Sari direct la conținut

Cum poate anula CCR alegerile prezidențiale? Explicația unui fost judecător constituțional

HotNews.ro
Petre Lazaroiu, Foto: Curtea Constitutionala
Petre Lazaroiu, Foto: Curtea Constitutionala

Petre Lăzăroiu, fost judecător al Curţii Constituţionale a României, afirmă că CCR, care trebuie să judece joi două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, poate lua o asemenea decizie, însă pentru asta trebuie să aibă „nişte documente precise, clare şi fără echivoc că au existat, într-adevăr, factori care au contribuit la schimbarea clasamentului”.

„Curtea nu judecă în abstract. Pentru ca CCR să decidă suspendarea sau anularea alegerilor trebuie să aibă pe masă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că într-adevăr s-a produs o modificare substanţială datorită unor factori externi sau interni care au contribuit la schimbarea clasamentului pentru că atunci oricine poate veni post-factum să spună «domnule, eu am fost plătit să spun asta, dar am spus altceva. Am crezut că e vorba de asta, dar am ajuns să cred, să văd, că e vorba de altceva». Deci nu, nu chestiuni de ordin general, ci trebuie aduse nişte argumente concrete, probe”, a declarat Petre Lăzăroiu, într-o intervenție la Digi24, potrivit News.ro.

Întrebat în legătură cu decizia CCR în cazul Dianei Şoşoacă, descalificată pentru opiniile controversate, şi dacă situaţia poate fi comparată, Petre Lăzăroiu a spus că în luarea acelei hotărâri Curtea a analizat in extenso profilul Dianei Şoşoacă şi nu dacă îndeplinea sau nu condiţiile.

„A fost o decizie nefericită, eu am spus-o încă de atunci şi o spun în continuare că nu asta era decizia. Şi acum se văd consecinţele, că noi culegem consecinţele acestei decizii. Am eliminat un candidat pentru că ni s-a părut nouă că nu este demn să fie preşedinte al României. Dar nu ăsta era rolul Curţii. Rolul Curţii era să vadă dacă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat sunt îndeplinite de candidatul Şoşoacă. Îmi pare rău să o spun, eu n-am nicio susţinere pentru acest candidat, dar una-i una, alta-i alta, democraţia nu înseamnă asta. Democraţia înseamnă să îndreptăm neregulile”, a precizat Lăzăroiu.

Fostul judecător spune că nu ştie dacă acum pot fi reiterate aceleaşi concluzii cu privire la candidatul Călin Georgescu şi că tot ce a spus sunt, „deocamndată, doar declaraţii”.

„Pe mine mă interesează faptele, implicaţiile infracţionale, implicăţiuri de o noapta infarctivă. Judecătorii Curţii trebuie să răspundă la nişte întrebări cu dovezi punctuale, nu cu presupuneri sau cu dorinţele noastre de a fi sau a nu fi”, a mai spus Lăzăroiu.

Candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, şi candidatul Partidului Naţional Conservator Român, Cristian Terheş, au depus la Curtea Constituţională solicitări de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Dosarele care vizează cele două cereri de anulare a alegerilor vor fi judecate joi.

Curtea Constituţională urma să valideze, cel târziu până vineri, în lipsa unor contestaţii, rezultatul primului tur al alegerilor pentru preşedintele României, să anunţe numele primilor doi candidaţi clasaţi care se vor confrunta în turul al doilea şi să asigure publicarea rezultatului în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Cel de-al doilea tur de scrutin ar urma să aibă loc în 8 decembrie în ţară şi între 6-8 decembrie în străinătate. Campania electorală pentru cel de-al doilea tur începe în ziua în care s-a adus la cunoştinţa publică ziua votării şi se încheie în preziua votării.

Potrivit art. 52, alin. 1 din Legea 370 pentru alegerea Preşedintelui României, Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin.

În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro