Cum s-au transformat o parte din mass media din "cîini de pază ai democrației" în agenți de propagandă și porta voce a autorităților

Unul dintre paradoxurile acestei perioade este acela că deși nu doar în România ci în aproape întregul spațiu occidental guvernele, autoritățile, se află la cote înalte de percepție negativă în acești ultimi doi ani o parte substanțială a populației acceptat fără nici un fel de reținere narațiunea despre pandemie și soluțiile propuse care le-au fost livrate de pe acest palier. Etichetîndu-i pe toți cei care exprimau variate forme de scepticism față de politicile și măsurile promovate dacă nu de-a dreptul „exponenți ai răului” cel puțin victime ale teoriilor conspiraționiste. În unele cazuri, e drept, din motive justificate, pentru că nu poți lua în serios, de exemplu, ideea unei cabale extraterestre. După cum este la fel de adevărat că a existat și există și destulă dezinformare, care poate îmbrăca și forma uneia orchestrată de state ostile.

Însă de același tratament s-au bucurat și opinii alternative care în nici un caz nu pot fi încadrate în aceste categorii. Precum cele exprimate de trei epidemiologi reputați, de la universitățile Stanford, Harvard și Oxford, care au lansat „Great Barrington Declaration„, un document în care criticau măsurile extinse de carantină și restricțiile dure impuse de autorități în 2020 pe care le considerau nejustificate și dăunătoare, cu consecințe grave pe termen lung. De pildă în cazul generalizării învățămîntului școlar online. În acest punct este interesant de remarcat că o serie de dezvăluiri obținute utilizînd Legea accesului la informațiile publice au relevat faptul că într-un schimb de Mail-uri dr. Anthony Fauci și directorul Institutului Național de Sănătate din Statele Unite se sfătuiesc cum să-i discrediteze pe cei trei și documentul lansat de ei.

Marginalizarea, adesea blocarea completă a unor dezbateri legitime, cu largul concurs al marilor rețele sociale, ca Facebook sau Twitter, au făcut ca orice abatere de la discursul oficial să fie imediat combătută, discreditată, eliminată. Interesant este că nu au existat schimbări serioase de atitudine nici măcar după ce puncte de vedere categorice au fost ulterior contrazise total. Precum ideea că prin vaccinare poate fi oprită transmiterea bolii, care a continuat să fie livrată public (inclusiv la noi, unde ni se spunea în vara trecută că dacă ne vaccinăm „intrăm în normalitate”). Chiar după ce un articol din cunoscuta revistă de știință „Nature„, apărut în luna martie 2020, infirma acest lucru. A fost mai comod și mai convenabil, în plan financiar, ideologic și din punctul de vedere al relațiilor de putere, să se meargă practic exclusiv pe ideea soluției definitive reprezentată de vaccinare. Aplicînd mecanic o abordare, pe care o întîlnim și în cazul Schimbărilor Climatice, descrisă sugestiv de astrofizicianul Thomas Gold: „pentru fiecare fenomen natural complex, există o explicație simplă, elegantă, convingătoare și greșită”.

Un rol special în toată această epopee pandemică l-au jucat mass media. Care, în proporție semnificativă, s-au aliniat cuminte la narațiunea autorităților pe care s-au ferit să le deranjeze cu întrebări incomode. Justificarea fiind aceea că ceea ce propuneau guvernanții nu erau nimic altceva decît „recomandările experților„. Pentru că, cum poți să nu dai credit „științei”, a cărei întruchipare erau personaje influente ca Anthony Fauci, devenit între timp un fel de vedetă globală. Însă te-ai fi așteptat ca jurnaliștii să nu se lase păcăliți de astfel de acoperiri facile ci să țină seama mai degrabă de ceea ce spunea unul dintre marii fizicieni ai secolului trecut, Richard Feynman, în volumul „Plăcerea de a descoperi lucruri„: „dintre toate valorile cu care trebuie să opereze știința, cea mai importantă trebuie să fie libertatea de a te îndoi„. Mai ales că, în teorie, mass media au rolul de a ține sub supraveghere autoritățile nu de a deveni o porta voce a acestora. Numai că o bună parte din mass media nu mai fac asta de ceva vreme, au îmbrăcat deschis haina unui explicit partizant politic și ideologic. O imagine distribuită pe Twitter descrie clar și succint noul lor mod de operare.

Jurnalistul Matt Taibbi, scrie pe platforma Substack, că un cunoscut show de televiziune american, Jimmy Kimmel Live, a „reușit să împlinească un vis nerealizat al lui Leonid Brejnev, un format de emisiune TV de tip sovietic” inventînd o păpușă Barbie „anti-vaxx” cu ajutorul căruia să-i ridiculizeze pe cei care, într-o formă sau alta, contrazic discursul oficial. E vorba, bineînțeles, de acea Americă conservatoare, „retrogradă”. Ceea ce îi permite să mai observe ironic că astfel de exponenți ai progresismului, care de regulă fac alergie la umor, îmbrățișează formula doar „dintr-o necesitate politică„. De altfel, Taibbi, abordează constant pe contul său de Substack, derapajele din mass media tradiționale care au abandonat în bună măsură principiile și valorile considerate de referință în jurnalism. De pildă, într-o interesantă analiză vorbește despre „sovietizarea presei americane„. Iar faptul că o serie întreagă de jurnaliști de calibru au ales să scrie pe această platformă, care găzduiește fluxuri editoriale individuale accesibile în baza unui abonament, este în sine o dovadă că anumite subiecte și abordări au devenit între timp tabu pentru mass media tradiționale.

În cadrul unui dialog pe care Matt Taibbi îl întreține cu jurnalistul și scriitorul american Walter Kirn acesta din urmă îi spune că s-a trecut de la faza în care principalul obiectiv al jurnalismului era acela de a investiga, de a pune întrebări, de a verifica, la una în care dominant este războiul cu alți jurnaliști și cu orice alte opinii care se abat de la „linia corectă”. „Jurnalismul de astăzi s-a redus în bună măsură la un război între așa numitele „mass media tradiționale de prestigiu” și competitorii lor care sunt acuzați de toate relele, de la a aceea că „ar fi în buzunarul lui Putin” la insurecționism„, crede Kirn. În timp, crede Taibbi, se evită întrebările incomode, de pildă cele legate de principalii beneficiari ai pandemiei, companiile Pharma, cele care efectuează teste și toate celelalte cărora pandemia le-a adus cîștiguri enorme și care, bineînțeles, au tot interesul ca actualele măsuri și politici, care le-au fost atît de profitabile, să se mențină cît mai multă vreme.

La fel de problematică este și maniera în care sunt abordate conflictele de interese, cînd chiar cei implicați, Anhony Fauci este doar unul dintre exemple, sunt invitați să le comenteze și să le demonteze. Sau faptul că oameni ca foștii șefi CIA, John Brennan și Michael Hayden, sau fostul Director a Comunității de Informații, James Clapper, sunt angajați la CNN și comentează evenimente controversate în care au fost implicați direct. De altfel, aceștia s-au numărat și printre semnatarii unui document în care scandalul „laptopului lui Hunter Biden” cu dezvăluiri grave privind implicarea fiului președintelui în afaceri din Ucraina, era etichetat, complet fals după cum s-a și dovedit ulterior, drept o „dezinformare rusească„. Un exemplu tipic de amestec a unor foști oameni cheie din serviciile secrete în politică.

De regulă, în bătălie sunt utilizați o serie de „experți de serviciu” gata să ofere argumentele în baza cărora așa numiții „Fact Checkers” (cei care verifică validitatea unor informații) pot să discrediteze aceste puncte de vedere și să propună blocarea distribuirii lor pe rețelele sociale (adesea la pachet cu suspendarea conturilor emitenților). Un exemplu de manual este maniera în care a făcut asta agenția Associated Press după ce dr. Robert Malone, unul dintre inventatorii tehnologiei mARN, a vorbit într-un interviu acordat lui Joe Rogan, un extrem de popular podcaster american, despre ceea ce el a numit „formatarea unei psihoze de masă” în privința reacției din societate față de COVID-19. În principiu, poți să fii sau nu de acord cu această teorie a dr. Malone dar a susține că este una complet „nefondată” și să o etichetezi drept „dezinformare” pe baza faptului că alții o resping cu motivația că „nu este menționată în literatura de specialitate” sau că termenul nu apare în Dicționarul Asociației Americane de Psihologie este ridicol. E suficient să ne aducem aminte o carte celebră, „Psihologia Mulțimilor„, publicată în 1895, în care Gustave Le Bon, introducea conceptul de „mulțime psihologică„. Evident, manipularea mediatică și abandonarea standardelor tradiționale din jurnalism nu este un monopol al mass media liberal-progresiste. Sunt și de partea cealaltă destule exemple. Numai că există o diferență majoră, de calibru și de „forță de foc”. E cu totul altceva atunci cînd ai la dispoziție „tunuri mediatice” celebre ca New York Times sau CNN și te bucuri de suportul nemijlocit al elitelor din administrație, serviciile secrete, din spațiul academic și o mare parte a mediului corporatist.

E drept se mai fac și unele corecții sau se exprimă regrete. În Danemarca presa a recunoscut că a greșit atunci cînd nu a investigat informațiile privitoare la spitalizări, nefăcînd distincție între bolnavii de COVID și cei internați din cu totul alte cauze dar care fuseseră testați și cu COVID. Însă nici aceste „schimbări de atitudine” nu sunt întotdeauna chiar „nevinovate”. De pildă, în Statele Unite, CDC, autoritatea competentă în materie, a precizat recent că de fapt 70% dintre decesele raportate ca fiind provocate de COVID erau datorate altor cauze, chiar dacă bolnavii fuseseră și testați pozitiv. Motivul este acela că devenise jenant faptul că statisticile indicau că performanța administrației Biden din perspectiva bătăliei cu pandemia era mai slabă decît cea din timpul lui Trump, care fusese acuzat că are pe conștiință adevărate crime. Așa că CNN și alte cunoscute canale media americane au început să vireze discursul pe altă direcție.

Marea majoritate a jurnaliștilor români continuă să se inchine la “icoanelele” New York Times, Washington Post, CNN, The Guardian, etc și să se inspire de acolo nerealizind că acestea au deviat între timp complet, în special în ceea ce privește politica internă și marile teme progresiste, de la etica și standardele tradiționale ale jurnalismului. Au devenit în bună măsură, cel puțin pe aceste direcții, niște vehicule partizane de propagandă. Kirn și Taibbi dau drept exemplu simbolic așa numitul scandal „Russiagate” pentru care s-au luat Premii Pulitzer, prezentat drept un nou Watergate, în versiunea Trump, (fostul președinte era acuzat că ar fi colaborat în campania prezidențială din 2016 cu Kremlinul). Numai că între timp s-a dovedit că a fost unul complet fabricat, pe o filieră care duce la nume de persoane și instituții cunoscute. Motiv pentru care Kirn îl consideră nimic altceva decît o „caricatură de investigație în stil Watergate„.

Dar ce este cu adevărat stupefiant este faptul că a cerceta, a te uita în spatele cortinei, impulsul de a nu lua de-a gata tot ceea ce îți livrează mass media și sursele oficiale, este considerat deja ceva suspect, complet nerecomandat. Este ceea ce a aflat publicul și de la CNN, prin intermediul lui Chris Cuomo, și din The New York Times. De pildă, cunoscutul cotidian trage un semnal de alarmă față de astfel de demersuri de informare pe cont propriu, la baza cărora stă sloganul „Fă-ți propria cercetare„, privind subiecte precum „vaccinurile, schimbările climatice și frauda electorală„. După ce, pentru a da o cît mai mare greutate avertismentului, autorul subliniază că sloganul este asociat cu teoriile conspiraționiste încă din anii 1990, el susține că doar în teorie o astfel de abordare sună bine. „Pentru că în practică, ideea că oamenii ar trebui să investigheze subiecte pe cont propriu, fiind instinctiv sceptici cu privire la opinia experților, este adesea greșită. După cum au arătat în mod repetat studiile psihologice, atunci când vine vorba de probleme tehnice și complexe, cum ar fi schimbările climatice și eficacitatea vaccinului, novicii care își fac propriile cercetări ajung adesea să devină mai induși în eroare decît informați.

Numai că, dacă o recomandare precum aceea de a nu te trata singur, „de pe Internet„, în loc să apelezi la un medic este una rezonabilă, de bun simț, a încerca să vezi și alte puncte de vedere atunci cînd discursul standard este unul de tip monocord, intolerant față de orice alte puncte de vedere, și însăși ideea de dezbatere, abordările bazate pe spiritul critic, sunt aproape total descurajate este ceva rezonabil și chiar recomandabil. De ce ar trebui, de exemplu, să crezi orbește teoriile privind Schimbările Climatice bazate pe măsurători făcute doar în ultimii 150 de ani și să iei de bune lamentațiile catastrofice care aduc ca argument faptul că se topesc ghețarii sau că nivelul mării crește cu cîțiva milimetri pe an cînd astfel de lucruri s-au petrecut curent în istoria Terrei. Lacurile glaciare, după cum le spune și numele, au apărut ca urmare a topirii ghețarilor iar după o vizită la muzeul de arheologie din Corfu afli că dacă cu doar cu 11 mii de ani în urmă insula era încă legată de continent ulterior nivelul mării a crescut cu 30-40 metri.

Astăzi în prim plan este bătălia cu cei sceptici față de abordările oficiale legate de pandemie, îndreptate de exemplu împotriva celor pe care Emmanuel Macron și-a propus să-i enerveze cumplit, cu prețul unor periculoase tensiuni interne. Deja se aud voci care susțin că, spre binele nostru, ar trebui să salutăm instaurarea unui „autoritarism luminat„. Este ceea ce susține, de pildă, profesorul chilian Ross Mittiga, într-un articol publicat în American Political Science Review. Mîine, foarte probabil, după cum ne sugerează chiar The New York Times, țintele se vor muta probabil pe „negaționiștii” care nu se alătură bătăliei pentru „salvarea planetei”. În acest context ar fi însă poate util să ne aducem aminte de un vechi avertisment al lui C.S. Lewis: „dintre toate tiraniile, aceea care este exercitată „pentru binele victimelor sale” ar putea fi cea mai opresivă„. Iată cum multe dintre valorile și principiile pe care le consideram esențiale nu cu multă vreme în urmă au devenit între timp discutabile dacă nu chiar suspecte. Ne rămîne, desigur, soluția refugierii în lumea ideală a noului metaverse oferit de Mark Zuckerberg.

Articolul este o variantă semnificativ extinsă a unuia apărut în „Ziarul de Iasi”