Cum se creează un mit? „Arsenie: Viața de Apoi”

În România post-comunistă, Arsenie Boca este ceea ce se cheamă un mit modern. Mit a cărui construcție a început încă din perioada dictaturii. Consistente segmente ale populației cărora regimul comunist le-a refuzat orice speranță și-au decontat deziluziile post-revoluționare în personalitatea celui socotit a fi făcător de minuni.

Cum s-a constituit acest mit? Ce a contribuit la amplificarea lui îndată după noiembrie 1989, adică după momentul în care Arsenie Boca a trecut în altă lume? Cum a ajuns acesta să aibă o autentică și extrem de vie, de personală, de activă și mai ales lucrativă viață de apoi? Cine sunt cei care îl venerează și care sunt gata la orice sacrificiu spre a lua parte la pelerinaje în locurile unde a trăit și slujit cel căruia astăzi i se cere canonizarea? În ce măsură unor reale și ușor explicabile necesități spirituale li s-au asociat manipularea, cvasi-industrializarea mitului, interesele comerciale ale unora care trăiesc și poate chiar se îmbogățesc de pe urma vânzării de portrete ale părintelui Arsenie? Ori cele ale ale televiziunilor comerciale ce îl transformă pe preotul de la Sâmbăta sau de la Prislop în prilej și subiect de entertainment?

Sunt întrebările pe care și le pune și cărora încearcă să le găsească un răspuns Alexandru Solomon, regizorul și scenaristul filmului Arsenie: Viața de Apoi. Determinat în demersul său și de ceea ce a pățit el însuși în 2017, cu ocazia protestului prilejuit de iminența vizitei în România a patriarhului Kiril.

În vederea realizării filmului care nu este nici pe departe o biografie a celui a cărui existență s-a transformat în mit, Alexandru Solomon a organizat propriul lui pelerinaj. În care a fost însoțit de alți câțiva pelerini selectați în urma unui casting. Pelerini deveniți astfel actori de ocazie. Acestora regizorul le-a cerut nu doar să mărturisească motivele ce i-au determinat să îl venereze pe Arsenie Boca. Să îi ceară cu voci tot mai puternice canonizarea. Ci să și vorbească despre ei înșiși, despre relația lor cu icoana lui Arsenie Boca, despre impactul acesteia în viața lor și să interpreteze roluri. Menite a evoca felurite episoade din viața părintelui ori să reflecte felul în care acțiunile și faptele sale sunt consemnate în note informative păstrate în arhivele CNSAS. Culmea e că tânărul care îl joacă pe Arsenie Boca, cel mai adesea înveșmântat în alb, de profesie IT-ist, deci om cu pregătire superioară, recunoaște că se află în plin proces de dezvrăjire. De despărțire de Arsenie Boca.

În mod vizibil, pelerinilor le place tot mai mult să fie în atenția camerei lui Tudor Platon, începe să le convină condiția de histrion. Dovadă că românul e născut actor, nu doar poet.

În toată povestea asta, Alexandru Solomon își asumă rolul de ghid. El e însă nu numai ghid turistic, ci ghid al mărturiilor și al conștiințelor. Dacă nu cumva chiar și manipulator. Sau directeur de conscience. O face orientând convingeri. O face cu un oarecare iezuitism. O face citind el însuși comentariul. Indiciu prim de subiectivitate. O face, asumându-și anumite riscuri. Solomon e conștient că faptul că evreu fiind, va deveni ținta a nenumărate acuze. Ca, de pildă, aceea că filmul său e un nou atac la adresa ortodoxiei, a BOR (cam tot la fel cum a fost calificată abuziv și iresponsabil și cartea lui Oliver Jens Schmitt, istoricul ce are suprema vină de a nu fi nici ortodox și nici român), ori că e făcut cu scopul ascuns de a pune presiune asupra Sfântului Sinod.

Pe mine, nu mă interesează defel toate aceste sminteli și năzbâtii. –Citeste continuarea pe Contributors.ro