Cum poate fi finanțată educația prin acțiuni

Rezumat: Având în vedere importanța educației pentru dezvoltarea unei țări, cele mai multe guverne subvenționează studile superioare. Cu toate acestea, această soluție nu este durabilă în contextul constrângerilor fiscale cu care se confruntă guvernele și al creșterii cererii pentru învățământul terțiar. Acest articol prezintă un caz economic pentru contractele de capital uman (CCU), o abordare de finanțarea a educației prin acțiuni, propusă de Milton Friedman. Pentru a realiza acest lucru vom folosi teoria capitalului uman, în special abordările propuse de Gary Becker și Jacob Mincer. Ecuațiile rezultate permit o analiză a rolului joacat de diferitele variabile în evaluarea CCU. În cele din urmă folosim date de la The Financial Times „European Business School Ranking 2014”, pentru a ilustra modul în care parametrii CCU pot fi proiectati astfel încât acestea să devină un succes financiar.

Cuvinte cheie:capital uman, finantare, investitie, portofoliu, educatie

Cod/uri JEL: G11, I22, J24

1. Introducere

În cele mai multe țări ale lumii, învățământul superior este puternic subvenționat de guvern. În afară de motive de merit și prezența prezumată a efectelor externe ale educației, principalul argument în favoarea acestor subvenții este că guvernul ar trebui să garanteze accesibilitatea învățământului superior. Piețele de capital pot claca in a asigura o cantitate suficientă de fonduri pentru a finanța educația studentilor. Și, în general, studenții au o aversiune față de îndatorarea pentru educație. Eșecurile de capital și asigurare împiedică în special studenții care provin din medii socio-economice mai sărace. Subvențiile pentru învățământ, într-adevăr evită eșecurile pieței financiare, reducând nevoia studențiilor de a se împrumuta și reduc astfel riscurile de finanțare prin datorie a educației. Cu toate acestea, modelul are cel puțin două probleme: în primul rând, poate deveni ineficient; și, în al doilea rând, guvernele nu dispun de resursele necesare pentru a extinde sistemul într-un mod adecvat. Astfel, extinderea ofertei de învățământ superior și, oferind în același timp instituții de o calitate superioara folosind fonduri publice este foarte puțin probabilă, dacă nu chiar imposibilă. Prin urmare, alternative pentru creșterea ofertei de învățământ superior fără a crește utilizarea fondurilor publice trebuie să fie explorate.

Contractele de capital uman (CCU) sunt o alternativă pentru rezolvarea acestei crize. CCU sunt contracte în care studenții comit o parte din veniturile lor viitoare pentru o perioadă predeterminată de timp, în schimbul capitalului pentru finanțarea educației lor.

2. Literatura de specialitate şi metodologia

Milton Friedman a introdus mai întâi ideea ca o notă de subsol în ” Income from independent Professional Practice” (Friedman and Kuznets, 1945), unde a descris propunerea ca fiind „o analogie, care la prima vedere poate parea fantastică” (pagina 90). În 1955, Friedman a făcut o analiză mai detaliată în lucrarea „The role of government in Education” (Friedman, 1955). În forma sa cea mai simplă propunere lui Fridman a fost aceea de a crea un instrument financiar, care ar permite investitorilor să „cumpere” o parte a veniturilor viitoare a unui student. (Capitalism and Freedom, Fridman, 1962).

Economiștii au sugerat existența investițiilor insuficiente în capitalul uman. Toate motivele pentru sub-investiții se rezuma la riscul ridicat a invesției în educație. Contrapartida pentru investiții riscante pe piețele financiare sunt investițile în capital, unde investitorul preia riscul suplimentar datorită randamentelor, care vor compensa riscul.

Având în vedere legea resurselor limitate, educația trebuie să concureze cu alte investiții a căror valoare poate fi cuantificate pentru investitori. Ca atare, cazul educației trebuie să fie făcut pe baza valorii sale economice pentru ca acesta sa poata concura cu succes impotriva altor investiții. Argumentele aduse de aici incolo vor aborda valoarea economică a educației.

Principalii factori care aduc valoare într-un CCU sunt: (1) venitul pe parcursul perioadei de rambursare, (2) procentul din venit colectat, (3) costurile de administrare, (4), fracțiunea pierduta din cauza fraudei, și (5) rata șomajului.

(M1)

Unde: CCUV – valoarea contractului de capital uman; p – procentul din venit; Y_s– venitul după absolvire; i – rata de discount; k – perioada de plata; a – costurile administrative; d – frauda; u – șomaj;

; g – growth rate; (M2)

Pentru a determina procentul din venit pe care investitorii il vor solicita din partea studenților în schimbul capitalului, costul de studiere la universitate trebuie să fie pus in relație cu valoarea contractului. Investitorii se vor angaja în contract numai în cazul în care valoarea sa este mai mare decât suma pe care o dau studentului pentru a-și acoperi cheltuielile de educație și de viață. Profitul obținut de investitor este:

; unde P — profit; C – valoarea prezenta a costurilor acoperite de investitor (M3)

Deoarece profitul dorite pot varia de la un investitor la altul trebuie să fim conștienți cel puțin de procentul minim din venit care trebuie alocat pentru atingerea pragului de rentabilitate. În cazul în care profiturile sunt zero, atunci: CCUV=C

(M4)

Acum putem înlocui în formula CCUV cu C pentru a obține ecuația lui p:

(M5)

După cum se putea preconize, creșterea venitului și perioada de rambursare va avea un impact asupra procentajului din venit pe care studenții vor trebui să-l cedeze. Impactul precis, depinde de forma de creștere a venitului. Costurile de administrare, ratele de nerambursare și de șomaj, au un efect direct proporțional asupra procentajului pe care studenții trebuie sa-l cedeze. În cele din urmă poate fi încorporat și profitul:

; unde r – rata de profit anuală (M6)

Oricare dintre acești factori pot face instrumentul prohibitiv pentru studenți dacă cresc nivelul cotei din venit prea mult.

3. Studiu de caz

Următorii parametri au fost folosiți pentru a estima valoarea CCU, avand la bază un portofoliu de universități selectate din listă “European Business School Ranking 2014”, de la Financial Times—lista contine universitățile cu cele mai bune programe MBA și masterate in management (MIM)—. Valoarea venitului așteptat a fost preluata din aceeași listă, și arată media venitului după trei ani de la absolvire. Deoarece nu toate universitățile au avut veniturile menționate am păstrat doar 70 care au prezentat venituri pentru cel puțin unul din cele două programe. Costul de șomaj și fraudă au fost estimate pe baza datelor macroeconomice din 19 țări (Austria, Belgium, Denmark, Finland, France, Germany, Irland, Italy, Luxemburg, Netherlands, Spain, Sweden, UK, Australia, US, Canada, Japan, Norway, Korea). Tarile au fost determinate prin cercetare primară (contactând fiecare universitate in parte) ca fiind principala destinație pentru absolventii din universitățile selectate și de asemenea pentru care OECD putea oferi date. Rata de discount a fost determinată prin cercetare primară, contactandul pe Dominic Miles partener la LEK, o companie de consultanță managerială. În cele din urmă am adaugat trei scenarii potențiale de creștere a veniturilor cu rata nominala de: 7%, 10%, și 15%. Acestea au fost determinate prin cercetare primară cu absolvenții universităților selectate și prin contactarea HR-ului sau a angajațiilor de la mai multe companii tinta ale absolvențiilor de la acele universitati și a unui studiu realizat de Bloomberg.

La acest punct, pentru a calcula valoarea prezentă a venitului așteptat de la studenții a trebuit determinat venitul total ce-ar fi câștigat până la termenul contractului. Stabilind o limita de minima de 5 ani și maxima de 20 de ani, am calculat valoarea viitoare a venitului studenților, începând cu al 4-lea an dupa absolvire, pentru fiecare dintre cele trei scenarii de creștere a venitului, pe baza venitului declarat de Financial Times la 3 ani după absolvire, și apoi am generat media acestora.

Urmatorul pas a fost calculul costului de studiu (C). In acest proces nu s-a ținut cont de veniturile nepercepute în timpul perioadei de studiu, deoarece aceasta afectează numai studentul și nu un potențial investitor. Informații despre taxa de studii și costul traiului au fost obținute de pe site-urile universităților. Costul final fiind determinat prin următoarea formulă: Citeste continuarea si comenteaza pe Contributors.ro