțe, soluția ideală ar fi ca politicile Consiliului Audiovizualului și reglementarea adecvată a pieței de publicitate să ofere condiții propice pentru o competiție sănătoasă între instituțiile media.

Care este atitudinea Republicii Moldova față de Rusia? Ce caută să obțină, care sunt interesele Moldovei in această relație?

Igor Boțan: Actuala guvernare din Republica Moldova își dorește readucerea relațiilor cu Rusia în albia normalității, însemnând necesitatea soluționării unui șir de probleme presante, pe care le reiterează de-a lungul anilor în cadrul numeroaselor platforme internaționale și bilaterale: a) retragerea prezenței militare de pe teritoriul Republicii Moldova; b) casarea munițiilor netransportabile din depozitele de la Colbasna; c) soluționarea durabilă a conflictului transnistrean în cadrul constituțional existent; d) eliminarea barierelor artificiale în cale cooperării comercial-economice, în special a accesului produselor moldovenești pe piața rusă; e) protecția socială a muncitorilor moldoveni din Rusia etc.

Probleme în relațiile bilaterale, așa cum vedem, sunt multe și dificil de soluționat. De aceea, guvernările, inclusiv cea comunistă a lui Vladimir Voronin, au pledat pentru integrarea europeană ca alternativă la apropierea de Rusia. Europa are valori și standarde pe care le putem accepta sau critica, Rusia însă are ambiția declarată de a-și reface măreția, redevenind un pol al lumii multipolare în limitele a ceea ce numește Russkii Mir (Lumea rusească), care ar trebuie să cuprindă întreg spațiul fostei URSS. În astfel de circumstanțe, chiar și comunistul Voronin s-a văzut nevoit să facă alegerea în favoarea integrării europene, declarând că dacă partenerul strategic, care e Federația Rusă, nu vrea să ne ajute să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm, atunci Republica Moldova va căuta alți parteneri strategici – UE, SUA etc. Problema lui Voronin a constat în faptul că nu a putut deveni credibil pentru occidentali, pierzându-și și credibilitatea în relațiile cu Rusia. Asta după refuzul semnării Memorandumului Kozak de federalizare a Republicii Moldova.

Cum se coordoneaza Republica Moldova cu Ucraina și Georgia în fața Uniunii Europene? Recent, pe 1 decembrie, cei trei prim ministri au fost impreuna la Bruxelles și s-au intalnit cu Ursula Von Der Leyen. Care este planul de acțiune comun? De pildă, pe 2 decembrie, a fost adoptat un plan de asistență de Consiliul Uniunii Europene, pentru armata Republicii Moldova. La fel si pentru Georgia si Ucraina. Cât e de profundă această colaborare?

Igor Boțan: Voi începe cu profunzimea colaborării Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei în raport cu Uniunea Europeană (UE). Ea are o istorie ceva mai lungă. Cooperarea a început în 2005, odată cu semnarea a așa-ziselor planuri de acțiuni de către fiecare dintre cele trei state cu UE. Motive pentru coordonare au servit presiunile Rusiei după revoluția rozelor în Georgia, revoluția oranj în Ucraina și refuzul conducerii Republicii Moldova să semneze memorandumul de federalizare. Într-un asemenea context, ex-președintele Voronin a convocat la Chișinău summit-ul statelor GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova) pentru a pune bazele: “combaterii cu eforturi comune a fenomenelor care ameninţă securitatea regională,… securizarea regiunii GUAM şi asigurarea stabilităţii în această zonă, printr-o colaborare mai strânsă între statele membre cu UE şi SUA”.

Așa-zisele revoluții cromatice au iritat Rusia, care a decis să-și precizeze obiectivele politicii externe, insistând ca republicile ex-sovietice să rămână în spațiul intereselor exclusive ele Rusiei. Această pretenție a fost combătută public de oficialii polonezi și suedezi care, după conflictul ruso-georgian din august 2008, au pledat în favoarea unui spațiu al responsabilităților comune ale Rusiei și UE în fostele republici sovietice. În astfel de circumstanțe, în 2009, a avut loc transformarea Politicii de Vecinătate a UE în Parteneriatul Estic, care prevedea, inclusiv, asocierea fostelor republici sovietice cu UE. Parafarea și semnarea acordurilor de asociere cu UE au servit drept factor iritant suplimentar pentru Rusia, care a introdus embargouri comerciale noi împotriva Republicii Moldova și Georgiei, iar în privința Ucraine a căutat pretexte pentru anexarea, în 2014, a Crimeii și provocarea ulterioară a războiului în Donbass.

Toate evenimentele menționate demonstrează că procesele de integrare europeană ale celor trei republice ex-sovietice au făcut ca Rusia să reacționeze extrem de virulent. În astfel de circumstanțe, este evident că se impune cooperarea celor trei state, care se confruntă cu probleme similare, pentru a rezista presiunilor Rusiei. Curios, dar în acest sens am fost martorii constituirii trilateralei oligarhice: Poroșenco-Plahotniuc-Ivanișvili, pe care însă UE nu a dorit s-o oficializeze. În schimb, după plecarea de la guvernare a lui Poroșenco și Plahotniuc a fost proclamată constituirea Trio-asociat, pe care UE îl tratează ca atare și cu care este dispusă să coopereze. Scopul declarat al acestei cooperări este aprofundarea dialogului politic și integrare economică și sectorială ale celor trei state cu UE.

De curând, în contextul tensionării situației regionale, în special la hotarele Ucrainei cu Rusia, am asistat la adoptarea măsurilor de asistență din partea Consiliului European pentru consolidarea capacităților militare și de apărare ale Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei pentru următorii trei ani. Asistența se oferă în cadrul Facilității Europene pentru Pace (EPF), vizând promovarea „rezilienței interne și păcii”. Respectiv, Republica Moldova va beneficia de €7 milioane, Georgia – €12,75 milioane, Ucraina – €31 milioane, pentru consolidarea capacităților armatelor în domeniile medical și ingineresc. De fapt, trebuie să ne așteptăm că acțiunile concrete de cooperare ale UE cu trio-asociat vor fi trasate în cadrul viitorului summit al Parteneriatului Estic.

Așadar, am dat startul cooperării între fostele republici sovietice în cadrul summit-ul GUAM din 2005, dar am ajuns în 2021 în cadrul Trio-asociat al Parteneriatului Estic. Pe drum am pierdut Azerbaidjanul, care și-a găsit protecția în persoana Turciei, cu ajutorul căreia și-a soluționat, e adevărat că de o manieră specială, problema Karabah-ului.

Platforma Crimeea este un demers inițiat de Președintele Ucrainei pentru a îmbunătății coordonarea răspunsului internațional față de agresiunile Rusiei. Care este implicarea Moldovei în această platformă?

Igor Boțan: Implicarea Republicii Moldova în cadrul Platformei Crimeea este foarte modestă, dar necesară. Altminteri, ar fi lipsită de sens apartenența sa la trio-asociat. Discuțiile din cadrul acestei Platforme reiterează tezele vehiculate, de exemplu, în cadrul adunărilor ministeriale anuale ale OSCE, sau în rezoluțiile ONU. Totuși, Platforma contează în manifestarea solidarității cu Ucraina. Este un lucru deranjant pentru Rusia. În acest context, opoziția comuno-socialistă nu scapă nicio ocazia pentru a învinui guvernarea PAS că s-ar face vinovată de explozia prețurilor la gaze pe motiv că ar promova politici anti-rusești, odată ce a acceptat ca Moldova să fie parte la Trio-asociat și Platforma Crimeea. De fapt, politica guvernării PAS în raport cu Rusia este foarte asemănătoare cu cea promovată de ex-președintele Voronin în 2005, când a convocat summit-ul GUAM la Chișinău.

Relația cu Ucraina a fost resetată după câștigarea președinției de către Maia Sandu. Totuși, dosarul moldo-ucrainean cuprinde foarte multe probleme nerezolvate, pornind de la problema râului Nistru, problema conflictului hidroenergetic de la Dnestrovsk, finalizarea delimitării frontierei pe segmentul moldo-transnistrean, tematica transnistreană, recunoașterea limbii moldovenești. Vor influența ele relația celor două țari și cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic?

Igor Boțan: Ucraina este, într-adevăr, un partener foarte dificil. Dar ea reprezintă scutul natural de protecție împotriva realizării ambițiilor Rusiei în așa-zisa Novorossia, inclusiv în Transnistria, de aceea, este fundamental ca Republica Moldova aibă o bună cooperare cu Ucraina. Problemele din dosarul ucrainean la care v-ați referit nu influențează cooperarea cu UE, întrucât ambele state au interesul să aibă comunitatea europeană în calitate de partener strategic. Dimpotrivă, aflarea în cadrul Parteneriatului Estic contribuie la soluționarea treptată a problemelor existente între cele două state. Aici am putea exemplifica. Abia după ce Republica Moldova și Ucraina au semnat planurile de acțiuni cu UE a fost posibilă schimbarea atitudinii Ucrainei față de reglementarea transnistreană, a fost admisă misiunea de monitorizare EUBAM la hotarul moldo-ucrainean, demarând și procesul delimitării frontierei pe segmentul transnistrean. Actualmente, autoritățile moldovene insistă pe implicarea instituțiilor UE în soluționarea problemei râului Nistru.

Dosarul Transnistria. Ce așteptări aveți aici? Maia Sandu a cerut din nou retragerea trupelor rusești. O cerere întemeiată, dar e posibil vreun progres palpabil?

Igor Boțan: Privitor la reglementarea transnistreană așteptările nu pot fi decât foarte pesimiste. În timpul apropiat este imposibil vreun progres palpabil în reglementarea transnistreană. În 2005 a fost adoptată legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului, care prevede că reglementarea conflictului poate avea loc doar în cadrul constituțional existent. Drept răspuns, în 2006, după așa-zisul referendum din Transnistria privind aderarea la Rusia, a fost lansată și vehiculată intens ideea asocierii Transnsitriei cu Rusia după modelul asocierii Puerto-Rico cu SUA. Astfel, Transnistria a devenit, de fapt, un fel de ancoră, care ține Republica Moldova legată de Rusia și reprezintă un factor imposibil de ignorat în eventualele procese de aderarea la UE sau de reunificare cu România. Chiar și ideea renunțării la Transnistria de dragul reunirii, vehiculată în anumite cercuri, pare a fi irealizabilă, fiindcă Constituția Republicii Moldova prevede în mod expres că teritoriul țării este inalienabil, iar pentru modificarea acestei clauze constituționale ar trebuie să voteze cel puțin o jumătate din cetățenii cu drept de vot, adică peste 1.6 milioane de cetățeni. Statisticile electorale arată că la alegerile naționale participă aproximativ 1.5 milioane.

În plus, orice demers al autorităților moldovene de convingere a Rusiei să-și retragă prezența militară din Transnistria se ciocnește, începând cu octombrie 1994, de același răspuns – este necesară sincronizarea retragerii prezenței militare cu definitivarea reglementării politice a conflictului, adică de oferirea unui statut juridic Transnistriei. Ultima refuză în mod principial să discute problema statutului juridic în cadrul Republicii Moldova, insistând pe recunoașterea independenței. Rusia, în schimb, își joacă rolul de pacificator și mediator în procesul de negocieri, apărător al integrității teritoriale a Republicii Moldova. În acest context, Rusia insistă pe un compromis mutual, în sensul federalizării, așa cum prevedea și faimosul Memorandum Kozak. Acceptarea unei soluții federaliste ar însemna că centrul de adoptarea a deciziilor se va diviza în trei – Chișinău, Tiraspol și Comrat. Ar fi soluția perfectă pentru Rusia să ia sub control total Republica Moldova. După provocarea războiului din Donbass, Republica Moldova se vede obligată să fie foarte precaută în procesul de reglementare transnistreană pentru a nu crea eventuale precedente ce ar putea fi speculate în reglementarea conflictelor din Ucraina.

Care este acum situația livrarilor de gaze de la Gazprom? Recent s-a încheiat un acord pe cinci ani. Am auzit voci care spuneau ca s-au facut prea multe concesii Moscovei in acordul incheiat. E adevarat?

Igor Boțan: Actualmente Gazprom livrează gaze către Republica Moldova în conformitate cu prevederile contractului semnat încă în 2006, care este prelungit pentru următorii 5 ani. Dar ne-am convins că în domeniul livrării gazelor factorul politic persistă și are o pondere foarte mare. Astfel, în pofida prevederilor contractului prelungit dintre Gazprom și MoldovaGaz, Rusia tratează Republica Moldova și Transnistria de o manieră diferențiată. De exemplu, Transnistriei nu i se cere socoteală pentru o datorie de aproximativ 8 miliarde de dolari, iar Republica Moldova poate fi sancționată în orice moment, dacă acumulează datorii curente, așa cum s-a întâmplat recent, când a fost necesară intervenția Guvernului și a Parlamentului pentru a achita o datorie acumulată de o întreprindere de stat. Transnistriei i se permite să acumuleze noi datorii, iar consumatorii din regiune achită un preț de aproximativ 10 ori mai mic decât cel pe care îl achită cei de pe malul drept al Nistrului. Acest detaliu este folosit la greu în lupta propagandistică, care pune în evidență cât de importantă ar fi apropierea Republicii Moldova de Federația Rusă pentru binele cetățenilor, adică, se spune, UE oferă resurse financiare guvernării, care nu se știe cum le cheltuiește, dar Rusia poate economisi banii în buzunarele oamenilor.

Sunt convins că sub presiunea circumstanțelor – sistarea alimentării cu gaze în perioada rece a anului, s-au făcut concesii serioase. Cea mai importantă concesie s-ar referi la amânarea implementării prevederilor Pachetului III energetic. Pe de altă parte, atâta timp cât situația financiară a majorității cetățenilor este precară, Guvernul este limitat în resurse, iar alimentarea cu gaze din surse alternative este incertă, este dificil să dăm o apreciere tranșantă, pozitivă sau negativă, contractului semnat. Răspunsul concis ar fi – circumstanțele de pe piața energetică și nu calculele elaborate au determinat condițiile semnării contractului. Probabil, doar odată cu schimbarea conjuncturii de pe piața energetică europeană vom putea afla dacă s-a greșit sau nu la semnarea contractului pe un termen de 5 ani.

Care este relatia cu Romania? Cât de clară este acum, după convorbirile de la București, ”apropierea strategică” de România? Care sunt pașii interconectării de România? De un deceniu tot construim la gazoduct și vedem că el nu prea ajută Moldova. La fel și cu rețelele electrice. Domina impresia că se vorbește prea mult și se face prea puțin. Cât e de corectă este acesta impresie?

Igor Boțan: Apropierea strategică de România este un proces obiectiv, confirmat în mod constant de sprijinul pe care îl acordă România Republicii Moldova. Această apropiere este reflectată în cercetările sociologice din ultima perioadă. În mod clar, în ultimii ani relațiile cu România capătă valențe noi, completându-le pe cele de ordin etno-lingvistic, istoric, cultural, etc. Devine tot mai evident că aspirațiile de integrare europeană ale Republicii Moldova se pot realiza mult mai lesne cu suportul și prin intermediul României. Astfel, de curând România a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova și devine, treptat, garantul securității energetice. Ultimul aspect este reflectat în Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030. Documentul respectiv a fost elaborat și aprobat în 2013 și se referă în mod expres la interconectarea energetică – electricitate și gaze, cu România. Din cele menționate putem conchide că impresia că s-ar vorbi mult, dar se face puțin este, oarecum, corectă, dar ea poate fi schimbată. Foaia de parcurs semnată recent, la 24 noiembrie, prevede 18 angajamente în diverse domenii, inclusiv, referințe la interconexiunea energetică – darea în exploatare în cele mai scurte termene a gazoductului Ungheni-Chișinău și pentru realizarea interconexiunilor în domeniul energiei electrice. În aceste circumstanțe, autoritățile moldovene nu au decât să reconsidere prevederile Strategii energetice, ajustând termenele de realizare a prevederilor referitoare la interconectarea energetică cu România.Citeste continuarea pe contributors.ro