Sari direct la conținut

Cum sunt văzute în Ucraina „planurile de pace” cu Rusia? Expert: „Rămânerea fără Crimeea ar fi o catastrofă geopolitică pentru noi”

HotNews.ro
Cum sunt văzute în Ucraina „planurile de pace” cu Rusia? Expert: „Rămânerea fără Crimeea ar fi o catastrofă geopolitică pentru noi”
Rachetă strategică rusească. FOTO: Russian Defense Ministry Press Service photo via AP)

HotNews a întrebat experți și politicieni ucraineni cum văd diferitele planuri de pace cu Rusia apărute în presa internațională. „Putin vrea să negocieze doar cu SUA, de aceea lucrurile se vor lămuri după alegerile prezidențiale americane”, crede deputatul Oleksiy Goncearenko.

  • „Occidentul ar vrea să termine acest război pentru că nu vrea să-și sacrifice confortul”, este de părere fostul militar Mykhailo Samus, în prezent analist de politică externă.

Presa internațională scrie destul de frecvent în ultima perioadă despre posibilitatea unor negocieri de pace între Ucraina și Rusia. De exemplu, un articol publicat de ziarul italian La Repubblica vorbește despre intenția cancelarului german Olaf Scholz de a propune propriul plan de negocieri între Kiev și Moscova, fără a exclude însă cedarea de către Ucraina a teritoriilor ocupate de ruși.

O altă inițiativă este cea a senatorului J. D. Vance, propus de Trump pentru funcția de vicepreședinte al SUA în cazul câștigării alegerilor. Acesta vorbește despre crearea unei zone demilitarizate pe teritoriile ucrainene ocupate de Rusia

HotNews a vrut să afle cum se văd aceste propuneri de pace în rândul politicienilor, militarilor și experților în politică externă din Ucraina.

Deputatul Oleksiy Goncearenko: „Cred că Putin dorește să negocieze doar cu SUA”

Deputatul ucrainean OLEKSII GONCEARENKO. FOTO: Sachelle Babbar / Zuma Press / Profimedia

Deputatul Oleksiy Goncearenko din Rada Supremă de la Kiev este în prezent independent, a fost reales în 2019, după ce în 2014 a intrat în parlament pe listele partidului lui Petro Poroshenko.

Parlamentarul s-a arătat rezervat în comentarea propunerilor de pace care ar veni, pe surse, din cancelariile occidentale. Goncearenko a declarat pentru HotNews că „subiectul negocierilor” va fi mai clar după ce se va afla rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii. 

„În opinia mea, această informație ridică semne de întrebare. Cred că Putin dorește să negocieze doar cu Statele Unite ale Americii, însă acolo alegerile prezidențiale sunt în plină desfășurare și nu știm cine va deveni președinte. 

Din acest motiv, chiar și încercările teoretice trebuie să ia în considerare Statele Unite, adică o anumită participare din partea acestora”, a declarat deputatul ucrainean pentru HotNews.

Analist de geopolitică, fost militar: „Ce scriu publicațiile occidentale sunt privite în Ucraina exclusiv ca fantezii”

Mykhailo Samus este fost militar în Armata Ucrainei, iar în prezent ocupă funcția de director în cadrul platformei de analiză a politicii externe „New Geopolitics Research Network”. Expertul a declarat că „niciun ziarist sau politician occidental nu poate prezice ce se va întâmpla peste o lună”, iar aceste informații sunt privite în Ucraina „exclusiv fantezii”. 

„Putem face predicții aproximative despre indicatori economici și resursele de care dispune Rusia pentru a continua războiul, însă Rusia poate câștiga în continuare sute de miliarde de dolari datorită prețurilor ridicate la petrol, transformând în paralel Coreea de Nord și Iran în fabricile sale militare. 

Nu știm care este interesul acestor publicații, dar noi fiind în interiorul situației nu vedem nicio premisă care să indice măcar un semn de negocieri de pace. Vedem că Rusia își menține ultimatumul: vrea ca noi să cedăm teritoriile ocupate, să nu aderăm la NATO, să nu vorbim limba ucraineană și alte dorințe ale lui Putin.

Ucraina, în schimb, are propriul plan, planul de pace al lui Zelenski, în care totul este clar specificat, însă în Rusia acest plan este perceput ca un ultimatum. Astfel, părțile au adoptat poziții diametral opuse”, a declarat Mykhailo Samus

„Occidentul ar vrea să termine acest război pentru că nu vrea să-și sacrifice confortul”

Expertul mai spune că vorbește foarte des cu politicieni și experți din Occident care încearcă să convingă Ucraina să nu mai continue războiul. Motivul ar fi acela, spune Samus, că occidentalii nu vor să-și sacrifice confortul, nu doresc să treacă la condiții economice mai dure sau să-și dezvolte forțele de apărare.  

„Asupra majorității politicienilor europeni aflați la putere crește presiunea din partea forțelor populiste, care susțin că se cheltuiesc prea mulți bani pentru Ucraina, în timp ce ar fi mai bine să ne înțelegem cu Rusia, să continuăm să cumpărăm gaz ieftin și să trăim confortabil.

În acest context, se omite aspectul valorilor: adică noi, europenii, vrem să trăim după valorile Rusiei, Chinei și altor regimuri totalitare? Sau dorim să păstrăm valorile pentru care europenii au luptat și și-au dat viețile, inclusiv în al Doilea Război Mondial?”, mai spune analistul. 

„Rămânerea fără Crimeea ar fi o catastrofă geopolitică pentru Ucraina”

Harta Crimeea, Foto: Marek Uliasz / Alamy / Profimedia Images
Harta Crimeea, Foto: Marek Uliasz / Alamy / Profimedia Images

Samus a criticat și propunerea lui J. D. Vance de oprire a războiului și spune că nu înțelege ce de, conform planului lui Trump, Rusia nu trebuie să cedeze nimic. 

Fostul militar mai explică și faptul că Ucraina va trebui să elibereze Crimeea pentru că „rămânerea fără Crimeea reprezintă o catastrofă pentru Ucraina din punct de vedere geopolitic. Se va menține o amenințare permanentă privind accesul la mare, ceea ce reprezintă o amenințare continuă pentru economie”. 

Samus crede că Ucraina ar trebui măcar să instituie o blocadă a Crimeei, dacă nu eliberarea acesteia. 

„Comparativ cu Crimeea, Donbasul are o importanță considerabil mai mică pentru Ucraina din punct de vedere geopolitic. Crimeea trebuie eliberată în primul rând și abia apoi putem vorbi despre anumite consultări, negocieri, etc”.

Colonel în rezervă: „Societatea este polarizată în ambele părți, iar pacea va depinde de percepția fiecărei părți asupra unei eventuale cedări”

Vladislav Selezniov este colonel în rezervă și fostul purtător de cuvânt al Armatei Ucrainene. Militarul a declarat pentru HotNews că știe că există „această direcție a negocierilor”, dar nu-și face iluzii privind rezultatele. 

Selezniov spune că poziția președintelui și a guvernului din Ucraina a rămas aceeași și anume că nu poate exista un proces de negociere la care să nu participe și Ucraina și de asemenea că, în acest proces, nu va exista nicio cedare teritorială. 

Colonelul în rezervă a mai spus că președintele Zelenski va prezenta o strategie privind obținerea păcii la Adunarea Generală a ONU, care va avea loc pe 25 septembrie, iar că în acest moment este prematur să se vorbească despre conținutul acestui document. 

„Căutarea unor compromisuri este un aspect pozitiv, însă rezultatele negocierilor depind de pozițiile părților implicate. În prezent, în urma operațiunilor din regiunea Kursk, care au fost destul de reușite, armata ucraineană controlează aproximativ 1000 de kilometri pătrați din teritoriul rus.

Acesta este un argument considerabil în procesul de negocieri”, a mai declarat militarul. 

„Societatea este destul de polarizată, iar multe vor depinde de percepția fiecărei părți asupra unei eventuale cedări. Trebuie să fim foarte atenți la evaluările din acest caz, deoarece subiectul este extrem de sensibil”, a mai punctat Selezniov.

„Teritoriul din Federația Rusă ocupat de armata Ucrainei trebuie lăsat așa cum este?”

Trupele ucrainene în Kursk. FOTO: Profimedia

Colonelul a oferit și câteva informații referitoare la operațiunea din Kursk:

„10-12 mii de soldați fac parte din armata ucraineană în regiunea Kursk, în comparație cu cei 33-35 de mii de soldați ruși. Totuși, după cum vedem, acest avantaj numeric nu aduce rezultate decisive. Deși, da, rușii au avut unele succese, forțele ucrainene continuă acțiunile ofensive, punând în dificultate ocupanții ruși. Situația este destul de dinamică. 

Ministerul Afacerilor Externe din Rusia afirmă constant că procesul de negocieri trebuie să se bazeze pe „realitățile de pe teren”. Aici apare o confuzie: o parte din teritoriul Federației Ruse se află sub controlul armatei ucrainene, lăsăm totul așa cum este? Sau va trebui totuși să găsim anumite opțiuni pentru compromisuri?”, a declarat expertul.

Podolyak: „Trebui impus dreptul internațional în relația cu Rusia”

Într-un interviu recent pentru HotNews, consilierul prezidențial Mihail Podolyak a spus că informațiile apărute în presa internațională despre pregătirea unui plan de pace între Ucraina și Rusia „nu corespund adevărului”.

„Singurul actor care poate construi un teren pentru negocieri, în condiții corecte, este Ucraina. Dreptul internațional – pe care Rusia nu îl respectă deocamdată – trebuie impus astfel încât să fie clar că acesta predomină. În al doilea rând, trebuie să existe țări garante care să asigure că înțelegerile vor fi respectate”, a declarat Podolyak.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro