Cum trăiesc oamenii în Venezuela, țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume: O țară ruinată și izolată, unde Maduro vrea un nou mandat de președinte

Pe o stradă din Maracaibo, al doilea oraș din Venezuela și centrul industriei petroliere al țării, autobuzele nu mai circulă, din lipsa pieselor de schimb. Oamenii merg cu un trenuleț turistic, scrie AFP.

Probleme de transport, întreruperi de electricitate, cozi de ore la supermarketuri, climat de insecuritate în creștere: într-o țară ruinată de căderea cotațiilor petrolului, oamenii din toate clasele sociale suferă în fiecare zi de o criză economică ce pare fără sfârșit.

Víctor Colina, 52 de ani, conduce micul tren. Înainte de criză, acest tehnician care repara frigidere și mașini de spălat avea 110 de kilograme. „O să văd cum mă descurc”, spune bărbatul, care are acum doar 58 de kilograme.

Circa 20 de persoane s-au urcat în micul tren turistic, cu un singur vagon. Celelalte două vagoane sunt imobilizate din cauza lipsei de cauciucuri, în această țară petrolieră.

Maria Rangel, care lucrează de 40 de ani la o bancă, face parte dintre pasageri. „Micul tren este cel mai decent în comparație cu camioanele unde mergi ca măgarii sau vacile”, spune ea.

Victor, alături de ea, crede că poate schimba lucrurile la votul de la prezidențialele de duminică. „Acest guvern ne-a ruinat viețile tuturor. Fie că sunt chaviști sau din opoziție, trebuie votat pentru a-i alunga” pe cei de la putere.

Din ferma sa modestă, situată într-o zonă rurală din Maracaibo, Rodoldo Graterol urmărește mișcarea ritmică a unei sonde de petrol, descoperit în această zonă în urmă cu un secol.

„E petrol peste tot, dar nu înseamnă nimic pentru noi”, spune bărbatul 29 ans.

Același sentiment de neputință la Caracas, pe toată scara socială.

Alida Huzz, o modestă vânzătoare care trăiește într-o favelă din vestul capitalei, visează la o masă completă.

„Cinematograful? Prea scump”

„E mult de când visez să mănânc pui cu orez și cartofi. Am orez și cartofi, dar nu pui. Muncești și muncești, pentru nimic. Înainte puteai să mănânci ce voiai, acum nu se mai poate”, povestește femeia.

Ca și Alina, vecina sa, Reina Rojas, o casnică de 50 de ani, primește de la guvern la fiecare șase săptămâni o cutie cu alimente la prețuri subvenționate.

„Nu sunt decât trei kilograme de orez, trei pachete de spaghete și ulei. Cine poate trăi cu asta?”, se plânge Reina, care va merge duminică la vot, pentru a scăpa de „acest coșmar”.

Federico Pereney, un ziarist de 41 de ani, și-a părăsit locul de muncă în septembrie, deoarece salariul său lunar îi ajungea pentru o pizza.

Acum e pe cont propriu, și nu se descurcă cu banii de la o lună la alta, cu tot cu salariul prietenei sale. „Nu mai mergem la cinema, e prea scump”. Cei doi nu au bani să-și repare aerul condiționat al mașinii sau să-și cumpere haine noi.

În cartierele mai înstărite din estul Caracasului, Corina Sosa trăiește într-o casă mare, înconjurată de opere de artă și de servitori.

Pentru aceasta femeie, agent imobiliar, și soțul său, avocat, criza are alte aspecte: trebuie să-și limiteze călătoriile și ieșirile la restaurant

„Înainte, puteam să ne chemăm prietenii la noi, să ieșim să mâncăm, acum ne limităm să cumpărăm mâncare și să plătim salariile (angajaților). Înainte, economiseam bani să putem călători, acum nu mai e cazul”, povestește ea.

În afara locuinței, mai multe mașini 4X4 ale familiei sunt imobile, din lipsa pieselor de schimb, de negăsit sau prea scumpe.

„E imposibil acum să ceri o sticlă de whisky într-un restaurant”, se lamentează fiul său, Pedro, 28 de ani, care este tot avocat.